Ce probleme de sănătate are Carmen Grebenișan după Survivor: „Am avut un șoc acasă”. Cât a slăbit vedeta, după ce ajunsese la 62 de kilograme / EXCLUSIV

.

Carmen Grebenișan a participat la Survivor România 2023 și a ajuns chiar în finală. Din păcate, pe lângă experiența inedită, fosta concurentă s-a ales și cu mai multe probleme de sănătate în urma participării în show-ul de supraviețuire. Retenția de apă e una dintre ele, lucru care a făcut-o să se îngrașe. Aceasta ajunsese la 62 de kilograme, greutate pe care nu a avut-o niciodată. Din fericire, însă, a început deja să scape de câteva kilograme nedorite, după ce a învățat să accepta situația și să nu pună presiune pe ea.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!


Odată cu participarea ta la „Survivor, te-ai ales cu o serie de probleme de sănătate… Aș vrea să
le luăm pe rând, pentru că poate există și alte persoane care se confruntă cu aceleași afecțiuni. După trei luni în competiție, fața a început să ți se umfle din cauza retenției de apă… Cum ești acum?

Așa este, retenția de apă a fost una dintre cele mai pregnante probleme și se aplică și altor concurente, nu doar mie. Treptat, lucrurile revin la normal, dar e nevoie de răbdare. Am avut un șoc când am ajuns acasă, dar am înțeles că asta înseamnă participarea la „Survivor și faptul că am ajuns până la final, mi-am dat vreme și înțelegere.


Citește și: Carmen Grebenișan încă se resimte și la 5 săptămâni după Survivor 2023: „Nu am intrat în ritm, încă mă adaptez. Îmi doresc să stau acasă, lângă soțul meu’ / EXCLUSIV

Citește și: Suferința prin care a trecut Carmen Grebenișan la la Survivor 2023: „Am avut o cădere psihică'

Citește și: Lidia Buble, anunț surprinzător, în direct, despre viitorul copil. Artista vrea să devină mamă și i-a ales deja numele bebelușului: „Îl va chema…'

Citește și: Horia Brenciu revine la Vocea României, după o pauză de 2 ani. Cu cine va împărți scaunul dublu: „Voi fi alături de…’

Ce probleme de sănătate are Carmen Grebenișan după Survivor

Aceeași problemă ți-a adus și câteva kilograme în plus. Spuneai că ai ajuns la 62 de kilograme, greutate pe care nu ai avut-o niciodată. Ai reușit să revii la silueta dorită? Ai ținut dietă sub recomandarea medicilor? Dacă da, în ce a constat?


Am început să dau jos din kilograme, așa este. Vreo două s-au dus deja, la restul încă mai lucrez, deci nu am ajuns la silueta de dinainte de „Survivor. Așa cum spuneam și anterior, am acceptat și am înțeles, așa că nu am pus o presiune absurdă asupra mea. Am început să merg la sală, am fost atentă la ceea ce am mâncat și treptat voi reveni! (zâmbește)

Problemele cu tenul au început să-ți apară încă din a doua săptămână în Dominicană, atunci când ai făcut o acnee gravă. Cum se prezintă situația acum?


De când am revenit în țară, am apelat la o serie de proceduri faciale și tenul a început să-și revină. Am avut și din acest punct de vedere un șoc, deoarece nu m-am confruntat niciodată cu așa ceva. Dar iată ce se întâmplă când îți asumi participarea într-un astfel de show și teimplici 100%.

Le povesteai urmăritorilor de pe Instagram că ai dezvoltat și unele alergii. Ne poți detalia? Despre ce este vorba, mai exact?

Vremea și condițiile din Dominicană sunt total atipice pentru stilul nostru de viață, așa că este normal să apară anumite reacții. Am văzut pe Instagram că și alți concurenți se confruntă cu astfel de situații, iar doctorul Theo ne-a prevenit că, odată ajunși acasă, vom vedea diferite efecte.


Carmen Grebenișan, despre experiența Survivor: „În acest moment, nu aș fi pregătită să revin, dar…’

Pe lângă asta, spuneai că ți-a apărut și un ganglion la gât, de mărimea unui bob de mazăre, destul de dureros. Ai reușit să-ți faci acel set de analize despre care pomeneai, ai scăpat de această problemă?


Se pare că acel ganglion s-a inflamat din cauza unei măsele. M-am speriat eu degeaba, a durat doar o zi apoi și-a revenit.

Tu ai făcut parte și din alte proiecte celebre, cum ar fi „Asia Express și „Dancing on Ice. Cu ce se diferențiază „Survivor de alte competiții? Ai vreun regret în privința participării tale în concurs? Dacă ar fi să primești din nou propunerea din partea PRO TV, ai accepta să o iei de la capăt?

Nu am niciun regret, cu siguranță. „Survivor a fost cel mai real și mai greu show la care am participat, nu se compară cu nimic din ceea ce am făcut. Mi-am dorit această experiență și cred că mi s-a potrivit total: oamenii au putut să mă cunoască cu adevărat, eu mi-am dat voie să văd ce pot face din punct de vedere sportiv, am înțeles că pot să-mi depășesc anumite limite, așa că de ce aș regreta?


În acest moment, nu aș fi pregătită să revin. Dar, după ce va trece puțină vreme, cine știe?

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IULIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: Facebook, MARIUS TNF (PRO TV)