Cine este Teona Stavarachi din serialul Groapa. Pe 16 septembrie, are loc premiera serialului „Groapa', la PRO TV. Teona Stavarachi, în vârstă de 24 de ani, joacă rolul principal feminin, fiind o actriță la început de drum. Deși nu are multă experiență în spate, tânăra actriță a mărturisit că acest lucru nu a împiedicat-o să participe la casting și recunoaște că rezonează cu personajul pe care îl interpretează. Iată tot ce nu știai despre Teona Stavarchi!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cine este Teona Stavarachi din serialul Groapa. În această toamnă, are loc debutul celui mai nou serial marca PRO TV, respectiv „Groapa'. Din distribuție fac parte nume sonore din industria filmului, între care Tudor Istodor, Iulian Postelnicu, Monica Bîrlădeanu, Marius Manole, Dana Rogoz, Maria Buză, Alex Conovaru, Emilian Oprea. Aflată la început de drum în actorie, Teona Stavarachi a primit rolul eroinei, Alma, care este iubita personajului central (Sacha), jucat de Daniel Nuță.
Cine este Teona Stavarachi din serialul „Groapa'
Cine este Teona Stavarachi din serialul Groapa. Teona Stavarachi are 24 de ani și este orginară din Suceava. Tânăra actriță a absolvit Colegiul Național Petru Rareș, din orașul natal, apoi și-a continuat studiile în cadrul Facultății de teatru și film la UNATC București. Anul acesta, a absolvit Masterul la aceeași universitate.
Teona Stavarachi și-a descoperit pasiunea pentru actorie în perioada liceului și a jucat în câteva piese alături de trupa din care a făcut parte. Inițial, părinții nu i-au încurajat înclinațiile artistice, însă acest lucru nu a împiedicat-o să-și urmeze vocația.
Tânăra actriță și-a făcut debutul în filmul „Ramon', unde a jucat alături de Pavel Bartoș. Începând din această toamnă, Teona Stavarachi va putea fi urmărită în serialul „Groapa', unde interpretează rolul principal feminin.
Cum a ajuns Teona Stavarachi să joace în serialul „Groapa'
Cine este Teona Stavarachi din serialul Groapa. Teona Stavarachi a obținut rolul protagonistei din serialul „Groapa' în urma unui casting. Actrița susține că și-a dorit enorm să facă parte din proiectul de la PRO TV, deși nu are o vastă experiență în industria filmului. Într-o oarecare măsură, tânăra spune că se identifică cu Alma Coman, personajul central, o jurnalistă care înfruntă orice provocări pentru a-și atinge obiectivele.
„Am obținut rolul printr-un casting la care am avut foarte mari emoții, pentru că îmi doream foarte tare să fac proiectul ăsta. Personajul este Alma, această jurnalistă care își dorește să își facă treaba cât mai bine, se aruncă, cumva cu capul înainte și nu se gândește prea mult la cât de periculos poate fi un context.
Este foarte serioasă și, deși are o anumită naivitate, nu se oprește când simte pericolul și se aruncă în tot felul de situații', a mărturisit Teona Stavarachi, potrivit tvmania.ro.
Cum se înțelege Teona Stavarachi cu actorii din serialul „Groapa'
Odată cu începerea filmărilor pentru serialul „Groapa', Teona Stavarachi a recunoscut că au încercat-o emoții mari, însă a fost integrată imediat în echipă.
„M-am adaptat bine, asta fiindcă echipa e absolut minunată, sunt foarte prietenoși. Am avut emoții mari, evident, fiindcă încep filmările, am învățat textul, eram pregătită 100% de orice, în afară să dau ochii cu asta fizic, dar a fost foarte bine din prima zi', a adăugat ea, potrivit sursei citate mai sus.
Sursa foto: Facebook