Cine este Cezar Munteanu, soțul Monei Nicolici. Lucrează de peste 30 de ani în gastronomie și deține un restaurant select

.

Cine este Cezar Munteanu. Este maestru în arta culinară de mai bine de 30 de ani și se numără printre cei mai apreciați chefi din România. A gătit pentru foști președinți ai României, dar și pentru oficiali străini importanți. Prin mâinile sale au trecut mulți tineri bucătari, pe care i-a format și inspirat de-a lungul timpului. De câțiva ani, Mona Nicolici îi este soție, însă își trăiesc povestea în discreție.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI


Cine este Cezar Munteanu. După divorțul de tatăl copiilor ei, Mona Nicolici și-a găsit fericirea alături de celebrul bucătar, care ulterior i-a devenit soț. Cei doi se completează perfect nu doar ca parteneri de viață, ci și în afaceri, având împreună un restaurant select. Au demonstrat, astfel, că pot îmbina pasiunea pentru gastronomie cu o viziune comună.

Citește și: Mona Nicolici a divorțat și apoi s-a căsătorit în secret. Primele declarații despre viața alături de chef Cezar Munteanu: „A acceptat să fiu singurul critic al lui'


Citește și: Sophia Loren a împlinit 90 de ani și a dat o petrecere fabuloasă, la Roma! Cum arată diva cinematografiei italiene în prezent

Citește și: Cine este femeia alături de care Irinel Columbeanu își petrece timpul la azil: „Este cultă, deșteaptă, discuțiile sunt foarte interesante’

Citește și: Oana Ioniță, o nouă lovitură din partea lui Florin Budnaru. Fostul ei soț a atacat ordonanța care îi permite să-și vadă fiul două zile pe săptămână: „Nici acelea nu sunt suficiente. Mi se pare ciudat..’


Cine este Cezar Munteanu, soțul Monei Nicolici

Cine este Cezar Munteanu. A terminat Colegiul de Turism din Mangalia în anul 1991. De asemenea, celebrul bucătar a absolvit și Școala Tehnică de Artă Culinară din Constanța. Primul contact cu bucătăria a avut loc în perioada liceului, în bucătăria unui restaurant din stațiunea Venus.

Timp de 15 ani, Cezar Munteanu pe partea de protocol în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Din această poziție a gătit pentru foști președinți ai României, cum ar fi Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, dar și pentru oficiali străini importanți ca Hillary Clinton sau Colin Powell.


„Am plecat din Mangalia la Bucureşti şi aici am rămas (o bună vreme – n. red.). Am ajuns să lucrez în MAE şi să mă ocup de meniurile pentru vizitele oficiale, cele la care participau demnitari din toată lumea. Am mers apoi, pe rând, să fiu bucătar-şef în cadrul ambasadelor României la Roma, la Viena, la Washington, iar la sfârşitul lui august 2008 m-am întors iar în ţară, având însă în minte direcţia Bruxelles. Voiam să mă stabilizez undeva mai aproape de casă’, a povestit chef-ul pentru da.zf.ro.


Cezar Munteanu deține un restaurant cu Mona Nicolici

Cine este Cezar Munteanu. Primul restaurant l-a deschis în anul 2016, împreună cu un partener asociat. Localul s-a numit Cézanne, inspirat de unul dintre pictorii săi preferați, și era situat în Piața Charles de Gaulle din Capitală. După aproape doi ani, celebrul bucătar a decis să iasă din această afacere, dedicându-se altor proiecte.

În 2020, Cezar Munteanu a deschis un nou restaurant în București. De amenajare s-a ocupat soția lui, Mona Niculici, care și-a pus amprenta asupra spațiului. Această inițiativă a fost un proiect comun, în care amândoi au contribuit cu pasiune și viziune.


„Am preluat acest loc în 2020, cu puţin timp înainte de pandemie. Evident că o perioadă proiectul s-a oprit, toată lumea era confuză atunci. Am început prin a face un fel de catering, doar că nu livram noi, ci venea clientul şi îşi ridica mâncarea’, a mai spus acesta pentru sursa citată anterior.


Cezar Munteanu este căsătorit cu Mona Nicolici

Cine este Cezar Munteanu. Discreți cu viața privată, Mona Nicolici și cunoscutul chef s-au căsătorit în secret. Evenimentul a avut loc în urmă cu aproximativ cinci ani, după divorțul fostei știriste de tatăl copiilor săi, Mihai Nicolici.

„Am pierdut controlul în bucătărie… Totul e aranjat după regulile expertului. Cezar își iubește foarte mult meseria. Și pune în ea multă pasiune, dar și disciplină și ordine. Nu mai zic de curățenie. Pentru el, e o bucurie să gătească pentru alții. El e ultimul care se așază la masă și primul care urmărește reacțiile noastre, să vadă dacă ne place ce-a gătit.


A acceptat să fiu singurul critic al lui și primește cu deschidere recomandările mele. Pentru că, spune el, mă pricep și avem aceleași gusturi. Ne place mult să facem lucrurile împreună. Orice.

Dar atunci când gătim, accept că sunt ucenicul și îi dau Cezarului ce-i al Cezarului. Iar când vrea să intre singur în bucătărie, e un spectacol total: cântă de se aude din vecini, pregătește trei-patru feluri de mâncare în același timp, cu o bucurie și o siguranță care te avertizează că e mai bine să stai deoparte, să privești și apoi să-i întorci bucuria, cu recunoștință’, a povestit Mona Nicolici, într-un interviu pentru paginadepsihologie.ro.

Sursa foto: Facebook