Cine este Medana, soția lui Alin Oprea. De Alin Oprea a auzit toată lumea, dar jumătatea lui, soția lui, Medana, este o fire ceva mai discretă. Așadar, nu se cunosc prea multe detalii despre cea care a reușit să-i readucă zâmbetul pe buze solistului de la „Talisman', după divorțul de fosta lui parteneră, Larisa. Iată cum arată și cu ce se ocupă aceasta!
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cine este Medana, soția lui Alin Oprea. Medana este cea de-a doua soție a lui Alin Oprea. Artistul de la „Talisman' a mai fost căsătorit o dată în trecut, cu fosta lui soție și, totodată, mama copiilor lui, Larisa Uță. Alin Oprea și Medana sunt împreună de cinci ani și se declară un cuplu fericit.
Medana – Viață personală
Cine este Medana, soția lui Alin Oprea. Medana este, așadar, actuala soție a lui Alin Oprea. Aceasta a reușit să-l cucerească iremediabil pe solistul trupei „Talisman' cu frumusețea ei, dar și cu alte calități pe care le deține. Femeia are părul brunet și ochii căprui.
Alin Oprea și Medana s-au întâlnit prima dată în 2019, atunci când le-a făcut cunoștință prietenul lor comun, artistul Axinte.
„Ne-am cunoscut datorită lui Axinte, la localul unui bun prieten comun, Pavel Hălmăjan, prilej cu care ne sunt și nași amândoi, dacă tot au fost pe post de „Cupidon. Când a intrat Medana în acel restaurant, am rămas mut de uimire fără să realizez. Eram efectiv fascinat în totalitate de ea și parcă apăruse, brusc, o zeiță în fața mea.
Deși o vedeam pentru prima dată, aveam senzația că o cunosc dintotdeauna. Inteligența, frumusețea, pofta ei de viață și optimismul m-au făcut din prima să îmi doresc să o revăd în cel mai scurt timp. Lucru care s-a și întâmplat. În doar două săptămâni, după nopți întregi de conversații, am urcat în avion și am mers la Cluj, iar din acel moment, noi doi am fost de nedespărțit, la fel cum suntem și în ziua de azi', ne spunea Alin Oprea, recent, în revista VIVA!
Medana și Alin Oprea s-au căsătorit în secret
Cine este Medana, soția lui Alin Oprea. Medana și Alin Oprea s-au căsătorit, în secret, la finalul lui 2022. Bărbatul a cerut-o de soție la Milano, iar la scurt timp a avut loc și căsătoria, chiar de ziua ei de naștere. La fel ca Alin Oprea, și Medana are doi copii din relația anterioară, un fiu și o fiică.
„A fost totul spontan, așa cum a fost mereu în relația noastră. Cererea în căsătorie a avut loc la Milano, în prezența multor oameni, fiind un moment foarte emoționant. La scurt timp după cererea în căsătorie, Medana a devenit soția mea, pe 10 decembrie 2022, chiar de ziua ei de naștere. În clipa în care ea a devenit doamna Oprea, am simțit că sunt cel mai norocos bărbat din Univers. Am fost onorat pentru că o femeie cu adevărat specială a devenit soția mea și un vis pentru care am luptat a devenit realitate’, ne mai povestea artistul.
Alin Oprea s-a ocupat singur de organizarea nunții
Cununia religioasă a avut loc anul trecut, în septembrie 2023. Cei doi au avut parte de o nuntă de lux, la care au participat 500 de invitați. De asemenea, mirii au avut nu mai puțin de zece perechi de nași. Artistul s-a ocupat singur de organizare.
„Eu am organizat toată nunta și m-am ocupat de fiecare detaliu, începând de la meniu, locație, artiști, sonorizare, scenă. E meseria mea și mă și pricep. Credeam că nu voi avea nici o surpriză la nunta mea, dar a fost una! Surpriza cea mai mare mi-a făcut-o Medana, care a apărut împreună cu Sorin Lupu, prim-tenor la Opera Națională din Cluj, și a cântat o canțonetă precum o soprană profesionistă. Au plâns toți invitații de la nuntă și eu cu ei, ca un copil! Prima dată am crezut că e făcătură, dar ea s-a pregătit luni întregi ca să-mi facă surpriza asta imensă! Ni s-au tăiat picioarele la toți. Nu ne-am dezmeticit o jumătate de oră!’, a spus Alin Oprea, potrivit click.ro.
Cum se înțelege Alin Oprea cu cei doi copii ai Medanei
Cine este Medana, soția lui Alin Oprea. La fel ca Alin Oprea, și Medana are doi copii din relația anterioară, un fiu și o fiică. Se pare că artistul are o relație excelentă cu aceștia șu l-au acceptat imediat.
„Copiii Medanei nu sunt atât de mici. Darius mai are puțin și devine major, iar Dariuța a împlinit 14 ani și este deja la un liceu cu profil teologic, începând din toamnă. Sunt niște copii extraordinari și foarte bine educați, care au o relație specială și bine închegată cu ambii lor părinți. Eu sunt bucuros și recunoscător pentru că m-au acceptat încă de la început fără nicio reținere, iar Darius i-a spus Medanei așa: „Mama, dacă tu ești fericită cu el, e tot ce contează pentru mine. Iar la vremea aceea băiatul avea doar 14 ani și ne-a lăsat cu gura căscată atitudinea lui', ne mai explica cântărețul.
Alin Oprea se declară acum un bărbat împlinit, având-o alături pe soția lui, Medana. Ea a fost cea care l-a ajutat să treacă peste perioada grea de după divorțul cu scandal de prima lui soție, Larisa Uță. Astfel, cântărețul are doar cuvinte de laudă la adresa ei.
„Când eram copil am avut un vis. Să devin muzician. De când am cunoscut-o pe Medana, am avut al doilea vis: să devină soția mea. Ambele visuri mi s-au materializat, așa că azi v-o prezint cu mare onoare și încântare pe frumoasa mea soție MEDANA OPREA', spunea Alin Oprea despre soția lui, Medana, în dreptul unei postări pe contul său de Facebook.
„Mă bucur din suflet că am reușit să șterg trecutul și rănile pe care Alin Oprea le avea în momentul în care l-am cunoscut. Trecutul nici nu mai contează! Judecătorul suprem este Dumnezeu, nu omul. Cea mai mare dovadă este faptul că orice om poate lua viața de la zero când are voință, susținere și iubire. Omul Alin Oprea și-a făcut datoria și este demn de toată admirația pentru omul care este acum. Cea mai mare realizare a lui a fost faptul că a rămas în picioare după lovituri puternice ale vieții iar a mea că am reușit să vindec un suflet rătăcit și să îl readuc la viață', scria Medana, mai demult, pe contul ei de socializare.
Medana – Carieră
Cine este Medana, soția lui Alin Oprea. Medana a absolvit Facultatea de Psihologie. Aceasta deține propria ei afacere și activează în domeniul imobiliarelor. Deși au profesii diferite, ea și Alin Oprea pare că fac o echipă excelentă.
„Este o femeie foarte serioasă, un om de afaceri din zona imobiliară, este un dezvoltator imobiliar serios. Nu a avut carieră în videochat sau toate câte s-au vehiculat prin presă. Nu este patroană de videochat, este patroana unei firme de construcții și imobiliare', a declarat Alin Oprea în cadrul unui interviu.
Sursă foto: Facebook