Chefi la cuțite 3 octombrie – Monica Iliescu a fost eliminată. Luni, pe 2 octombrie 2023, la Chefi la cuțite a avut loc un nou duel, de această dată între echipa portocalie, a lui Sorin Bontea, și cea turcoaz, a lui Cătălin Scărlătescu. La finalul probei de individuale, cel din urmă jurat a pierdut un concurent, Monica Iliescu părăsind competiția cu cel mai mic punctaj.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!
Chefi la cuțite 3 octombrie – Monica Iliescu a fost eliminată în ediția 19 a emisiunii, difuzată luni, 2 octombrie, la Antena 1. Concurenta a părăsit competiția culinară după un battle greu și un duel ce le-a pus participanților la încercare rapiditatea, imaginația și priceperea. În urma confruntării individuale, aceasta a primit cel mai mic punctaj, astfel că echipa turcoaz a pierdut un concurent.
În ediția de aseară, la Chefi la cuțite, toate trei echipele au trebuit să gătească două feluri de mâncare cu câte 4 ingrediente și câte 4 culori. Cei care au degustat preparatele au fost membrii emisiunii MediCOOL de la Antena 1. Așadar, ei au decis ce echipă a câștigat și cine intră la duel, fără să știe cine se află în spatele fafuriilor.
Chefi la cuțite 3 octombrie – Monica Iliescu a fost eliminată
Echipa magenta, cea a lui Florin Dumitrescu, a ieșit câștigătoare, astfel că la individuale au intrat echipa portocalie, a lui Sorin Bontea, și cea turcoaz, a lui Cătălin Scărlătescu. Concurenții au trebuit să gătească în așa fel încât la final să aibă 6 elemente pe farfurie.
„Astăzi sunteți doar voi singuri, gătiți fiecare individual, așa că o să vă dau la jumătate: 6 elemente pe fiecare farfurie. Atenție, elemente pe farfurie, nu ingrediente. De exemplu startere sau amuse bouche. Ideea este să se vadă dibăcia voastră în 6 feluri de mâncare diferite. Voi știți foarte bine că chefii apreciază munca voastră, apreciază creativitatea. Voi asta trebuie să folosiți în cele 6 elemente, libertate și creativitate', le-a spus Irina Fodor concurenților de la Chefi la cuțite.
La fel ca-n fiecare ediție, în urma degustării realizate de jurați, Irina Fodor a dezvăluit, pe rând, pentru fiecare concurent, punctajul obținut. Ultimii trei rămași în platou au fost Fabian Soare, Monica Iliescu și Răzvan Mincă, toți trei din echipa turcoaz. Cel mai mic punctaj, de 5 puncte, a fost obținut de Monica Iliescu, așa că a fost eliminată.
Reacția lui Cătălin Scărlătescu, după ce a pierdut un om din echipă
Cătălin Scărlătescu a fost dezamăgit că a pierdut un concurent din echipă, dar a felicitat-o pe Monica Iliescu pentru faptul că are un suflet bun și că a fost o colegă bună.
„E un om cald, un om extraordinar, un om care a gătit, care a fost pentru echipă și cu echipa', a zis Cătălin Scărlătescu.
Cum arată echipele de la Chefi la cuțite, sezonul 12
În al 15-lea episod Chefi la Cuțite, sezonul 12, cei trei jurați ai show-ului culinar și-au ales echipele.
Chef Florin Dumitrescu a oferit în total șase tunici magenta, care s-au alăturat cuțitului său de aur. Cel din urmă este Janni Alexandridis. El face echipă cu: Horia Manea, Maria Paraschiv, Ursit Dan Dumitru (Ursu), Mioara Sirbușcă (eliminată), Ioana Dehelean și Alexandru Bunea.
Chef Cătălin Scărlătescu a oferit 6 tunici turcoaz, pe lângă cuțitul lui de aur: Alex Mihoc. Concurenții din echipa juratului de la Chefi la cuțite sunt: Raluca Hulubei, Monica Iliescu (eliminată), Răzvan Mincă, Fabian Soare, Nadd Hu și Cosmin Berki.
Chef Sorin Bontea a oferit 6 tunici de culoare portocalie, pe lângă Valentin Timofte, cuțitul lui de aur, pentru a-și întregi echipa. Așadar, echipa portocalie este formată din: Cristina Sabău, Mihaela Bărbosu, Mirela Chiroabă (eliminată), Maryoris Hurtado, Ioan Frățilă (Nea Ion) – eliminat și Zaid Mohannad (Habibi).
Sursă foto: Antena 1, Captură video