Cine este Anastasia Soare. Povestea româncei care a construit un imperiu de miliarde de dolari în industria cosmetică. „Regina Sprâncenelor', așa cum este supranumită, este inspirația și viziunea din spatele brandului Anastasia Beverly Hills. Averea ei este mai mare decât a unor vedete internaționale precum Madonna, Beyonce sau Serena Williams.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Cine este Anastasia Soare. A emigrat în Statele Unite ale Americii în anii ’90, fără să cunoască limba engleză, și a transformat o pasiune într-un imperiu de miliarde de dolari. Este pionier al frumuseții la nivel mondial, iar brandul ei, Anastasia Beverly Hills, este sinonim cu excelența în industria cosmetică.
Cine este Anastasia Soare
Cine este Anastasia Soare. S-a născut pe 28 decembrie 1957, la Constanța, și a devenit una dintre cele mai cunoscute afaceriste din Statele Unite ale Americii. „Regina Sprâncenelor' avea 32 de ani când a plecat din România, decizie deloc ușoară, ca mamă singură. Flerul pentru afaceri pare să-l fi moștenit de la mama ei, Victoria, care avusese un atelier de croitorie încă din anii ’70.
A ajuns pe pământ american în 1989 fără să aibă bani sau cunoștințe de limba engleză. Au ajutat-o, în schimb, determinarea, simțul estetic desăvârșit și educația în domeniul artelor.
„Când am ajuns în America, a fost înspăimântător şi foarte, foarte greu! Mi-am lăsat toată familia aici… Dar nu puteam să mă mai întorc în România. Dacă mi-ar cere cineva un sfat legat de o posibilă mutare în America, nu aş şti ce să răspund, pentru că, atunci când am plecat eu, nu era nimic aici. Nu aveam căldură, nu aveam lumină sau mâncare în alimentară, nu puteam ieşi din ţară… Condiţiile au fost foarte grele atunci când am plecat eu, iar singurul lucru frumos pe care l-am lăsat în urmă a fost familia. Acum este mult mai dificil să laşi totul şi să pleci.
Pentru mine, contactul cu America a fost dramatic din toate punctele de vedere. În primul rând, pentru că eram singură şi străină, iar în al doilea rând, abundenţa de acolo a fost copleşitoare pentru mine. Am plecat dintr-un loc unde nu găseai nimic, erau goale alimentarele şi am ajuns acolo unde am găsit lucruri despre care nici nu ştiam că există, nici în vise nu văzusem aşa ceva. Şi, peste toate astea, faptul că nu vorbeam engleză a fost un impediment extrem de mare pentru mine. Mi-a fost foarte dificil să mă acomodez!', a povestit afacerista în exclusivitate pentru VIVA!, în 2019.
Fără să știe engleza, Anastasia Soare s-a angajat într-un salon de frumusețe
Cine este Anastasia Soare. Primii pași pe drumul către o carieră de succes i-a făcut atunci când s-a angajat ca estetician într-un salon de înfrumusețare din Beverly Hills. Nu știa engleza, dar a prins curaj și a fidelizat cliente prin serviciile pe care le oferea.
„Da, trei luni de zile, cât să pot înţelege limba, pentru că trebuia să încep să muncesc, însă adevăratele mele profesoare de engleză au fost clientele mele', a povestit ea pentru VIVA!.
În primii doi ani, aceasta și-a câștigat banii oferind ședințe de epilare și tratamente cosmetice. Clientelor le propunea să le penseze gratuit, ceea ce a și făcut multă vreme. În 1990, Anastasia Soare a lansat o tehnică inovatoare de stilizare a sprâncenelor, patentată apoi sub numele de „Golden Ratio Eyebrow Shaping Method'.
Cum a luat naștere brandul Anastasia Beverly Hills
Cine este Anastasia Soare. În anul 1997 se plantează sămânța care va încolți și va crește, devenind brandul de renume „Anastasia Beverly Hills'. Afacerista își deschide primul salon, solicitând un împrumut bancar. Nu a durat mult și a mai deschis un al doilea salon.
Doi ani mai târziu, în 1999, românca lansează primele produse specializate pentru îngrijirea sprâncenelor. Prin mâna ei au trecut vedete precum Cindy Crawford, Naomi Campbell, Stephanie Seymour dar și Jennifer Lopez, fapt care a contribuit la popularitatea brandului.
„Am avut nevoie de aproximativ zece ani pentru a convinge toată țara că sprâncenele sunt importante pentru look-ul unei persoane', a povestit aceasta cu câțiva ani în urmă.
Anastasia Soare are o singură fiică. Norvina va duce mai departe povestea brandului ABV
Anastasia Soare are o singură fiică, pe numele ei Norvina. Tânăra are 36 de ani și conduce imperiul de beauty al mamei ei. Este pasionată de make-up, iar pe rețelele de socializare are sute de mii de urmăritori. Ea este cea care va duce povestea brandului ABV mai departe.
„Fata mea face produsele de make-up, de la rujuri la farduri de pleoape, și eu mă ocup de produsele pentru sprâncene. Asta a fost o decizie conștientă, pentru că am vrut ca fiica mea să nu fie fata Anastasiei, ci să fie ea însăși, o persoană care mi-am dat seama că e capabilă, după ce am învățat-o și a lucrat în fiecare departament, ca ea să știe și ca să fiu eu convinsă că are suficiente cunoștințe să poată face această linie. Am stat în spatele ei la început', a declarat Anastasia Soare pentru revista Elle.
Ce avere are Anastasia Soare
Anastasia Soare se află în topul celor mai bogate femei din SUA. Anul trecut, fondatoarea și CEO-ul companiei „Anastasia Beverly Hills' se plasa pe locul 31 în clasamentul Forbes SUA al celor mai bogate antreprenoare self-made, cu o avere estimată la 790 de milioane de dolari.
„Regina Sprâncenelor' este mai bogată decât vedete de talie mondială precum Taylor Swift, Beyonce, Madonna sau Kylie Jenner.
Sursa foto: Instagram