Ce se întâmplă în această seară la Insula Iubirii. O nouă săptămână și noi episoade ale celui mai așteptat realityshow al verii. Insula Iubirii este gata să surprindă din nou și în această seară, mai ales că la doar două zile de la începerea noului sezon se și aprinde prima flacără a ispitelor în vila fetelor. Concurentele au parte și de prima ceremonie a focului, dar asta nu este tot! Iată ce se întâmplă în această seară la Insula Iubirii!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Azi, 22 iulie, Insula Iubirii vine cu un episod nou, gata să surprindă pe toată lumea. Au trecut doar două zile de când concurenții au dat startul testului relației lor, însă flacăra ispitelor se aprinde în vila fetelor în această seară. Prin urmare, are loc și prima ceremonie a focului, dar asta nu este tot!
Ce se întâmplă în această seară la Insula Iubirii
Neașteptat de repede, concurenții deja şi-au dat frâu liber trăirilor, într-o petrecere în care ispitele au încins atmofera. Un gest cu totul neaşteptat şi care nu lasă loc de nicio interpretare a fost făcut de unul dintre partenerii din cuplu, astfel că se aprinde flacăra ispitelor în vila fetelor.
Despre cine este vorba, telespectatorii vor afla în această seară la Antena 1, începând cu 20:30. Fetele, care au încercat să își facă diferite activități, multe dintre ele departe de ispitele masculine, vor fi cu adevărat afectate de ceea ce Radu Vâlcan le va prezenta la ceremonia focului. Vor avea parte de imagini greu de privit şi, mai ales, greu de acceptat, iar reacțiile vor fi pe măsură:
„Efectiv nu îmi găsesc cuvintele!', „Nu simt că meritam lucrurile care mi se întâmplă', „Mă deranjează că a vorbit atât despre asta!' sunt doar câteva dintre reacţiile participantelor la cel mai dur test de fidelitate.
„Când am mai continuat discuţiile, pe mână scria „Te vreau!„'
Asta nu este tot! Deși au venit să își testeze relația la cote maxime și să vadă dacă pot avea un viitor împreună, după un trecut greu încercat, unul dintre concurenți a făcut în mod discret, dar extrem de concret, un gest care nu lasă loc de nicio interpretare.
Scurt şi la obiect, concurentul a recurs la o strategie cu totul ingenioasă. Şi-a scris pe mână mai multe mesaje din care ispita să înţeleagă efectul puternic pe care îl are asupra lui, așa că după un prim „Te plac!„, a urmat un altul, şi mai clar: „Când am mai continuat discuţiile, pe mână scria „Te vreau!„', a fost mărturisirea făcută de către ispită, la testimonial.
E clar ca a dat uitării povestea de dragoste pe care o trăia alături de iubita lui, la doar două zile după ce a ajuns la cel mai mare test al relației lor, Insula Iubirii. Despre cine este vorba însă, care sunt fetele care au plâns la primul Bonfire, dar și deciziile dure care se vor lua, totul va fi difuzat în această seară la Insula Iubirii. Nu ratați noul episod!
Nu uitați că dacă vreți să aflați mai multe detalii despre viețile personale ale concurenților din acest sezon, găsiți toate informațiile pe site-ul nostru, la doar un click distanță, AICI!
Sursă foto: comunicat / facebook