Cine este Cătălin Bucur de la Power Couple. Așteptarea a luat sfârșit pentru telespectatorii Antena 1! Power Couple, cel mai nou proiect difuzat pe postul TV, a debutat luni, 5 februarie. În prima ediție, fanii show-ului au făcut cunoștință cu cele 9 cupluri, printre care se numără Roxana Blenche și soțul ei. Iată tot ce nu știai despre Cătălin Bucur!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Cine este Cătălin Bucur de la Power Couple. Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin Bucur, se află pe lista celor 9 cupluri care participă la Power Couple, emisiune prezentată de Dani Oțil, la Antena 1. Cei doi concurenți au acceptat cu entuziasm propunerea, astfel că au zis „DA' în fața unei provocări inedite din viața lor de cuplu. Iată cu ce se ocupă soțul Roxanei Blenche!
Cătălin Bucur – Viață personală
Cine este Cătălin Bucur de la Power Couple. Cătălin Bucur are părul brunet, barbă și ochii căprui. Bărbatul este originar din Baia-Mare. Acesta este căsătorit cu Roxana Blenche, cunoscută ca gazda de la Hello Chef și fostă concurentă de la Chefi la cuțite.
Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin Bucur, se cunosc din adolescență, crescând în același oraș. Au devenit, însă, iubiți acum șase ani. Relația lor a început după ce s-au reîntâlnit la București.
„Prima dată ne-am întâlnit la 15 ani în Baia Mare. M-a scos la un suc. După ce ne-am plimbat am zis: „ne auzim' și ne-am auzit 10 ani mai târziu', a povestit Roxana Blenche.
„I-am dat un pic de liber să ne întâlnim mai târziu. 10 ani pauză', a spus Cătălin Bucur.
Cei doi s-au căsătorit în decembrie 2022 și au arătat spectaculos în ziua cea mare. Roxana Blenche a strălucit într-o ținută superbă și, în egală măsură, nonconformistă. Aceasta optase atunci pentru o rochie neagră, lungă, cu șliț pe picior, la care a asortat un sacou albastru electric, iar în picioare a avut niște bocanci negri. Îmbrăcat complet în negru, cu maletă și pălărie, Cătălin Bucur a fost și el foarte elegant în ziua cununiei.
Deși sunt destul de discreți în privința vieții personale, Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin Bucur, obișnuiesc să posteze fotografii de cuplu pe rețelele de socializare.
Cătălin Bucur are o fetiță cu Roxana Blenche
Cine este Cătălin Bucur de la Power Couple. Cătălin Bucur și Roxana Blenche au împreună o fetiță. Tânăra a adus-o pe lume pe fiica lor în martie 2023 și au numit-o Olivia.
„Seamănă toată cu soțul, e toată Cătălin. Operația nu a fost grea, dacă aș mai fi avut vreo 2 cezariane înainte aș fi comparat, dar a fost ok. Dureri sunt, ca după o operație, dar a decurs totul normal. Am stat două nopți în spital, iar a treia zi ne-am întors acasă. Cătălin e foarte implicat, o leagănă, schimbă scutece, o ține în brațe, mă ajută când nu mai pot. Seara ne trezim împreună și mergem la ea, acum e și mama la noi, și soacră-mea, ne ajută amândouă foarte mult peste o săptămână-două', spunea atunci Roxana Blenche, concurenta de la Power Couple.
Potrivit spuselor Roxanei Blenche, Cătălin Bucur a fost cel care i-a ales numele fiicei lor.
„Cătălin i-a ales numele. Toată lumea crede că eu i-am ales numele Oliviei pentru că are legătură cu bucătăria, dar l-a ales Cătălin. Și ce mi se pare cel mai tare e că pe una dintre bunicile mele chiar a chemat-o Olivia', mai declara soția lui Cătălin Bucur.
Cătălin Bucur – Carieră
Cine este Cătălin Bucur de la Power Couple. În timp ce soția lui, Roxana Blenche, activează în domeniul gastronimic, Cătălin Bucur are o cu totul altă meserie. El lucrează în domeniul juridic. Totuși, împărtășește aceeași pasiune pentru bucătărie, astfel că obișnuiește să gătească alături de partenera lui, atunci când are răgaz.
„Suntem împreună de 3 ani și jumătate. El lucrează în domeniul juridic, este mult mai bine așa. Fiecare cu meseria lui, suntem foarte fericiți. Noi amândoi suntem din Baia Mare, ne știam de mai mult timp și ne-am reîntâlnit în București. Este mai mare cu un an decât mine', spunea Roxana Blenche cu ceva timp.
Cătălin Bucur și Roxana Blenche participă la Power Couple
Cătălin Bucur și Roxana Blenche participă la Power Couple, emisiune prezentată de Dani Oțil la Antena 1. Conform spuselor ei, experiența a fost una extraordinară pentru amândoi și s-au cunoscut mai bine ca parteneri.
„Pentru noi a fost extraordinar. Am trecut prin probe pe care nu le-am fi întâlnit în viața de zi cu zi. Am descoperit cât de puternici suntem împreună și cum ne putem depăși limitele pentru a trece peste orice obstacol', a mărturisit Roxana despre experiența Power Couple, notează a1.ro.
Sursă foto: Instagram