Cine a plătit pentru nunta lui Alin Oprea cu Medana, când conturile lui bancare erau blocate: „Dumnezeu ne-a dat mai mult decât am putut noi să cerem”/ Au avut 500 de invitați și 10 perechi de nași

 Miniosu Alexandra
.

Alin Oprea a dezvăluit, recent, cine a plătit pentru nunta lui cu Medana. Artistul a venit acum cu explicații în contextul în care toate conturile lui bancare cu fosta soție erau blocate, iar partajul nu fusese finalizat. La nunta cu actuala parteneră, cântărețul a avut 500 de invitați și 10 perechi de nași, deși, inițial, credea că petrecerea va fi una mult mai simplă.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Alin Oprea a fost invitat, de curând, în emisiunea lui Denise Rifai de la Kanal D. Printre altele, el a vorbit, fără rețineri, și despre viața lui personală, una destul de controversată de altfel. Acesta este cunoscut și acum ca membru fondator al trupei Talisman, alături de Tavi Colen. În 2006, cel din urmă a decis să plece, fapt urmat de o serie de acuzații.

alin-oprea-1-3alin-oprea-1-3

Citește și: Alin Oprea, totul despre relația cu Medana. Cum s-au întâlnit și cum a cerut-o în căsătorie: „Eu am făcut primul pas, încă din noaptea în care am cunoscut-o…' / EXCLUSIV

Citește și: Imagini cu interiorul vilei în care locuiesc Medana și Alin Oprea. Livingul are 100 de metri pătrați și este decorat în stil regal: „Am reușit să îmi creez propriul paradis…”

Citește și: Maria Constantin a ajuns la spital după ce a încercat să-și trateze acasă o afecțiune medicală. S-a filmat cu branula la mână: „Tot la urgențe ajung”

Citește și: Florin Piersic rămâne în continuare internat la ATI. Medicul Adrian Marinescu: „Mi-a zis: vreau să ajung mai repede pe scenă și…'

Cine a plătit pentru nunta lui Alin Oprea cu Medana, când conturile lui bancare erau blocate

Controverse a stârnit și divorțul tumultos al lui Alin Oprea de prima soție, cu care are doi copii. Acum, cântărețul se află la a doua căsătorie, cea cu actuala lui soție, Medana. Cei doi s-au căsătorit civil în 2022 și religios un an mai târziu, în 2023. Nunta lor a fost una fastuoasă, cu 500 de invitați, iar artistul a dezvăluit abia acum cine a plătit pentru marele eveniment.

„Ați povestit în 2019, atunci când erați în proces de divorț, că prin intermediul lui Axinte ați cunoscut-o pe Medana, femeia de care v-ați îndrăgostit la prima vedere. Vă citez: Când ne-am privit pentru prima oară, a fost o lumină între noi, sentimentul că ne știam dintotdeauna, că am mai trăit cândva împreună.

După ce în noiembrie 2022, însoțiți doar de familie și de prietenii foarte apropiați ați spus Da în fața ofițerului Stării Civile, anul trecut a avut loc nunta. De data aceasta v-ați dorit ca evenimentul să fie unul spectaculos și ați declarat că v-ați ocupat personal de organizare. Presa a notat că ați avut 10 perechi de nași și peste 500 de invitați de seamă etichetând-o drept o nuntă faraonică.

Ținând cont că dumneavoastră ați declarat că fosta soție vă blocaseră conturile și partajul încă nu se realizase, urmează întrebarea: Cine a plătit pentru nunta faraonică a lui Alin Oprea?', a spus Denise Rifai.

„Am avut foarte mulți prieteni care m-au susținut'

Răspunsul lui Alin Oprea nu a întârziat să apară și a făcut și unele precizări importante.

„Eu! Și în afară de ceea ce am plătit eu, am avut foarte mulți prieteni care m-au susținut, dar cum? Unul cu locația, altul cu băuturile. Am doi prieteni foarte buni care mi-au trimis toată băutura. Gândiți-vă câți dintre colegii noștri artiști au fost prezenți la nuntă, fiecare și-a dorit să îi cânt o piesă sau două, vă dați seama că oamenii ăștia nu au venit ca să le dau și lor ceva. Au cântat de drag!

Deci nunta nu a costat sub nicio formă atât cât ar fi trebuit să coste o astfel de nuntă. Partea cea mai importantă a nunții, structura de bază a nunții, meniuri, lucruri de care nu puteai să fugi în niciun fel, le-am achitat eu', a spus Alin Oprea în emisiunea de la Kanal D.

„Noi ne-am dorit o nuntă simplă, dar Dumnezeu nu ne-a lăsat'

De asemenea, Alin Oprea nu a ezitat să recunoască faptul că: „Tot ce a fost deasupra, tortul cu trei etaje, dansul mirilor făcut cu artificii deasupra clădirii, tot ce a fost ieșit din comun au fost niște elemente extraordinare primite cadou de la prietenii mei. Noi ne-am dorit o nuntă simplă, dar Dumnezeu nu ne-a lăsat să o facem simplă, ne-a dat mai mult decât am putut noi să cerem vreodată.

Și nu doar prin felul în care a fost văzută de presă, ci prin nașii noștri, care sunt niște îngeri pentru noi. Invitații care au fost acolo, fiecare om care a fost la nunta aia este un suflet extrem de drag nouă. Au fost 500 de oameni din țară și din afara țării. Eu după toate momentele prin care am trecut în timpul divorțului și după nici nu mai știam pe cine am aproape. Mai am prieteni, mai e cineva lângă mine? Sau am rămas eu cu Medana și atât. Și nunta a arătat că e altceva!'.

Alin Oprea a ajuns la spital când a aflat despre infidelitățile soției sale, Larisa

Alin Oprea a divorțat de Larisa Uță în 2020, după 22 de ani de căsnicie. Cei doi au împreună doi copii, pe Mellisa și Andrei. După despărțirea de fosta soție, copiii nu au mai vrut să vorbească artistul, iar acum locuiesc împreună cu mama lor. Acum, artistul susține că el a fost victima până acum și a explicat cum a aflat că Larisa l-ar fi înșelat de mai multe ori.

Procesul de divorț dintre Alin Oprea și fosta soție a fost presărat cu acuzații de infidelitate de ambele părți. În vreme ce fosta soție s-a declarat „înmărmurită’ și a susținut că a fost trădată, Alin Oprea a afirmat că a aflat de la DIICOT de trădarea soției.

Telefoanele sale și ale soției au fost monitorizate timp de 5 ani, deoarece bărbatul avea o firmă de organizare evenimente și intra în contact cu diferite persoane. Alin Oprea susține că a ajuns la spital când a aflat despre infidelitățile soției sale, Larisa.

„În momentul în care dosarele s-au clasat, am fost întrebat dacă vreau să ascult. Când am mers acolo, a căzut cerul pe mine. Mi s-a făcut rău, am mers la spital, am stat câteva ore la perfuzii. Mi-am mai revenit și am tăcut. Apoi, când mi-am suspectat soția de o nouă infidelitate la Londra, am cedat și i-am spus că știu totul despre infidelitățile ei anterioare,’ spunea acesta în urmă cu ceva timp.

Sursă foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton