Mihaela Tatu a revenit pe micul ecran, după mai bine de 10 ani, ca gazdă a emisiunii „În direct cu România”, de la Antena 1. După doar câteva săptămâni, însă, vedeta a luat o decizie surprinzătoare. Prezentatoarea TV a ales să se retragă din proiect, pe motiv că nu i se mai potrivea, și a fost înlocuită de Mirela Vaida. Iată ce ne spunea Mihaela Tatu despre show în revista VIVA de luna aceasta!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Mihaela, încep prin a te felicita pentru noua emisiune și trebuie să spun că mi se pare fabulos faptul că ai revenit în televiziune după mai bine de un deceniu. Cum privești această nouă provocare, după o pauză atât de lungă?
Cum privesc această nouă provocare? Ca pe o oportunitate! Emisiunea În direct cu România, de la Antena 1, a venit într-un moment în care, probabil, societatea avea nevoie de ea și, probabil, și eu aveam nevoie de ea. Cine știe? Știu doar că am acceptat cu bucurie uriașă, pentru că mi-a plăcut foarte mult formatul. De ce spun asta? Pentru că până nu ne punem noi mintea la contribuție puțin, să ne răspundem unor întrebări, nu vom găsi soluții la problemele pe care le trăim. Pentru că trăim într-o societate care generează probleme. Alegerile noastre generează probleme.
Ce spunea Mihaela Tatu despre emisiunea ei de la Antena 1, înainte să fie înlocuită de Mirela Vaida
Și atunci, aşa văd eu această emisiune – că a venit într-un moment cât se poate de oportun pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Oamenii să poată să spună real, gândind pacifist şi într-o stare de compasiune clară, ce e de făcut cu viețile noastre în acest moment, vieți pe care noi le-am generat. Pentru că, în acest moment, trăim ceea ce am creat noi în urmă cu 10, 20, 30 de ani. Suportăm consecințele alegerilor noastre. În concluzie, văd această poveste ca pe ceva util, necesar. Pentru că orice emisiune de debate este binevenită.
Mihaela Tatu: „Cea mai mare problemă pe care o trăiește societatea românească în clipa asta este dată de lipsa educației'
Emisiunea la cârma căreia te afli spune povești de viață și abordează subiecte diverse, în care mulți dintre noi ne vom regăsi, cu siguranță. Care sunt, în ziua de azi, problemele cele mai arzătoare ale românilor? Dar ale tale? Pe tine ce te neliniștește?
Cea mai mare problemă pe care o trăiește societatea românească în clipa asta este dată de lipsa educației. Şi nu vorbesc despre educația formală de la școală, cu toate că şi aceea îți formează o mentalitate și un fel de gândire, ci educația informală. Cum să faci față vieții și regimului în care trăim? Cum să te descurci, mai ales că şi sărăcia este una dintre probleme. Unde sunt meseriașii de altădată?
„Manualitatea a dispărut. Toți își doresc câștiguri facile şi rapide. Problema este că nu ne-am străduit mai mult să ne educăm copiii să-și organizeze viața pas cu pas. Iar asta e o altă mare problemă, care a generat restul situațiilor pe care le trăim. Ușurința cu care ne înfierăm și cu care ne adresăm cuvinte urâte este şi ea frapantă, lipsa de respect față de seniorat şi lipsa de implicare a acestuia în diverse activități, mai ales că ei sunt niște bagaje de experiență, de școală, de viață.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/04/coperta-noua-19.jpeg)
De ce s-a retras Mihaela Tatu din emisiune
Mihaela Tatu a postat un mesaj în mediul online, unde a explicat ce s-a întâmplat și de ce nu mai prezintă emisiunea de la Antena 1.
„Tiiii… Ce seara lungă! Acum am ajuns și eu aici, on line, ca să povestim. Acestea sunt imagini de la, poate, cea mai frumoasă, și luminoasă, și pozitivă ediție „În direct cu România', din ultimele 2 săptămâni. Și ultima mea apariție În direct cu România.
Dragii mei, m-ați tot întrebat în urmă cu 2 luni, de ce am acceptat emisiunea de la Antena1. Și v-am răspuns cu tot entuziasmul: mi-a plăcut formatul. Mult mult. Acel format a durat doar 2 săptămâni, apoi s-a schimbat totul peste noapte. Iar în noul format nu am putut rezista decât alte 2 săptămâni. Nu prea era de mine. Iar cei care mă cunosc și prietenii mei, știu de ce. Sunt un om luminos, pozitiv și foarte vesel. Îmi doresc soluții și îmi plac modelele umane. Așa a fost acel prim format, pentru care am acceptat să mă întorc, în care cu toții, chiar și cei de-acasă, găseam soluțiile. Simplu!
Așa că trageți singuri concluziile! Însă totul e liniștit, nu vă uitați în gura presei, aveți aici explicația mea, nu a fost și nici nu va fi niciun scandal și totul e limpede „cristal'. Pe de-altă parte, totul s-a petrecut atât de brusc, încât nici eu nu m-am dumirit ce se întâmplă. Totul se petrece repede, fără noimă și strategie. Ai strănutat, ai clipit și gata schimbarea formatului. A fost doar un experiment.
Un singur lucru e sigur: nu toți suntem făcuți pentru chiar „orice'. Iar liniștea, echilibrul și sănătatea mea sunt mai importante decât orice.
Mai povestim. Acum… Noapte bună și odihnitoare, tuturor!', a scris Mihaela Tatu în mediul online.
FOTO: Facebook