Cine este soția lui Cătălin Moroșanu. Cătălin Moroșanu și soția lui, Georgiana, sunt împreună de mai bine de 20 de ani și au împreună doi copii – pe Natalia și Patrick Nicolas. Povestea lor de dragoste a început în timpul unei călătorii cu trenul, pe când ea avea 16 ani, iar el 17. Discretă din fire, soția sportivului a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor și puțini știu în ce domeniu profesează. Iată toate detaliile despre soția lui Cătălin Moroșanu!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cine este soția lui Cătălin Moroșanu. Un adevărat împătimit al reality show-urilor, Cătălin Moroșanu nu a ratat ocazia de a participa la „Survivor All Stars’, ce debutează pe 16 ianuarie. Pugilistul român a postat deja mai multe fotografii din Republica Dominicană, unde se desfășoară filmările pentru emisiunea de la Pro TV. Cu o carieră solicitantă și multe obiective de atins, Cătălin Moroșanu și-a exprimat întotdeauna recunoștința față de soția lui, Georgiana, care i-a oferit încredere și susținere necondiționată.
Citește și: Cine este Alexandra Duli de la Survivor All Stars. La ce emisiune a mai participat
Citește și: Dieta cu care Andreea Marin a slăbit 16 kilograme: „Mănânc de toate, nu mă feresc de tot de zahăr, dar…'
Cine este soția lui Cătălin Moroșanu
Probabil mulți se întreabă cine este soția lui Cătălin Moroșanu, pugilist și concurent la „Survivor All Stars’. Georgiana, cea care îi este parteneră de peste două decenii, este medic stomatolog la Iași. A absolvit două facultăți, Economia și Stomatologia, și se pare că este extrem de apreciată de pacienții care trec pragul cabinetului unde lucrează.
Soția lui Cătălin Moroșanu deține o clinică stomatologică și are venituri considerabile, însă rare au fost ocaziile când a apărut în fața reflectoarelor, în ciuda notorietății sportivului.
„Soția mea este prima fată pe care am adus-o acasă la mama și singura. Ne-am cunoscut în tren, făceam naveta. Ea avea 16 ani și eu –17. Eram copii. Am văzut-o și mi-a plăcut foarte mult de ea. Am cucerit-o când nu eram celebru. Țin minte că aveam 10 lei în buzunar și puneam amândoi bani ca să cumpărăm napolitane’, a povestit Cătălin Moroșanu pentru revista Viva!.
Georgiana i-a dăruit doi copii lui Cătălin Moroșanu
Cine este soția lui Cătălin Moroșanu. Georgiana și Cătălin Moroșanu au împreună doi copii – pe Natalia, în vârstă de 12 ani, și mezinul Patrick Nicolas, venit pe lume la sfârșitul anului 2011. De când a participat la „Survivor România’ 2021, sportivul a început să se raporteze diferit la familie, pe care a recunoscut că a neglijat-o în favoarea carierei.
„Noi ne gândim să facem bani pentru copii, ne apucăm să facem proiecte, dar ei cresc și cresc ca niște străini, pentru că au fost momente importante în viața lor și tu nu ai fost acolo. Dacă la București stau două săptămâni, o săptămână trebuie să stau la Iași. Mereu trebuie să fiu acolo, contează mult lucrul ăsta. Până să înțeleg lucrul ăsta mi-a luat mult timp, puneam familia pe locul doi. După ce m-am întors din Dominicană, lucrurile s-au schimbat’, a mai adăugat Cătălin Moroșanu în emisiunea lui Teo Trandafir.
Georgiana și Cătălin Moroșanu, în mijlocul speculațiilor de divorț
Cine este soția lui Cătălin Moroșanu. Multă vreme s-a zvonit că mariajul dintre Georgiana și Cătălin Moroșanu s-ar afla la ananghie, fapt negat cu vehemență de pugilistul român. Potrivit acestuia, discuții referitoare la divorț nu au existat niciodată, fiindcă relația lor este solidă și bazată pe încredere reciprocă.
„Eu cu soția mea avem o relație de 19 ani. Făceam împreună naveta cu trenul, stăteam la 18 kilometri de Iași și veneam cu trenul. Împreună am stat în căminul de studenți, împreună am stat în chirie, împreună ne-am făcut casa de la Iași.
Împreună am făcut foarte multe lucruri. Într-adevăr mai ieșeam în cluburi cu băieți cu fete, și automat apărea ‘Uite ce face, vorbește cu persoana respectivă, uite ce se întâmplă.
Presa abia așteaptă să vină cu totul felul de titluri scandaloase. Nu s-a pus niciodată problema să divorțăm’, a spus Cătălin Moroșanu, în 2021, pentru gsp.ro.
Sursa foto: Facebook