Cine este Alex Conovaru. Actorul joacă la Teatrul de Comedie, are trei copii și ascunde o dramă imensă

.

Cine este Alex Conovaru. Reputatul actor are o carieră vastă în teatru și cinematografie, fiind apreciat pentru talentul său și versatilitatea pe care a demonstrat-o prin rolurile interpretate. Primul casting l-a luat la doar 11 ani, când a fost acceptat în trupa de teatru de la Palatul Copiilor. Dincolo de scenă, este un familist convins, fiind tatăl a trei copii.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!


Cine este Alex Conovaru. Se numără printre actorii din serialul Tătuțu, producție a cărei acţiune are loc cu 20 de ani înaintea acţiunii din Clanul. Experiența profesională îl recomandă din plin pentru rolul pe care îl interpretează, oferindu-i ocazia să aducă la viață un personaj complex.

Citește și: Alex Conovaru, din serialul Groapa, despre afecțiunile de care suferă fiica lui adolescentă: „Inima pe partea dreaptă e cea mai mică problemă a ei, malformația pe care o are…'. Cum se simte Sonia acum / EXCLUSIV


Citește și: Fiica actorului Alex Conovaru are o boală rară și a fost operată în America. Cum se simte Sonia la 16 ani: „A fost salvată'

Citește și: Ce a răspuns Oana Lis, întrebată dacă i-a fost infidelă lui Viorel Lis: „Eu sunt mai deschisă pe partea asta. Au fost flirturi, am prieteni bărbați, e felul meu de a râde, de a dansa. Și lucrurile astea…'

Citește și: Cine este Ella Emhoff, fiica vitregă a Kamalei Harris. A devenit celebră după ce a purtat o haină Miu Miu și se iubește cu un jurnalist

Cine este Alex Conovaru

Alex Conovaru s-a născut pe 1 februarie 1979, în București. Este un actor român de teatru și film, dar a făcut și televiziune. A absolvit în 2001 Facultatea de actorie, Universitatea Ecologică, București, la clasa profesoarei Margareta Pogonat.

Este pasionat de actorie din copilărie și a susținut primul casting la vârsta de doar 11 ani. A debutat în teatru încă din timpul studiilor și a interpretat diferite roluri care l-au ajutat să-și rafineze talentul nativ și să învețe tainele scenei.


„Cred că a fost pentru a fi acceptat în trupa de teatru de la Palatul Copiilor, aveam 11 ani, îmi doream foarte mult. Și da, îmi amintesc că aveam emoții destul de mari. (…) Așa cum îmi place să spun, eu sunt într-o căsnicie fericită și lungă cu teatrul, dar am  aventuri cu filmul. Mă simt în largul meu în ambele ipostaze, iubesc scena și sunt îndrăgostit de cameră.

Niciodată nu sunt complet mulțumit după vreun spectacol sau după vreo filmare, deci nu pot să fac o ierarhie o momentelor bune. Plus că nu eu ar trebui să clasific asta, ci publicul. Cred că cel mai bun moment profesional urmează să vină, cel mai prost sper să nu’, a povestit actorul pentru fanatik.ro.


Viața profesională a lui Alex Conovaru

Cine este Alex Conovaru. În prezent, actorul este angajat la Teatrul de Comedie din București. Experiența sa profesională este vastă, astfel că a apărut pe scenă, în filme, emisiuni, dar și spoturi publicitare. Este cunoscut pentru rolurile interpretate în producții precum „Groapa’, „Clanul’, „Neînvinsă-i dragostea’, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’, „Trei frați de belea’ sau „Complet necunoscuți’.

Teatru

Un domn- Hamlet, regia Liviu Ciulei, Teatrul L. S. Bulandra, 2001


Un cavaler- Regele Lear, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul L. S. Bulandra, 2002

Harry Berlin- Doamna în negru, adaptare după Murray Schisgal, regia Alexandru Conovaru, Teatrul de Comedie, 2004

Svistunov- Revizorul, regia Horațiu Mălăele, Teatrul de Comedie, 2006

Al doilea soldat- Galy-Gay Arhivat în 15 mai 2009, la Wayback Machine., regia Lucian Giurchescu,Teatrul de Comedie, 2007

Ernst- Fata de mătase artificială Arhivat în 17 mai 2009, la Wayback Machine. regia Vlad Massaci,Teatrul de Comedie, 2008


Judecătorul Wargrave- Și din 10 n-a mai rămas niciunul’ de Agatha Christie, regia Ricard Reguant- Teatrul Avangardia, 2018

Televiziune

Emisiuni pentru copii: Personaj – Claunissimo, TVR, 1992

Ping Pong, TVR, 1994.

Host – emisiunea 100% Romania – ProTv, 2001(2 episoade pilot)

Personaj în emisiunea – Petrecerea, AcasaTV, 2002.

Producător al emisiunilor – Lanțul slăbiciunilor, ProTV, 2001 – 2002, Moș Crăciun există, Câștigi fără să știi, 2002, Coca-colaforia, 2002.

Regizor al emisiunilor – Marea demascare, AcasaTV, 2002, Revelion, AcasaTV, 2003.


Producător al Revelionului 2002, ProTV.

Regizor Realitatea TV, 2005.

Co-prezentator emisiunea Iarta-ma, TVR1, 2006-2007

Prezentator Matinal 710, B1tv, 2007 – 2010

Viața privată a lui Alex Conovaru. Are trei copii


Cine este Alex Conovaru. Actorul este un familist convins și are trei copii, două fete și un băiat. Din nefericire, fiica cea mare, stabilită în America alături de mama ei, s-a născut cu o malformație cardiacă rară și a petrecut primii ani de viață prin spitale. Astăzi, Sonia este o adolescentă care „încearcă să-și găsească drumul’, după cum s-a exprimat Alex Conovaru.

„Inima pe partea dreaptă e cea mai mică problemă a ei, malformația de care suferă e mult mai complicată, dar nu vreau să mai povestesc despre asta. Sonia e fata mea specială și minunată, și caldă, și bună. E bine, e o adolescentă care încearcă să se adaptaze și să-și găsească drumul’, a declarat actorul, în 2023, pentru VIVA!.

Ingrid și Toma sunt ceilalți doi copii ai actorului. Mezina familiei are veleități artistice, însă fratele ei pare mai puțin atras de această zonă, după cum a observat Alex Conovaru.

„Da, sunt într-o oarecare măsură atrași de lumea asta, Toma mai puțin, Sonia e cu pictura mai mult, pe Ingrid o bănuiesc de ,,artisticăraie’, a adăugat el în cadrul aceluiași interviu.

Sursa foto: Facebook & Instagram