Cine este Mihai Găvan. Are 22 de ani și se numără printre concurenții de la Mireasa, sezonul 10. S-a înscris în emisiune să-și găsească jumătatea și spune că nu ar ierta niciodată infidelitatea. Este fost sportiv de performanță și locuiește în Germania de mai mult timp.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Cine este Mihai Găvan. Cel de-al zecelea sezon al emisiunii Mireasa, cea mai longevivă emisiune matrimonială din România, a avut premiera pe 29 iulie. Opt fete și opt băieți vor începe un capitol nou în viața lor, dornici să-și întâlnească iubirea. Premiul cel mare poate fi câștigat doar de cuplul care se va căsători în cadrul emisiunii.
Cine este Mihai Găvan de la Mireasa, sezonul 10
Cine este Mihai Găvan. Are 22 de ani, este originar din Bistrița Năsăud și speră să-și găsească marea iubire în cel mai nou sezon al emisiunii Mireasa. Este zodia Scorpion, de unde i se trage și porecla.
Tânărul este o fire sportivă și a absolvit liceul cu program sportiv din Bistrița. Timp de zece ani, acesta a făcut performanță în ski fond și biatlon. Odată retras din activitate, s-a mutat în Germania, însă nu a renunțat la marea lui pasiune. De doi ani practică sporturi de contact.
„Am venit să îmi găsesc o persoană exact așa cum îmi doresc. Sunt pregătit să mă îndrăgostesc. N-aș trece niciodată peste înșelat’, a spus el.
Mihai Găvan provine dintr-o familie cu cinci frați
Cine este Mihai Găvan. Tânărul provine dintr-o familie modestă și are cinci frați. Este disponibil emoțional, vrea să cunoască o potențială parteneră și mizează pe loialitate, sinceritate, sprijin. El a precizat, însă, că nu este pregătit pentru căsătorie, ci doar pentru o relație serioasă.
„Pentru mine, iubire înseamnă să fii implicat total, să știi ce vrei. Până în prezent, nu am avut nicio relație serioasă, deși am vrut. Cu persoanele cu care am vrut ceva serios a fost greu să fiu împreună, pentru că era distanța, nu ne intersectam foarte des, eram cu sporturi diferite. Tentative de relație au fost, încercări foarte multe, dar ceva de durată nu a fost. Cel mai mult cu o fată cred că am stat vreo 3-4 luni’, a povestit acesta.
Când se difuzează Mireasa, sezonul 10
Noul sezon al emisiunii Mireasa se difuzează de luni până vineri, de la ora 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY. Premiera noului sezon o aduce în faţa telespectatorilor pe Mirela Vaida, cea care îi va ţine locul Simonei Gherghe la începutul noului sezon, la Antena 1.
„Am primit cu nostalgie, cu bucurie şi cu emoţie propunerea de a începe acest sezon Mireasa. Îi voi ţine locul colegei noastre, Simona, pentru o perioadă scurtă de timp, care îşi va prelungi astfel puţin vacanţa. Eu sunt legată de proiectul acesta, căci aşa a început colaborarea mea cu Antena 1, în urmă cu aproximativ 14 ani, un proiect care mi-a adus satisfacţii şi relaţii cu foştii concurenţi care rămân pe viaţă. Experienţa în sine a acestui show este una unică. Abia aştept să cunosc noii concurenţi, luni, în direct la Antena 1, începând cu ora 14.00 şi le spun doar atât: să se bucure că au această şansă de a face parte dintr-un reality show de succes şi să trăiască momentul, pentru că sunt la vârsta la care îşi permit să experimenteze, mai ales că nu ştii niciodată când poţi să îţi găseşti marea iubire!, a declarat Mirela Vaida.
Sursa foto: Captură Video & Facebook