Ciocolată Lidl retrasă de la vânzare, din cauza gustului "nespecific": "Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului"/ Care este codul produsului

.

Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Millano sp. z o.o S.K.A' au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gust „nespecific, care nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului'.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!


Produsul s-a retras de la vânzare. Clienții care l-au cumpărat îl pot returna în toate magazinele Lidl, urmând a primi contravaloarea produsului, chiar şi fără prezentarea bonului fiscal.

Calendar de advent cu figurine din ciocolată, retras din magazinele Lidl

Calendarul de advent cu figurine din ciocolată a fost retras de la vânzare, iar clienţii care l-au cumpărat îl pot returna în toate magazinele Lidl, urmând a primi contravaloarea produsului, chiar şi fără prezentarea bonului fiscal.


„Millano sp. z o.o. S.K.A. regretă să vă informeze că, din cauza unei modificări senzoriale – gust nespecific, care nu reflectă calitatea şi savoarea standard a produsului, toate loturile de calendare de Crăciun livrate în magazinele Lidl România, după cum sunt prezentate în imaginile de mai sus, sunt rechemate de la consumator’, se arată în informarea publicată pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). 

Retragerea vizează exclusiv produsul „Calendar de Crăciun' cu cod EAN 5900847005785 de la producătorul Millano sp. z o.o. S.K.A. Alte produse ale producătorului Millano sp. z o.o. S.K.A. vândute de Lidl Romania nu sunt afectate de rechemare. 

Citește și: Somon sălbatic sau de crescătorie – care e mai bun. Diferențe și beneficii

Citeste si: Medicul chirurg Mircea Beuran, despre simptomele cancerului: „Mesele de noapte sunt un calvar!’/ La ce oră trebuie să fie ultima masă a zilei

Citește și: Uleiul rafinat de floarea soarelui devine cancerigen la temperaturi de peste 170°C. Care sunt uleiurile bune pentru gătit la grade înalte


Și un sortiment de ulei a fost retras de pe piață!

Trei tipuri de ulei de măsline au fost retrase de pe rafturile magazinelor. Potrivit specialiștilor, totul ar avea legătură cu schimbările climatice. Aflați în rândurile următoare mai multe detalii.

Prețul din ce în ce mai mare a uleiurilor de măsline și calitatea mai slabă a dus la retragerea din circulație a trei produse. Potrivit testelor efectuate de către Stiftung Warentest, lipsa calității uleiului de măsline devine din ce mai în ce mai evidentă.


Reprezentanții magazinelor au precizat că „calitatea impecabilă a produselor noastre și siguranța clienților noștri au o prioritate maximă.’ Produsele afectate care au fost scoase de la vânzare sunt următoarele:


  • Uleiul de măsline extravirgin Edeka Gut & Günstig
  • Uleiul de măsline extravirgin K-Bio
  • Uleiul de măsline extravirgin K-Classic

Specialiștii au testat 23 de uleiuri de măsline de la diferiți producători, iar doar patru au primit nota „bun’. Rata de eșec este mult mai mare, deoarece șase produse au fost evaluate cu „slab’, potrivit ciao.ro.