Cezara Dafinescu, despre momentul în care s-a îndrăgostit de Gelu Fronea, deși era căsătorită cu George Motoi: „Nu m-a mai interesat nimic, nici că destrămam o căsnicie de douăzeci și ceva de ani, nici bârfele”. E văduvă de la 55 de ani / EXCLUSIV

.

Cezara Dafinescu ne-a povestit, recent, despre momentul în care s-a îndrăgostit de Gelu Fronea, marea ei dragoste, deși era căsătorită cu George Motoi. Marea actriță își amintește și acum cu emoție despre prima lor întâlnire și susține că îl iubea atât de mult, încât nu i-a păsat de bârfe. Din păcate, a rămas văduvă la 55 de ani, iar de atunci nu și-a mai refăcut niciodată viața. Iată care este motivul!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!


Cum ați împăcat viața profesională cu cea personală? Fiica dvs. și a lui George Motoi spunea, într-un interviu, că v-a simțit foarte mult lipsa în copilărie, când erați plecați în turnee… Drept urmare, a ales să devină economist pentru a fi mereu aproape de soț și de copii. Cum ați fost ca mamă și ce fel de bunică sunteți acum pentru nepoții dvs.?

E greu să fii și mamă, și actriță, iar la mine, mai întotdeauna a câștigat meseria. Văzând însă cum au evoluat lucrurile, acum nu regret. Nu le poți avea pe toate. Nepoții mei, Andrei și Petru, sunt într-adevăr frumoși, dar mai cu seamă niște tineri serioși, valoroși, care și-au văzut de școală, au învățat și au ajuns să aibă rezultate foarte bune. Sunt foarte mândră de ei și regret că nu am petrecut mai mult timp împreună. Poate că aveau mai multe de învățat de la mine.


Citește și: Cum l-a cunoscut Cezara Dafinescu pe George Motoi, primul ei soț și tatăl fiicei sale, și cum a reacționat când Florin Piersic a cerut-o în căsătorie, deși era măritată: „Arătam foarte bine amândoi, publicul ne iubea’ / EXCLUSIV

Citește și: De ce a renunțat Cezara Dafinescu la atletism și cum a devenit actriță. Părinții ei își doreau să facă Medicina: „A fost un cutremur în familie. Tata era foarte dezamăgit de alegerea mea’/ EXCLUSIV

Citește și: Mirela Retegan a refăcut Gașca Zurli. Cine sunt noile personaje: „Am multă energie și idei. Fenomenul Zurli este model, inspirație și motivație pentru foarte mulți oameni’

Citește și: Deea Maxer, despre căsătoria cu Robert Drilea: „Dacă m-ar fi cerut după 2 luni de relație, în nebunia mea de îndrăgosteală, aș fi acceptat'


Cezara Dafinescu, despre momentul în care s-a îndrăgostit de Gelu Fronea, deși era căsătorită cu George Motoi

Ați declarat că marea dragoste ați întâlnit-o abia la maturitate, când v-ați găsit sufletul-pereche, pe Gelu Fronea. Pe atunci, erați amândoi căsătoriți, însă ați divorțat de parteneri pentru a fi împreună. Ce ați simțit când ați realizat că erați îndrăgostită de un alt bărbat? Cum a reacționat George Motoi?

Întâlnirea mea cu Gelu Fronea a fost neașteptată și specială; sentimentul pe care l-am simțit atunci nu semăna cu nimic din ce poate mai simțisem. Îmi tăia respirația, pur și simplu. Vă spun cu toată sinceritatea, când l-am întâlnit, timpul parcă s-a oprit, așa am simțit. Nu m-a mai interesat nimic din jur, absolut nimic. Nici faptul că destrămam o căsnicie de douăzeci și ceva de ani, căsnicie pe care eu o consideram fericită.


Nu m-au interesat nici bârfele, nici dezaprobarea colectivă, nu m-a mai interesat nimic atunci când l-am cunoscut. Un om nu-și poate planifica fericirea, știm cu toții asta. Nu am regretat nicio clipă că în viața mea, făcută în mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva atât de adevărat și atât de frumos. Nu am suportat niciodată minciuna. Am trăit întotdeauna intens și frumos.

Cum a afectat-o pe Cezara Dafinescu moartea lui Gelu Fronea

Gelu Fronea a murit într-un accident de motocicletă, iar pentru dvs. acest moment a fost devastator. Sufereați de bulimie și ați luat în greutate… Totuși, cum ați reușit să treceți peste această dramă? V-a ajutat cineva sau ceva?


Mă întrebi cum am trecut de drama pe care am suferit-o, de pierderea lui Gelu… Foarte greu. Un an de zile nu am știut cum să îmi revin. Și pe urmă mi-am dat seama că trebuie să revin, totuși, pe scenă, să revin la publicul meu, să revin, prin muncă, la ceea ce am fost. Și așa am acceptat, la un moment dat, să joc în telenovela „Lacrimi de iubire. Pe zi ce trecea, cu fiecare nou episod, reveneam la Cezara de altădată. Asta a fost în acea perioadă.

Tot în aceeași perioadă ați suferit nu mai puțin de 3 operații de șold. Cum ați reușit să treceți peste, iar după recuperare, să plecați în turneu cu piesa „Jumătatea mea, bărbatul’?


Mai târziu s-a întâmplat, când am avut probleme cu piciorul, cu articulația și am fost operată. Mă întrebai cum mi-am revenit după acest episod nefericit. Cum își revine orice om după un astfel de episod nefericit. Singurul lucru important a fost că, atunci când eram țintuită la spital după operație și încercam să îmi revin, am primit din partea unui prieten, George Arion, un text care se numea „Actrița, care era pentru mine și despre mine. Era viața mea.

Stând la spital, am citit cu plăcere această piesă, dar cum am experiență și știu că e foarte greu să păstrezi publicul alături de tine, fiind tu un singur personaj, am început să tai pasaje întregi din această piesă și să adaptez la gândurile și situația mea de atunci. Într-una dintre vizitele sale, regizorul Toma Enache, cu care lucrasem în piesa „Pluralul englezesc, a văzut textul și, bucuros, mi-a spus că i-a plăcut foarte mult piesa.


Atunci am convenit, în dorința de a mă întoarce pe scenă, să facem o piesă care să se cheme „Jumătatea mea, bărbatul. Ei bine, piesa s-a jucat de peste 300 de ori prin țară și a fost un mare succes.

De ce nu și-a mai refăcut actrița viața amoroasă

Ați avut doi soți care v-au adulat… Să fie acesta motivul pentru care nu v-ați mai refăcut viața? Ați rămas văduvă la 55 de ani și ați fi putut să faceți acest lucru…

Am avut șansa să întâlnesc și să iubesc doi bărbați deosebiți, excepționali. Acum, când i-am pierdut, să îmi refac viața ar fi imposibil. Ar trebui să întâlnesc pe cineva mai bun ca ei, ceea ce e foarte greu.


Calitățile dvs. intelectuale au fost perfect completate de cele fizice. Știm că ați fost curtată și admirată de toți bărbații care v-au întâlnit, dar ați avut vreodată parte de vreun episod de genul #metoo?

Nu am pus prea mare preț pe frumusețea mea, pe așa-zisa mea frumusețe. Am încercat să abordez personajele interpretate, să cânt forând sufletul lor. Și poate că asta a fost și șansa mea să fiu foarte iubită. De obicei, când te arăți devii superficial. Dar, de ce să te mint?, mărturisesc că am fost bucuroasă că arătam bine. Esteticul joacă un rol important în viața mea. În rest, m-ai întrebat și despre alte lucruri… Ei bine, draga mea, eu eram prea măritată să-și permită cineva să îmi facă avansuri.

„Frumusețea nu poate fi decât un atu’

A fost frumusețea mereu un atu pentru dvs. în carieră? Vi s-a întâmplat cumva ca ea să vă și încurce?

Frumusețea nu poate fi decât un atu. Și în orice domeniu, nu numai în artă. Nu e musai ca o actriță să fie frumoasă, dar e musai să fie „mobilată interior și frumoasă în felul în care gândește. Frumusețea care nu e dublată de inteligență nu face doi bani. Nu există femei urâte, există femei care gândesc urât. Singurul lucru asupra căruia avem puterea de a acționa sunt gândurile noastre. E important să te gândești la întreaga frumusețe care te înconjoară și să fii fericit. Atunci, lumina din tine te va face frumoasă și vei fermeca pe oricine.

Eu am primit de la Dumnezeu un dar de preț, fizicul meu. Dar am încercat să nu stric nimic, ba dimpotrivă! Am încercat să îmbunătățesc ce am primit. Faptul că arătam bine mă ambiționa și mă ambiționa să nu-mi construiesc personaje apelând, doar așa, la acea calitate, la calitatea de a fi frumoasă. Rolurile mi le studiam cu seriozitate, încercând să intru în profunzimea sufletului omenesc. Am dăruit spectatorilor mei, de-a lungul anilor, numai iubire. Și era normal să primesc, la rândul meu, iubirea lor.

Sursă foto: Arhivă viva, facebook