Cine este soția lui Mihai Găinușă de la Asia Express. Ioana îi este alături de 20 de ani și i-a dăruit doi copii

.

Cine este soția lui Mihai Găinușă. Omul de televiziune și partenera lui sunt împreună de 20 de ani, timp în care au construit o relație frumoasă și solidă, din care au rezultat doi copii. În ciuda notorietății soțului ei, Ioana este foarte discretă și preferă să rămână departe de lumina reflectoarelor. Adoră simplitatea și ajută oamenii, prin profesia pe care o practică, să navigheze în procesul de vindecare și dezvoltare personală.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST GRATIS, AICI


Cine este soția lui Mihai Găinușă. A devenit celebru ca prezentator la „Cronica Cârcotașilor’, de la Prima TV, iar în prezent lucrează la radio. Este împlinit și în afara reflectoarelor, căci are o familie frumoasă și unită. Ioana îi este parteneră de două decenii și i-a oferit doi copii de care sunt tare mândri.

Citește și: Cine este Mihai Găinușă de la Asia Express 2024. Fostul prezentator de la Cronica Cârcotașilor nu vorbește nici acum cu Șerban Huidu, la 10 ani de când s-au certat


Citește și: Cine este Oana Paraschiv de la Asia Express 2024. Ce meserie are colega de echipă a lui Mihai Găinușă

Citește și: Magda Catone, îngrijorată de recalcularea pensiilor: „E trist. Nu știu ce matematicieni stau acolo, ce inteligențe artificiale ne strică bucuria și liniștea'

Citește și: Larisa Iordache este însărcinată: „Am 13 săptămâni. Mă simt…’

Cine este soția lui Mihai Găinușă de la Asia Express

Cine este soția lui Mihai Găinușă. Omul de televiziune și partenera sa formează o familie de aproximativ 20 de ani. Nunta lor a avut loc în anul 2004, eveniment care s-a desfășurat departe de ochii presei, la  Hotel Crowne Plaza din București. Nași le-au fost Șerban Huidu și soția lui, Cristina.


Deși soțul ei e cunoscut de o țară întreagă, Ioana preferă să rămână în afara luminii reflectoarelor. Profesia ei nu are legătura cu televiziunea, fiind specializată în Rapid Transformational Therapy (RTT). Este vorba despre o metodă de terapie modernă care combină elemente de hipnoză, psihoterapie și coaching. Practic, soția lui Mihai Găinușă ajută oamenii să depășească problemele personale și să facă schimbări durabile în viața lor.


„Eu facilitez libertatea și ofer sprijin oricui este pregătit să facă o schimbare profundă și durabilă în viața sa. Poate că ai încercat deja terapia sau alte modalități de vindecare înainte. Rapid Transformational Therapy este diferită’, scrie Ioana Găinușă pe site-ul organizației.

Cum s-au cunoscut Mihai și Ioana Găinușă

Cine este soția lui Mihai Găinușă. Omul de televiziune și soția lui s-au cunoscut în urmă cu două decenii. Întâmplarea face că au fost vecini în Drumul Taberei, iar prima întâlnire ascunde o poveste amuzantă – aproape și-au ciocnit mașinile, în zona unde locuiau.


„Am senzația că soția m-a cunoscut prima. Eram și vecini în Drumul Taberei și, la un moment dat, era să ne tamponăm cu mașinile. A fost cea mai frumoasă și lungă amiabilă din viața mea. Sper că și din a ei. Cred că atunci când am cerut-o de soție, am luat-o pe ocolite și i-am zis că o cer pentru un prieten. Jucam rolul unui pețitor și am fost ușor penibil. Dar dacă o supăram foarte tare, probabil pleca cu prietenul imaginar’, a declarat el, în urmă cu ceva timp, pentru unica.ro.


Mihai și Ioana Găinușă au doi copii

Cine este soția lui Mihai Găinușă. Din această poveste de dragoste au rezultat doi copii: Andrei (în vârstă de 13 ani) și o fată, Eva, care a împlinit anul trecut în octombrie 18 ani.

„Dacă întrebi familia, tăticul a fost relaxat de când erau mici. Dacă mă întrebi pe mine, bine că au crescut, că mi-era tare frică să nu-i scap pe jos când erau mici. Serios vorbind, mulțumesc lui Dumnezeu că am copii sănătoși! Și, foarte important, cu capul pe umeri. Și nu gol. Cred că i-am crescut suficient de inteligenți încât să realizeze ce le face rău și ce nu. Singurul lucru care mă panichează e prostia societății noastre, care nu dă doi bani pe educație și pe viitorul țării’, a declarat Mihai Găinușă, într-un alt interviu pentru unica.ro.


Mihai Găinușă participă la Asia Express. Face echipă cu Oana Paraschiv

Mihai Găinușă participă acum la Asia Express, emisiune ce se întoarce la Antena 1 din toamnă. Înainte să plece în aventura de pe Drumul Zeilor, acesta făcea câteva declarații surprinzătoare.


„Dacă fiecare om e dator să planteze un pom, să înalțe o casă și sa facă un copil, înseamnă că deja am rămas cu ceva timp liber. Așa că, în Asia Express, vreau să văd ce pomi au ei si cum arată casele lor pe dinăuntru. Să fiu totuși atent cu copiii, că mi-ajung doi. O să fie un prilej să le arăt mai tinerelor generații, că noi, cei din X, am crescut mai mult pe afară și am mâncat pe cartelă, deci suntem pregătiți de Jocurile Foamei și ale Somnului.

Pe Oana mă bazez mult la interacțiunile sociale și la atenția pentru detalii, câteva dintre defectele mele. Și am un atuu major: pe Drumul Zeilor sunt însoțit de o fată de preot. Mulțumesc pentru alegere și, cum spune thailandezul: vaya con Dios!, a fost mesajul lui Mihai Găinușă.

Sursa foto: Facebook & Instagram