Chrissy Teigen şi John Legend au devenit părinţi pentru prima dată

 Florentina Liutic
.

Chrissy Teigen şi John Legend formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri, iar săptămqna trecută cei doi au devenit parinti pentru prima dată.

 

john legend&chrissy teigen

 

Chrissy a adus pe lume o fetiţă şi a dat vestea pe Instagram: „Este aici. Luna Simone Stephens, suntem deja îndragostiţi de tine. Şi obosiţi. Foarte obosiţi'. Cuvintele au fost însoţite şi de un tabel cu datele bebeluşului care a cântărit la naştere 2,700 kilograme.

 

Chrissy Teigen şi John Legend s-au cunoscut în 2007, ea apărând în videoclipul lui, „Stereo'. A fost dragoste la prima vedere între ei, iar în 2013 s-au căsătorit şi şi-au dorit cu disperare un copil.

 

luna

Când au anunţat ca urmează să aibă unul au dezvăluit şi problemele prin care au trecut, apelând chiar şi la fertilizarea în vitro: John şi cu mine suntem fericiţi să vă anunţam că sunt însărcinată. Cum mulţi dintre voi ştiu, a trecut mult timp de când am încercat să avem un bebe. Nu a fost uşor, dar nu ne-am dat bătuţi şi am continuat să încercăm, deoarece eram nerăbdători să aducem pe lume primul nostru copil, să ne marim familia. Suntem atât de fericiţi că s-a întâmplat, în sfârşit. Vă mulţumim pentru dragostea şi urările de fericire', scria Chrissy în urmă cu câteva luni când a confirmat ca este însărcinată.

 

 

 

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton