Cine este Diana Dumitrescu. Are o carieră longevivă în actorie, domeniu pe care l-a ales la insistențele mamei sale, care nu doar că i-a remarcat talentul, dar a și ajutat-o să se pregătească pentru examenul de admitere. În spatele reflectoarelor, este o mamă devotată pentru fiul ei, Carol, și se ocupă de o afacere începută în urmă cu mai bine de un deceniu.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI
Cine este Diana Dumitrescu. Primul rol care a propulsat-o în atenția publicului a fost cel al Gretei din telenovela „Păcatele Evei’, difuzată în 2005. Ulterior, a fost distribuită în alte producții de succes, fiind apreciată pentru talentul său și pentru naturalețea cu care reușește să se transpună în pielea fiecărui personaj.
Cine este Diana Dumitrescu
Diana Dumitrescu s-a născut pe 30 septembrie 1983, în Constanța, și este actriță de profesie. Deși avea alte planuri pentru viitor, mama sa a fost cea care a insistat să urmeze o carieră în actorie. Observându-i talentul, aceasta a încurajat-o și a sprijinit-o activ, ajutând-o să se pregătească pentru examenul de admitere. Este absolventă a Facultății de Arte, secţia Artele Spectacolului de Teatru, la Universitatea Ovidius.
„Decizia a fost luată pe ultima sută de metri. Eu mi-am dorit foarte mult să urmez Facultatea de Limbi Străine – Engleză-Italiană, dar am refuzat meditațiile. N-am vrut să mă meditez, am vrut să învăț singură și să intru singură. Mama, la insistențele dirigintei mele, doamna Alexandrina Vlad din liceu, cu care făceam drama clasică, era și profesoara noastră de engleză, a insistat la mama să mă dea la actorie pentru că avusese niște scenete puse în engleză și spusese că m-am potrivit pe toate rolurile și că ea crede că aș face treabă bună să dau la Actorie. Când mama a venit cu propunerea i-am zis că nu vreau, să mă lase în pace, dar a insistat foarte-foarte mult, m-a luat cu binișorul, cu zăhărelul. Cu ea m-am pregătit pentru Facultatea de Teatru, cu ea am învățat poeziile, fabulele, poveștile, tot ce am avut învățat. Ea mi-a explicat cum e cu improvizația și așa mai departe’, a povestit actrița pentru libertatea.ro.
Viața profesională a Dianei Dumitrescu. A devenit cunoscută pentru rolul din telenovela „Păcatele Evei’
Cine este Diana Dumitrescu. Primul rol care a adus-o în atenția publicului este cel din telenovela „Păcatele Evei’, difuzată pe Acasă TV. A mai jucat, de asemenea, în „Războiul sexelor’ (2007), „Regina’ (2008), „Aniela’ (2009), „Pariu cu viaţa’ (2011), „Iubire şi onoare’ (2011), „Îngeri pierduţi’ (2012) sau pelicula „Minte-mă frumos’ (2012).
Odată retrasă din televiziune, actrița a pus bazele unei mici afaceri. A urmat un curs de florist și se ocupă, din 2013, de decorațiunile de la petrecerile unde este chemată.
„Eu tot timpul am avut o pasiune pentru lucrul cu lemnul și mi-am dezvoltat-o în 2013, când am început să fac niște cutii, pornisem o afacere. Nu m-am mai ocupat, pentru că nu am mai avut timp, s-a ocupat sora mea și după l-am lăsat așa. Între timp, am pornit să fac un curs de flori, de la ideea aranjamentelor de masă, pentru că mie îmi place să aranjez mese. La un moment dat, un prieten m-a rugat să îi rearanjez restaurantul, de acolo am făcut un curs de florist și practic am pus bazele acestei mici afaceri.
Era o idee d-ale mele de foarte mult timp, dar nu i-am dat drumul. Mă ocup de aranjamentul meselor, decorațiuni pentru petreceri, dar la o scară mai mică. Faptul că lucrez cu florile, mă relaxează foarte tare și asta am descoperit în momentul în care am făcut cursul de florist’, a declarat Diana Dumitrescu pentru fanatik.ro.
Viața privată a Dianei Dumitrescu. A trecut printr-un divorț
Cine este Diana Dumitrescu. Din anul 2009 și până în 2013, actrița a fost căsătorită cu Ducu Ion, fiul producătoarei Ruxandra Ion. S-a speculat că infidelitatea a pus capăt mariajului.
„S-a scris că Ducu m-a înşelat cu Adela Popescu. Nu s-a întâmplat asta niciodată. N-a existat, nu au fost discuţii între noi doi niciodată despre aşa ceva. Relaţia s-a consumat, eram nefericită, eram într-un soi de depresie, nu mă regăseam atunci în viaţa cu el. Nu mai aveam nimic în comun, mi se părea că suntem doi străini care stăteau în aceeaşi casă, fiecare avea viaţa lui, eu ieşeam cu prietenele mele, el se ducea cu prietenii lui, seara eram doi străini.
Pur și simplu eu cred că relaţia noastră a funcţionat foarte bine atât timp cât noi doi am fost pe platourile de filmare, eram preocupaţi, aveam chestii în comun. În momentul în care eu nu am mai lucrat şi el lucra mai puţin şi am petrecut mai mult timp împreună, ne-am dat seama că a trecut timpul şi nu ne cunoaştem. Eu îmi doream ceva de la viaţă, el îşi dorea altceva. Eram doi oameni care plecasem împreună la drum, dar o luasem pe drumuri separate, a povestit Diana Dumitrescu.
Diana Dumitrescu s-a recăsătorit și are un fiu
Cine este Diana Dumitrescu. După divorț, actrița și-a găsit fericirea lângă Alin Boroi, cel care i-a devenit soț în 2018. Din rodul iubirii lor a rezultat un băiat, Carol, acum în vârstă de 5 ani.
„Dormim în același pat, toți trei. Carol este într-o perioadă în care vrea să dormim ca o familie și eu îi explic în fiecare seară că familiile normale dorm așa: părinții în camera lor, în patul lor și copiii în patul lor și el îmi spune: „Da, dar noi suntem o familie specială!. E foarte greu, eu am trecut de acolo, trei ani de zile a fost numai pe mine, acum de multe ori mi se întâmplă să-i las pe ei să doarmă. S-a început grădinița, și Carol pleacă de la 8:30 de acasă până seara la ora 18 și atunci practic avem o zi întreagă împreună, când soțul nu muncește sau când este mai liber și nu are întâlniri și nu are treburi, dar avem timp, se găsește timp și pentru noi doi, cum să nu?, a declarat Diana Dumitrescu la PRO TV, în emisiunea lui Cătălin Măruță.
De ce s-a convertit Diana Dumitrescu la religia penticostală
Cine este Diana Dumitrescu. Anul acesta, actrița a anunțat că se convertește de la religia creștin-ortodoxă la cea penticostală. Decizia a fost luată după ce a simțit o apropiere mai mare de Dumnezeu în cadrul acestei comunități.
„Nu știam să mă rog. Am învățat să mă rog și cum să-i cer lui Dumnezeu lucrurile de care consider că am nevoie, dar totuși le las în mâna lui pentru că el stie mai bine. Îmi doresc să mă convertesc la penticostali. Eu l-am descoperit pe Dumnezeu acolo. Este numai alegerea mea și indiferent cine sau ce îmi spune, este convingerea mea și dorința mea de a face acest lucru. Eu acolo l-am găsit pe Dumnezeu. Acolo am rezonat și acolo am vorbit cu Dumnezeu. Acolo mi-a răspuns la întrebări prin diverse forme. În momentul în care viața ta este mai liniștită, mai blând și mai bună, și cu tine și cu cei din jur, prin prisma a ceea ce se întâmplă acolo este alegerea mea dacă o să fac asta. Și o voi face pentru că îmi doresc. Simt că în momentul în care o să mă simt pregătită să fac acest pas, la penticostali alegi să te botezi în momentul în care ești pregătit să trăiești viața fără de păcat., a povestit Diana Dumitrescu în podcastul „Ameritat cu Nasrin’.
Sursa foto: Facebook