Dorina Chihaia, tânăra în vârstă de 26 de ani care ne va reprezenta la Miss Univers 2019, este combinația perfectă de „beauty and brain”, frumoasa cu ochi verzi având toate șansele să prindă un loc onorant pe podium.
Miss Univers 2019 va avea loc anul acesta în Atlanta, pe 8 decembrie, iar țara noastră va fi reprezentată de Dorina Chihaia, o tânără care are toate calitățile fizice și intelectuale pentru a aduce numele României pe buzele tuturor. Dorina Chihaia, în vârstă de 26 de ani, de profesie antreprenor – promovează turismul și tradițiile românești în China -, a fost aleasă pentru a reprezenta România la cea de a 68-a ediție Miss Univers și suntem convinși că va face o figură foarte frumoasă. Iar asta nu numai datorită calităților fizice incontestabile, ci și pentru că Dorina este o tânără extrem de inteligentă.
Dorina Chihaia s-a născut în București și a trăit în Iași până în 2015, iar acum locuiește în Shanghai. A absolvit Facultatea de Drept a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și a făcut un master la Koguan Law School de la Shanghai Jiao Tong University.
Dorina Chihaia a început să practice avocatura în anul 2014, la o firmă din Florența, iar în 2015, după ce s-a mutat în China, a fost consultant la o companie specializată pe comerț internațional, în Shanghai. Doi ani mai târziu, Dorina a fost numită asistenta consulului României din Shanghai, iar un an după aceea tânăra româncă a devenit și membră a United Nations ESCAP (Comisia Economică și Socială a Națiunilor Unite pentru Asia și Pacific), în Bangkok, Thailanda. În plus, Dorina Chihaia este și reprezentanta României în organizația internațională „The World Youth Leaders' – un CV extrem de impresionant.
Dorina Chihaia participă la Miss Univers 2019 pe 8 decembrie
Anul acesta, Dorina Chihaia, concurenta noastră la Miss Univers, a fondat, în Shanghai, o companie specializată pe promovarea turismului și a tradițiilor românești, având ca obiectiv atragerea turiștilor și mai ales a investitorilor chinezi în România.
Tânăra Dorina Chihaia, care va reprezenta România la Miss Univers 2019, nu este la prima competiție de acest gen, ea reprezentându-ne țara și la competiția Miss Imperial 2018, în Shanghai. Chiar dacă va fi în competiție cu 90 de candidate din tot atâtea țări, iar concurența va fi acerbă, cu atât mai mult cu cât premiul este unul deloc de neglijat (250.000$), Corina Chihaia va impresiona cu siguranță. Tânăra româncă vorbește cinci limbi – română, engleză, chineză, italiană și spaniolă – și, în plus, are niște dimensiuni de fotomodel: 1,75 metri, 89-61-90. Și niște ochi verzi fascinanți.
Foto: Facebook