Cine sunt concurentele de la Mireasa, sezonul 8. Pe 28 august, la Antena 1, va avea loc premiera celui mai nou sezon al emisiunii Mireasa. Gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi care pornesc în aventura vieţii lor, în căutarea unei iubiri infinite, alături de partenerii pe care îi vor întâlni în casa Mireasa.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cine sunt concurentele de la Mireasa, sezonul 8. Opt fete sunt hotărâte să trăiască intens experiența Mireasa, cu speranța de a-și găsi sufletul pereche. Cu emoții, fetele au pășit în casa Mireasa, unde au fost întâmpinate de Simona Gherghe, gazda emisiunii Mireasa.
Cine este Andreea de la Mireasa sezonul 8
Cine sunt concurentele de la Mireasa, sezonul 8. Andreea are 28 de ani și a pășit emoționată în casa Mireasa. Tânăra este din Pitești și provine dintr-o familie unită. Se consideră o femeie muncitoare, cu mult calm și seriozitate.
Spune că e pregătită pentru căsătorie și copii. Își dorește un bărbat stăpân pe situație și comunicativ. Fata lucra într-o casă de amanet și e pasionată de manichiură.
Cine este Madi de la Mireasa sezonul 8
Madi are 29 de ani și este din Câmpina. Se consideră ambițioasă, dar și încăpățântă. Tatuajele ei reprezintă viața, atât cu lucrurile pozitive, cât și negative.
Caută un bărbat atent, calm și respectuos.
Cine este Ana de la Mireasa sezonul 8
Ana este de origine sârbă. Născută în România, a studiat în Monaco. În curând împlinește 30 de ani. Cu o experiență de viață și apropieri în lumea afacerilor, apreciază mult latura umană. Caută un bărbat iubitor, uman.
Momentan este agent imobiliar în Duba și a cochetat cu modelingul.
Cine este Bogdana de la Mireasa sezonul 8
Bogdana are 23 de ani și lucrează în domeniul HORECA. Născută în Pitești, concurenta locuiește în București. A venit cu dorința clară de a se căsătorit. Fata dorește să întâlnească un bărbat cu care poate construi o familie frumoasă.
Cine este Cosmina de la Mireasa sezonul 8
Cosmina are 22 de ani și este din Buzău. Fata lucrează la salonul de cosmetică al mamei sale. Pasionată de teatru, dans și muzică, trăiește intens totul.
Crede într-o iubire infinită alături de un bărbat loial, iubitor și atent.
Cine este Daria de la Mireasa sezonul 8
Daria este din Cluj, makeup artist și creator de conținut. Are 24 de ani. Este o persoană activă atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul online.
Vrea un bărbat care să îi ofere stabilitate și iubire din plin.
Cine este Bianca de la Mireasa sezonul 8
Bianca are 28 de ani, este din Vaslui și e model internațional. Concurenta are și un titlu de Miss România. Se vede în ipostaza de soție calmă și iubitoare, însă are pretenția să nu fie mințită sau înșelată.
Cine este Alina de la Mireasa sezonul 8
Alina vine din Galați, are 30 de ani și este tehnician unghii. Se consideră o fire emotivă, harnică și cu pasiune pentru muzică. Speră la o iubire infinită, alături de un bărbat inimos, iubitor.
Cine sunt concurentele de la Mireasa, sezonul 8
În sezonul 8 Mireasa, gazda emisiunii, Simona Gherghe, va întâmpina o nouă serie de concurenţi care pornesc în aventura vieţii lor, în căutarea unei iubiri infinite, alături de partenerii pe care îi vor întâlni în casa Mireasa.
Materialele de prezentare ale noilor concurenţi se vor realiza într-o locaţie de poveste, la malul mării, şi vor fi difuzate în cadrul premierei noului sezon.
Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show cu sezonul numărul 8.
Sursa foto: Comunicat de presă