Cele mai cool outfituri de vedete la Festivalul Coachella

.

Ca în fiecare an, în luna aprilie, Festivalul Coachella reunește sute de vedete în vogă, iar deșertul Californiei se transformă într-un uriaș podium, unde participanții își etalează ținutele. Iată care sunt cele mai cool outfituri de vedete de la Festivalul Coachella de anul acesta!

 


În perioada 13-15 și 20-22 aprilie, localitatea Empire Polo Club, din California, aflată în deșert, la 200 de kilometri de Los Angeles, devine scena celor mai cool petreceri, aici fiind găzduit cel mai tare festival muzical din Statele Unite. Vedete ca Leonardo Di Caprio, Paris Hilton, Emily Ratajkowsky, Emma Roberts, Nicole Ricie și Rihanna au răspuns prezent, dând tonul distracției la Coachella.

 

Anul acesta, participanții s-au bucurat din plin de prezența celebrei Beyonce, care, anul trecut, din cauza sarcinii și-a anulat concertul la festival, însă anul acesta artista a fost în formă maximă și a cântat câteva piese de pe albumul „Lemonade’, în timp ce rapperii The Weeknd și Eminem au încins atmosfera la maximum.


 

Festivalul Coachella nu este însă doar despre muzică, ci și despre socializare și modă, cele mai multe celebrități fiind adeăvărați trendsetteri în modă și o adevăîrată sursă de inspirație pentru fanii lor, cu atât mai mult cu cât ținutele de festival sunt mult mai relaxate decât cele de covor roșu și, evident, și mai accesibile. Desigur, nu ne referim aici la Lady Gaga, la care până și ținutele casual sunt mult prea îndrăznețe… Dacă vreți să aflați care este trendul anul acesta, vă invităm să admirați o galerie foto cu cele mai cool outfituri de vedete de la Festivalul Coachella!

 

Foto: Hepta, Northfoto