Roxana Ciuhulescu este, mai presus de orice, o fire sportivă. De aceea, nici o sarcină avansată ca a ei nu o împiedică să facă sport.
Pentru Roxana, sportul este esențial și face parte din stilul ei de viață. Dar ea știe că la fel de important este și pentru cel de-al doilea copil al său care urmează să se nască peste aproximativ trei luni. De aceea, vedeta merge la sala cu regularitate și practică Zumba, un sport care îmbină mișcarea cu dansul.
Roxana Ciuhulescu a trecut printr-un an dificil marcat de evenimente personale dureroase, dar a trecut de la agonie la extaz. Începutul anului 2018 a găsit-o fericită, împlinită, într-o nouă relație și însărcinată pentru a două oară, așa că și-a menținut moralul ridicat și cu ajutorul sportului și al antrenamentelor de Zumba.
Roxana Ciuhulescu ține kilogramele sub control
Se spune despre ea că este femeia cu cele mai lungi picioare din România. Tocmai această constituție atletică a ajutat-o să își ascundă cea de-a doua sarcină o bună perioadă de timp.
‘Chiar dacă nu se vede, mai am puțin și nasc. (râde) Mă simt foarte bine și sunt foarte fericită. Mi-a fost teamă, știi cum e până treci de primul trimestru, însă lucrurile se pare că merg foarte bine. Am luat 6 kilograme în greutate, dar în comparație cu prima sarcină, când am luat 24, mă simt excelent. Am trecut și prin grețuri, și prin stări de rău, somnolență, dar am depășit toate fazele astea.’, spune Roxana pentru VIVA! în urmă cu o lună.
Vedeta are din mariajul anterior o fetiță, Ana Cleopatra, iar acum urmează să nască un băiețel. Diferența dintre frați va fi de 10 ani.