Pe Alex Bogdan, actorul şi detectivul de la Masked Singer, de la Pro TV, îl cunoașteți cel mai bine din serialul Mondenii. Timp de mai multe sezoane, Alex Bogdan a jucat rolul Rachetzul și vorbea cu accentul de peste Prut, iar acum este detectiv la Masked Singer. Cât despre viața privată, Alex Bogdan este îndrăgostit lulea, după ce 10 ani a fost singur. Cine este iubita lui Alex Bogdan.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Alex Bogdan a recunoscut întotdeuna că nu stă bine la capitolul dragoste. Deși nu a dus niciodată lipsă de admiratoare, mai ales când era pe val la Mondenii, actorul a preferat să stea 10 ani singur până apare „the one” și iată că Soarele a ieșit și pe strada lui.
De aproape doi ani, Alexandru Bogdan, pe care îl știți și din serialul Mangalița, nu se mai numără printre burlaci. Actorul trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă, actrița Cătălina Mihai.
Cei doi au păstrat discreția și s-au afișat pentru prima dată împreună acum un an, la decernarea Premiilor Gopo. Alexandru a sărutat-o atunci pe Cătălina, când aceasta s-a îndreptat să-ți ridice premiul câștigat la categoria „Tânără speranţă, pentru rolul „Heidi, din filmul cu același nume.
Iubita lui Alex Bogdan are 24 de ani și este o actriță „pe val”, așa cum spune el despre ea.
Citește și: Cine este Toni Iuruc, viitorul soț al Simonei Halep.A mai fost căsătorit
Citește și: Dovada că Lidia Buble și actorul Harlys Becerra sunt într-o relație.Prima fotografie de cuplu
Cine este și cum arată Cătălina Mihai, iubita lui Alex Bogdan
Cătălina Mihai este încă studentă la master, la UNATC. Primul său rol important a fost cel din filmul „Heidi, rol pentru care a primit două nominalizări la Premiile Gopo 2020, pentru cea mai bună actriță și pentru tânără speranță, câștigandu-l pe cel din urmă.
„Cu Cătălina mă știam dinaite de «Mangalița», eram împreună când am jucat în serialul de la Antena 1, care nu se mai face, îmi pare rău pentru publicul care abia aștepta să revadă acțiunea. La Gopo, Cătălina a fost nominalizată la unul dintre premii și a câștigat, a povestit Alex Bogdan pentru click.ro.
În prezent, tânăra este angajată a Teatrului de Stat din Constanţa.
„Nu am ales din prima actoria, am dat la cinci facultăți în vara de dinaintea admiterii la facultatea de teatru. Tata a zis că nici nu vrea s-audă, deși după ce am decis să rămân la limbi străine, s-a dus și mi-a cumpărat un volum gros cât Biblia cu toate piesele lui Euripide.
Mama, în schimb, în timp ce aduna actele necesare pentru înscrierea la facultăți, a păstrat un dosar și pentru UNATC – cred că știam cu toții că asta se va întâmpla, chiar dacă nu deschideam subiectul niciunul dintre noi.
Într-o zi, m-am dus acasă și am zis: Dau la teatru, tata, și fac și limbi străine. Aș vrea să fi avut o poveste mai interesantă de spus despre începuturile mele într-ale actoriei, dar, ca să fiu sinceră, habar n-aveam cum e cu meseria asta. Ca să nu mai zic că abia am intrat„, povestea Cătălina Matei într-un interviu pentru Metropolis.ro.
Cătălina Mihai: „Am cu cine să împart bucuriile”
„În ultima vreme, când nu sunt în București sau Constanța, sunt în tren, în drum spre unul dintre orașele acestea. Am ajuns să-mi împachetez viața într-un troller pe care nici nu-mi vine să-l mai desfac, fiindcă nu știu când se ivește ocazia să fug dintr-o parte într-alta. Și-n plus, sunt încă studentă la master, la UNATC.
Când n-am nimic de făcut, mă gândesc la cum va fi când o să am ceva de făcut, ca să nu intru în panică. Obosesc să nu fac nimic. Mi-e dor uneori să-mi fie dor să citesc după-amieze întregi sau să nu adorm la filme, seara, târziu. Îmi place mult de tot să merg la karaoke, să înot, să beau multe cafele în dimineți după un somn bun și să merg acasă, la mama și tata, la oițele și câinii mei ciobănești, la Dunărea care curge prin micul orășel în care toate se schimbă, numai ea curge la fel, de sute și sute de ani.
Și cel mai mult la viața mea îmi place că, peste toate lucrurile bune de care am parte, se-ntâmplă să am cu cine să împart toate micile bucurii„, a mai declarat Cătălina Mihai.