Cine este Ștefan de la Mireasa. Are 23 de ani și se numără printre concurenții de la Mireasa, sezonul 10. S-a înscris în emisiune ca să-și găsească sufletul pereche și e dispus să facă mari sacrificii în numele iubirii. Și-a petrecut, practic, întreaga viață în Italia, unde lucrează ca barman.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE GRATIS, AICI
Cine este Ștefan de la Mireasa. Cel de-al zecelea sezon al emisiunii Mireasa, cea mai longevivă emisiune matrimonială din România, a avut premiera pe 29 iulie. Opt fete și opt băieți vor începe un capitol nou în viața lor, dornici să-și întâlnească iubirea. Premiul cel mare poate fi câștigat doar de cuplul care se va căsători în cadrul emisiunii.
Cine este Ștefan de la Mireasa, sezonul 10
Ștefan de la Mireasa are 23 de ani, este originar din Onești (județul Bacău) și speră să-și găsească marea iubire în cel mai nou sezon al emisiunii Mireasa. Este însoțit de mama lui, doamna Marinela.
De aproape 20 de ani, concurentul este stabilit în Italia. Pe aleasa inimii sale și-a propus s-o găsească în România, fiind dispus să se mute înapoi în țară. El spune că „bunul simț' este cea mai mare calitate pe care o posedă.
„Pe când aveam 3 ani, tatăl meu era deja în Italia și ne-am dus toată familia. După o perioadă eu și mama mea ne-am întors în România, am stat o perioadă, apoi ne-am mutat de tot în Italia', a povestit el.
Ce meserie are Ștefan de la Mireasa, sezonul 10
Mai multe detalii despre cine este Ștefan de la Mireasa. În Italia, unde este stabilit din copilărie, concurentul profesează ca barman și bar manager, la evenimente private. El este absolvent al Institutului Tehnic pentru Marketing Internațional.
„Am tatuaje, dar nu au o semnificație, am toată mâna dreaptă, genunchiul drept și piciorul stâng. Le-am făcut pentru că îmi plac foarte mult. Îmi place să stau în aer liber, am jucat fotbal, fac sporturi de contact', a povestit Ștefan despre pasiunile sale.
În plan amoros, Ștefan a avut două relații serioase până acum, ambele de 6-7 luni. Fostele lui iubite sunt mai mari decât el. De ultima parteneră s-a despărțit în decembrie, programul încărcat fiind motivul. Își dorește să cunoască o fată sociabilă, înțelegătoare și sinceră.
Când se difuzează Mireasa, sezonul 10
Noul sezon al emisiunii Mireasa se difuzează de luni până vineri, de la ora 14:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY. Premiera noului sezon o aduce în faţa telespectatorilor pe Mirela Vaida, cea care îi va ţine locul Simonei Gherghe la începutul noului sezon, la Antena 1.
„Am primit cu nostalgie, cu bucurie şi cu emoţie propunerea de a începe acest sezon Mireasa. Îi voi ţine locul colegei noastre, Simona, pentru o perioadă scurtă de timp, care îşi va prelungi astfel puţin vacanţa. Eu sunt legată de proiectul acesta, căci aşa a început colaborarea mea cu Antena 1, în urmă cu aproximativ 14 ani, un proiect care mi-a adus satisfacţii şi relaţii cu foştii concurenţi care rămân pe viaţă. Experienţa în sine a acestui show este una unică. Abia aştept să cunosc noii concurenţi, luni, în direct la Antena 1, începând cu ora 14.00 şi le spun doar atât: să se bucure că au această şansă de a face parte dintr-un reality show de succes şi să trăiască momentul, pentru că sunt la vârsta la care îşi permit să experimenteze, mai ales că nu ştii niciodată când poţi să îţi găseşti marea iubire!, a declarat Mirela Vaida.
Sursa foto: Captură & Facebook