Ce spune Mihaela Buzărnescu despre căsătorie și copii, la un an de la despărțirea de Marco Dulca: „Sunt o persoană care își dorește familie”

 Ifrim Georgiana
.

Mihaela Buzărnescu și Marco Dulca au format un cuplu timp de șase luni, însă s-au despărțit în urmă cu mai bine de un an. După separarea de fotbalist, jucătoarea de tenis a spus că ar fi fost abuzată mental în relația cu acesta, căci ar fi acceptat „umilințe, răni și acuzații'. Acum, Mihaela Buzărnescu nu se gândește la o nouă relație și a făcut câteva declarații despre căsătorie și copii.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Mihaela Buzărnescu este una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din România, fost număr 20 WTA în august 2018. În urmă cu aproximativ un an, aceasta a încheiat relația cu Marco Dulca, cei doi formând un cuplu timp de șase ani. Aceștia au păstrat discreția în timpul celor șase luni de relație, dar și după despărțire, așa că jucătoarea de tenis nu a dezvăluit motivele care au destrămat povestea de dragoste cu Marco Dulca. În schimb, sportiva a postat un mesaj cu subînțeles pe Instagram, dând de înțeles că lunile petrecute în relația cu mijlocașul de la Chindia Târgoviște au fost marcate de abuzuri mentale.

mi1-3mi1-3

A trecut mai bine de un an de la despărțirea dintre Mihaela Buzărnescu și Marco Dulca, iar jucătoarea de tenis spune că nu are de gând să-și refacă viața. La 35 de ani, sportiva visează să-și întemeieze o familie, însă subliniază că, momentan, cariera ocupă primul loc în viața ei.

Citește și: Mihaela Buzărnescu a sărit cu parașuta de la 4000 de metri în ziua în care a împlinit 34 de ani: „Sunt singura persoană care…'

Citește și: Mihaela Buzărnescu a fost abuzată în relația cu Marco Dulca: „Am acceptat insultele, umilințele, rănile, acuzațiile produse de imaginația lui'

Citește și: Mama lui Andrei Theodor, mesaj vehement pentru cei care l-au criticat pe fiul ei, după Eurovision 2023: „Toate astea l-au afectat, e o lecție nemeritată”

Citește și: Câți bani a câștigat Andreea Bălan din muzică: „Am făcut milionul. L-am și cheltuit” / În ce domeniu a ales să investească

Ce spune Mihaela Buzărnescu despre căsătorie și copii

La un an de la despărțirea de Marco Dulca, Mihaela Buzărnescu spune că nu-și dorește să-și refacă viața sentimentală, căci se concentrează pe cariera ei în tenis. Chiar și așa, sportiva visează să-și întemeieze o familie, însă preconizează că acest moment se va întâmpla abia atunci când se va retrage de pe teren.

„Am făcut multe sacrificii în viața personală nemeritate de către cealaltă persoană. Am oferit multe, am lăsat mereu de la mine. Nu mă văd la casa mea, nu mă văd mireasă. Nu am fost cerută în căsătorie niciodată. Cariera este pe primul plan și mereu a fost.

Este greu să le faci pe toate, dar le poți gestiona. Am avut pe cineva care mi-a fost alături mulți ani și m-am bucurat de experiența de atunci. Dar este greu să întâlnești în ziua de azi pe cineva.

Dacă totul va merge bine, atunci nu spun nu. Sunt o persoană care își dorește familie la un moment dat, dar acum nu sunt pregătită pentru asta. Mă concentrez pe carieră. După ce îmi voi încheia cariera nu mi-aș face imediat familie. Vreau să stau puțin să descopăr lumea. Să văd cum este după tenis, să am un timp cu mine', mai spune Mihaela Buzărnescu pentru sursa citată', a spus sportiva în podcastul moderat de Ameri Nasrin.

„Nu am avut copilărie, nu am avut adolescență'

Mihaela Buzărnescu recunoaște că a făcut multe sacrificii pentru a face performanță în tenis. Sportiva și-a petrecut copilăria și adolescența în sala de antrenamente, însă nu regretă alegerile pe care le-a făcut până acum.

„Parintii mei s-au cunoscut pe terenul de tenis. Mergeam mereu cu ei pe teren. Tata m-a introdus în lumea tenisului. Am făcut multe sacrificii de când eram mică până în prezent.

Nu am avut copilărie, nu am avut adolescență, am simțit asta. Am remarcat asta și în viața de adult. Dacă aș fi trăit lucrurile când era timpul lor aș fi știut să le gestionez altfel. Nu regret pentru că ce am realizat compensează cu celelalte lucruri.

Părinții mei au făcut sacrificii. Mama stătea mereu singură pentru că tata mergea cu mine în turnee. Viața lor personală a fost sacrificată din cauza asta. Eu realizez asta acum. După ce mi-am sacrificat toată viața, nu aș mai vrea să mi-o sacrific în continuare', a mai spus aceasta.

„Dacă voi avea copii, îi voi îndruma către sport'

În eventualitatea în care va deveni mamă, Mihaela Buzărnescu vrea să-și îndrume copiii către sport.

„Dacă voi avea copii, îi voi îndruma către sport. Eu sunt o persoană activă, nu aș putea să stau să fac muncă de birou. Nu o să-l forțez, cum nici tatăl meu nu a făcut-o cu mine.

M-a lăsat pe mine să iau deciziile. După îmi dădeam seama că era mai bine să ia și el unele decizii. Dar tot ce am experimentat în viața de sportiv și din afară sunt lecții. Mă bucur că am trecut prin aceste experiențe' , a încheiat aceasta.

Sursa foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton