Ce sfaturi au primit Maria Constantin și Robert Stoica de la nașii lor, chiar în ziua nunții: „E cel mai important”. Cele două cupluri pleacă în vacanță în străinătate

.

Maria Constantin și Robert Stoica și-au unit destinele pe 25 iulie, după 4 ani de relație. Nunta a avut loc în urmă cu o săptămână, un eveniment atipic și grandios, la care au participat sute de invitați. Părinții spirituali le-au fost artista Kristiyana și soțul acesteia, impresarul Rustem, care au făcut câteva declarații despre fericitul eveniment. Iată ce sfaturi au primit cei doi soți de la nașii lor, chiar în ziua nunții!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!


Ce sfaturi au primit Maria Constantin și Robert Stoica de la nașii lor, chiar în ziua nunții. Vineri, 5 august, a avut loc petrecerea de nuntă a cuplului Maria Constantin – Robert Stoica. Povestea de dragoste dintre cei doi s-a înfiripat în urmă cu 4 ani, iar prima întâlnire s-a desfășurat în cadrul unui eveniment privat. Soțul artistei este afacerist și deține o pensiune în Argeș, acolo unde organizează evenimente mari, la care Maria Constantin a fost invitată să cânte. De curând, nașii de cununie ai celor doi au făcut câteva declarații despre nunta fastuoasă și au dezvăluit că se pregătesc să plece cu mirii într-o vacanță în străinătate.


Citește și: Maria Constantin și Robert Stoica, nuntă atipică: au avut ca tematică lămâile, dress code alb și nu au respectat nicio tradiție. Imagini de la evenimentul fastuos

Citește și: De ce Maria Constantin și Robert Stoica nu au dansat valsul mirilor la nunta lor: „Mi se pare forțat, nu e…’. Ce surpriză le-au pregătit invitaților, în schimb

Citește și: Cine este Matei Negrescu, ispita supremă de la Insula Iubirii, sezonul 7. E actor, scenarist și a participat și la Ferma

Citește și: De ce merg Cornelia și Lupu Rednic în pelerinaj pe Muntele Athos și în Israel, la Mormântul Sfânt: „Decât să mă duc undeva să stau la plajă, îmi încarc inima și sufletul…’ / EXCLUSIV

Ce sfaturi au primit Maria Constantin și Robert Stoica de la nașii lor, chiar în ziua nunții

Maria Constantin și Robert Stoica i-au avut ca nași de cununie pe artista Kristiyana și impresarul Rustem. În ziua cea mare, părinții spirituali le-au oferit acestora câteva sfaturi prețioase, care îi vor ajuta să consolideze o căsnicie frumoasă și de lungă durată.


„Să se înțeleagă unul pe altul, să comunice foarte mult și să se respecte. Respectul reciproc e cel mai important’, a mărturisit Krystina, la WOWnews.

Cei doi soți și nașii vor avea parte de o călătorie în străinătate, planificată în toamna acestui an: „Am vorbit ca în noiembrie să organizăm toți patru o vacanță împreună. În afara țării va fi cu siguranță„, a mai adăugat Rustem.

Cum și-au ales Maria Constantin și Robert Stoica nașii

Maria Constantin și Robert Stoica și-au ales nașii de cununie cu mult înainte de fericitul eveniment. Propunerea au lansat-o la un grătar, iar Kristiyana și soțul ei au fost surprinși să afle că le vor fi părinți spirituali.


„Eram undeva la un șpriț, la un grătar. Le-am spus da din tot sufletul. Nu ne-am așteptat să ne aleagă chiar pe noi, dar ne-am bucurat', a mai precizat Rustem.

Maria Constantin și Robert Stoica nu au dansat valsul mirilor


La nunta de săptămâna trecută, Maria Constantin și Robert Stoica nu au dansat valsul mirilor, așa cum se obișnuiește în cadrul unui astfel de eveniment. Artista și-a explicat decizia prin faptul că ea și soțul ei nu sunt destul de pricepuți pe ringul de dans, iar momentul ar fi părut „forțat’.

„Nu o să cânt la petrecere, am destui artiști invitați și îi las pe ei să își facă treaba. Nu o să avem dansul mirilor.

Nu e este atipic, dar consider că noi nu suntem buni dansatori și atunci de ce să ne dăm în stambă, dacă nu ne stă bine. Lăsăm pe alții care se pricep la treaba asta. Cumva mi se pare ceva forțat să merg să fac coregrafii, nu e stilul meu. Eu fac ce simt, ce îmi place. Va fi un dans, unde vom invita pe toată lumea când va cânta Adrian Minune’, a spus Maria Contantin, potrivit aceleiași surse.

Sursa foto: Facebook