Care a fost cel mai greu moment din cariera Paulei Seling: „Nu rămân indiferentă la suferință. Am decis să mă retrag o vreme, să...” / EXCLUSIV

 Miniosu Alexandra
.

Care a fost cel mai greu moment din cariera Paulei Seling. Paula Seling are o carieră impresionantă în lumea muzicii, demnă de invidiat. Drumul ei către succes nu a fost însă unul ușor. A reușit, însă, din fericire, să treacă peste toate „obstacolele'. În revista VIVA!, cântăreața ne-a dezvăluit cum a învățat să nu se mai lase afectată de răutate și să devină femeia puternică de astăzi.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Paula, am senzația că te cunosc dintotdeauna și, totuși, știu atât de puține lucruri despre tine. Spune-mi, tu, te rog, ce ar trebui să știe despre tine, pentru început, oamenii care citesc, acum, acest interviu!

Cred că tot ceea ce au nevoie să știe se află prin cântecele pe care le-am scris de-a lungul timpului. „Sunt doar o fată cu un pian, „Vreau să mă întorc acasă, „Nu privi în jos, „Promit, „Ridică-te, „Tu nu vezi șamd… În toate piesele scrise am pus câte un strop din mine și din felul meu de a fi. Se simte, probabil, dorința de a trăi prin muzică, de a dărui prin versuri și prin energia muzicii pe care o cânt, se simt implicarea și trăirea. Iar la concerte, toate astea sunt și mai intense, pentru că publicul îmi dăruiește din energia sa, pe care eu o dau înapoi și, așa, creăm împreună un bulgăre de lumină.

paula-seling-12-1paula-seling-12-1

În rest, sunt o fată care s-a tratat de timiditate prin scenă, ambițioasă, poate încăpățânată uneori. Iubesc viața și oamenii și îmi doresc să fac bine cât mai mult. De aceea, nu rămân indiferentă la suferință și fac tot posibilul să ajut când pot. Nu înțelege oamenii care fac rău doar pentru că pot și nici pe cei care, pentru a se ridica pe ei înșiși, îi „faultează pe cei ce ar putea fi mai buni.

Citește și: Ce spunea Paula Seling despre căsnicia cu Radu Bucura și copii, acum două luni:„Am datoria de a transmite mai departe tot ce am primit' / EXCLUSIV

Citește și: De ce a devenit Paula Seling vegană. Cum se menține în formă, la 43 de ani:„Nu am mai mâncat carne de 11 ani' / EXCLUSIV

Citește și: Andreea Mantea s-a tuns singură. Cum arată acum:„M-am trezit cu o poftă nebună'

Citește și: Adriana Simionescu, fiica lui Adrian Minune, este însărcinată:”Avem foarte mari emoții”

Care a fost cel mai greu moment din cariera Paulei Seling

Consideri că a fost mai bine ca oamenii care îți ascultă muzica să știe mai puțin despre omul Paula Seling?

Eu cred că oamenii care îmi ascultă muzica și-au făcut o părere despre cum sunt eu, așa cum spuneam, din cântecele mele. Este o energie ce se simte și se percepe la nivel de subconștient. Nu sunt genul de persoană care să pună preț pe lucruri comune și nici nu mă apuc să împărtășesc pe rețele lucruri pe care nu le consider notabile, deoarece cred că lumea are și așa destul de multă informație inutilă, care îi ocupă din timpul real de a trăi, ca să o mai bombardez și eu cu ce și cum fac în fiecare zi.

Îmi place să dezvălui lucruri care cred că sunt benefice. De exemplu, dacă descopăr un loc frumos în vacanță, o rețetă bună sau, pur și simplu, o combinație de ceaiuri cu gust deosebit.

Care a fost cel mai greu moment al carierei tale?

Cel mai greu moment a fost atunci când am descoperit că lumea artistică este foarte dură, că există tabloide și fake news-uri și că ajungi să nu mai poți să îți protejezi viața privată pentru că, în viziunea unora, persoanele publice nu își mai aparțin. Am decis să mă retrag o vreme, să îmi văd de studii. Dorul de muzică, de scenă, m-a făcut să revin după o muncă intensă cu mine însămi în urma căreia am învățat să nu mă mai atingă răutatea.

Ce spune artista despre compromisuri

Ai simțit vreodată că nu te mai regăsești în peisajul muzical autohton? Au fost momente în care ai simțit nevoia de pauze mai lungi?

Există loc pentru multe feluri de artă, poate că nu mă regăsesc în mainstream, dar în anii ăștia mi-am format un loc cald și bun, cu public blând, care mă răsfață teribil. Le mulțumesc tuturor pentru bucuria pe care mi-o dau la concerte!

Ai făcut compromisuri? Adică să simți tu cu adevărat că nu ești împăcată cu o anumită decizie…

Au fost lucruri pe care, privind în urmă de peste ani, le-aș fi făcut altfel, însă, la momentul respectiv, așa am crezut că e mai bine. Nu pot să consider un compromis.

Vrea să-și aștearnă viața pe hârtie

Ai trecut prin experiențe demne de un roman în drumul tău până aici, ca artist și ca om. Te-ai gândit vreodată să pui pe foaie viața ta? Poate fi o încurajare pentru unii tineri…

Da, m-am gândit. Poate peste mult timp. Cred că mai am multe de învățat și de parcurs.

Care este cea mai mare dorință a ta pentru 2022? Mai sunt cateva luni din acest an…

Să fiu fericită, iar cei dragi mie să fie sănătoși și mereu aproape.

Sursă foto: Instagram, Facebook, PR

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton