Magda Catone a fost invitată, de curând, în emisiunea moderată de Denise Rifai, unde a făcut dezvăluiri din viața personală și profesională. Îndrăgita actriță s-a referit și la provocările meseriei ei, inclusiv la scenele cu nuditate, susținând că a avut întotdeauna oroare față de „lucrurile vulgare'. Iată declarațiile neașteptate ale acesteia!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Magda Catone, 63 de ani, are o carieră vastă în lumea teatrului și filmului românesc. Și-a făcut debutul în 1981, când a jucat în pelicula „De ce trag clopotele Mitică?’, pe când era studentă la facultate. Unul dintre rolurile memorabile este cel din filmul „Dragoste și apă caldă’, lansat în 1992, când a apărut într-o secvență erotică. Trei decenii mai târziu, Magda Catone a vorbit despre cadrele respective, explicând că nuditatea nu a fost o limită în cariera ei, în special în anii tinereții.
Citește și: Magda Catone s-a chinuit timp de 13 ani să devină mamă: „Dumnezeu a făcut o minune când s-a născut Carol!'
Ce spune Magda Catone despre scenele nud din filmele în care a jucat
Invitată în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai’, Magda Catone a dezvăluit detalii mai puțin știute despre cariera sa și viața personală. Actrița a vorbit, fără perdea, despre scenele erotice din filmele în care a jucat, mărturisind că acestea erau firești în economia peliculelor, fără a exista vreun fel de exagerări. Totuși, Magda Catone a ținut să sublinieze că nu este adepta lucrurilor „vulgare’ și nici nu-și dorește să le promoveze.
„Nu știu dacă nuditatea a fost problema la mine, au fost în tinerețe, erau firești, erau secvențe care aveau un suport în scenariul realist. Nu erau anapoda, nu erau doar de dragul de a fi, nu era exagerat ceea ce există în filmele astea.
În privința spectacolului, de multe ori, în ceea ce mă privește, e vorba de cum privește ochiul. Am avut întotdeauna oroare pentru lucrurile vulgare, nu le-am cultivat niciodată’, a explicat actrița la emisiune.
„Nu cred că am fost refuzată’
Privind în trecut, Magda Catone nu-și amintește să fi fost refuzată în vreun film, având în vedere că, în tinerețe, avea conformația ideală pentru a interpreta orice personaj. De-a lungul anilor, actrița a făcut eforturi pentru a-și menține greutatea constantă, deși recunoaște că și-ar fi dorit să aibă o siluetă mai suplă.
„Ca să poți să îți alegi din tipologii actorul potrivit, nu cred că am fost refuzată. E sănătos să fii mai suplu și mai aproape de gabaritul pe care îl aveam în tinerețe. Am făcut efortul ăsta, mai ales după ce am născut, nu mi-a reușit întru totul, dar am grijă și nu mănânc orice.
Mi-aș fi dorit să fiu mai slabă. Dacă ar fi să mă gândesc la greutatea pe care o aveam și care era de 58 de kilograme la 1,71, mi se părea foarte potrivită’, a spus actrița.
De ce a vrut Magda Catone să divorțeze de Șerban Ionescu
În urmă cu mai mulți ani, Magda Catone a intentat divorțul de regretatul Șerban Ionescu. Actrița spune că și-a dorit, la vreme respectivă, să-i ofere o lecție soțului ei, astfel încât căsnicia lor să se schimbe din temelii.
„Am încercat să îmi păstrez căsnicia și atunci am zis că trebuie un duș rece, ceva care să-l lămurească că ceea ce face nu e potrivit cu calitatea lui de soț iubitor, că accidentele pe care le trăiește și se răsfrâng asupra liniștii familiei trebuie eliminate. Atunci am decis să divorțez.
Îl fac să se cutremure din temelie, asta am încercat să fac. Am vrut să fac o buclă, cum se numește, și să îi pun oglinda în față și examenul ăsta de conștiință să îl zdruncine și să îl facă să fie cine a fost până atunci’, a spus Magda Catone.
Sursa foto: Facebook