Cele mai nocive alimente pentru creier. Renunță la ele pentru că îți distrug neuronii!

.

Starea de sănătate se datorează, în principal, alimentației, așa cum mare parte dintre boli sunt cauzate de ceea ce avem în farfurie. După cum grăsimile și alcoolul îmbolnăvesc ficatul, iar fast-food-ul crește colesterol și, implicit, îmbolnăvește inima, așa și pentru creier există alimente benefice și nocive. Astfel, dacă nucile și peștele bogat în grăsimi Omega 3 ajută creierul, sunt alimente care distrug neuronii și, în timp, pot provoca leziuni cerebrale grave.

Dulciurile
reprezintă combustibilul preferat al creierului, însă preparatele pe bază de
zahăr din comerț sunt un amestec de chimicale, zahăr și îndulcitori, o
combinație nefericită pentru creier. Oferiți fructoză în schimb, adică dulcele
din fructe.


Consumate în mod
exagerat, băuturile răcoritoare îndulcite cu sirop de porumb cresc riscurile de
diabet de tip 2, o patologie asociată cu sindromul Alzheimer. Iar potrivit
studiilor din laborator, există șanse să ducă la diminuarea funcțiilor
cerebrale (memorie, învățare), să afecteze formarea conexiunilor neuronale.

Pe scurt, trebuie
reținut că băuturile energizante și răcoritoare cu adaosuri de zahăr pot
provoca leziuni cerebrale grave și pot deveni un factor de risc pentru demență,
susțin specialiștii citați de doctorulzilei.ro.


Peștele este
benefic pentru creier pentru că este bogat în acizi grași Omega 3 și 6
(somonul), însă există pești cu un mare risc de contaminare cu mercur (peștele
spadă, tonul și pangasiusul), un metal greu extrem de periculos pentru
organism, în cantități mari. Se elimină greu și afectează organe importante.
Dintre cele mai afectate sunt ficatul, rinichii și creierul.