Cher, despre diferența de vârstă de 40 de ani dintre ea și Alexander Edwards: „Uneori vorbesc cu el și habar nu are despre cine îi spun”

 Ifrim Georgiana
.

La 77 de ani, Cher trăiește o poveste de dragoste ca-n filme cu producătorul muzical Alexander Edwards, mai tânăr decât ea cu 40 de ani. Într-un interviu recent, celebra cântăreață a declarat că diferența de vârstă nu reprezintă un impediment pentru ei, căci există chimie, însă sunt momente în care nu se simte pe deplin înțeleasă de partenerul ei. Cei doi și-au făcut relația publică în urmă cu un an, declanșând un val de controverse și critici, însă se declară fericiți împreună și foarte compatibili. Iată declarațiile artistei!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Cher (77 de ani) și Alexander Edwards (37 de ani) și-au oficializat relația în urmă cu aproximativ un an. Diferența de vârstă de 40 de ani a declanșat un val de reacții în rândul publicului, dar asta nu i-a împedicat pe cei doi îndrăgostiți să se afișeze împreună și să-și manifeste sentimentele. În primăvara acestui an, cei doi au venit împreună la prezentarea de modă Versace, unde s-au sărutat pasional, reușind să atragă toate privirile. Se zvonește că Cher ar fi fost cerută în căsătorie de iubitul mai tânăr, după ce artista a publicat o fotografie cu o bijuterie spectaculoasă, primită anul trecut, de Crăciun, de la Alexander Edwards.

Semi-exclusif – Photocall du défilé Givenchy prêt à porter femme Printemps/Été 2024 lors de la Fashion Week de Paris (PFW)Semi-exclusif – Photocall du défilé Givenchy prêt à porter femme Printemps/Été 2024 lors de la Fashion Week de Paris (PFW)

Citește și: La 76 de ani, Cher are o relație cu producătorul muzical Alexander Edwards, în vârstă de 36 de ani: „Dragostea nu știe matematică”

Citește și: Cher (76 de ani) și iubitul ei (37 de ani), sărut pasional la prezentarea de modă Versace. S-au afișat pentru prima dată împreună pe covorul roșu

Citește și: Pescobar a cerut două milioane de euro investitorilor de la Imperiul Leilor. Reacția acidă a lui Dan Șucu: „Tu ești genul de om care nu caută un partener'

Citește și: Camelia Potec a născut o fetiță. A ținut secret două zile, dar Roxana Ciuhulescu a dat-o de gol: „Este fericită! „

 Cher, dezvăluiri din relația cu Alexander Edwards

Relația dintre Cher și Alexander Edward confirmă zicala care spune că dragostea nu cunoaște vârstă. Se iubesc de mai bine de un an și nu ezită să-și manifeste public sentimentele, deși gesturile lor i-au consternat pe unii. Se pare că relația lor trece, cu brio, testul timpului, însă celebra cântăreață recunoaște că există și momente când nu se simte înțeleasă pe deplin de partenerul ei, din cauza diferenței de vârstă.

„Ne simțim foarte bine împreună. Putem vorbi despre muzică. Putem vorbi despre orice. Are un simț al umorului grozav. Pur și simplu ne înțelegem', a spus el pentru o publicație internațională.

„Uneori vorbesc cu el și habar nu are despre cine îi spun… Zilele trecute, l-am întrebat: ‘Știi cine este, nu știu, Clark Gable?. Cineva a spus: ‘Da, bineînțeles, dar sunt majoritatea referințelor mele… Se uită la mine și spune: ‘Nu eram încă născut‘', l-a completat ea.

Cher, îndrăgostită nebunește de iubitul mai tânăr

De când și-au oficializat relația, Cher și Alexander Edwards s-au afișat adesea la evenimente mondene și nu s-au sfiit de gesturile de tandrețe, făcând abstracție de valul de critici din jurul poveștii lor de dragoste. Anul trecut, de Crăciun, artista a publicat pe rețelele de socializare o bijuterie spectaculoasă, alimentând zvonurile că ar fi fost cerută în căsătorie de iubitul mai tânăr.

La scurt timp, Cher a participat într-o emisiune televizată, unde a vorbit deschis despre relația cu Alexander Edwards. Celebra cântăreața a susținut că între ei există compatibilitate și se înțeleg de minune, înșirând calitățile care au cucerit-o la iubitul ei.

„Ei bine, pe hârtie, este cam ridicol, dar în viața reală, ne înțelegem de minune. El este fabulos, iar eu nu ofer bărbaților calități pe care nu le merită, știi? Dar el este foarte, foarte amabil, este foarte inteligent, foarte talentat și foarte amuzant. Și cred că este destul de chipeș', a declarat Cher.

Sursa foto: Hepta

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton