Claudia Ghiţulescu divorţează la doi ani de la nuntă, din cauza unor tensiuni mai vechi, apărute la scurt timp după nuntă, însă a aflat că soţul ei are o aventură cu o angajată în vârstă de doar 20 de ani.
'Mă tot amenința că divorțează și i-am zis 'Dacă asta îți dorești, du-te!'. Un prieten de-al soțului meu mi-a zis că e cu o copilă de 20 de ani care e angajata lui. O știam pe această fată, dar am refuzat pe loc să cred.
E o fată de 20 de ani, adică nu te poți aștepta ca o copilă să stea cu un bărbat căsătorit. Credeam că îmi cunosc soțul. El nu accepta chestii de genul, cu diferențe de vârstă. Nu știu cum a intrat în această relație. Eu când am aflat, am căutat-o pe această fată, dar ea m-a ignorat total.
Când l-am întrebat pe soțul meu, el a negat. Normal că l-am crezut pe soțul meu. Ei aveau de mult un cuibușor, un apartament închiriat. Sunt câteva luni în care am luptat suficient', a spus Claudia Ghițulescu, cu lacrimi în ochi, la Acces Direct.
A pierdut o sarcină şi de aici s-a rupt totul
Claudia Ghiţulescu şi-a dorit foarte mult o familie şi a fost în culmea fericirii atunci când a aflat că este însărcinată. Din păcate, a pierdut sarcina după numai trei luni şi atunci s-a rupt totul între ea şi soţul ei. Cântăreaţa de muzică populară a fost devastată de pierdere şi a aruncat vina asupra lui Marian, soţul ei, toate aceste tensiuni culminând cu divorţul.
Acuzațiile artistei l-au făcut pe Marian să-și dorească divorțul.
'M-am căsătorit din dragoste. Am avut o nuntă foarte frumoasă, o relație frumoasă, dar așa a fost să fie să ajungem aici. Soțul meu a depus actele de divorț. I-am respectat decizia, a vrut să ne despărțim. De șase luni nu mai locuim împreună.
Am luptat foarte mult să avem un copil. Am rămas însărcinată și pe timpul sarcinii am simțiti eu ceva, niște tensiuni. Am zis că sunt de la emoții, că sunt eu sensibilă. Tensiunile nu mi-au fost bune și m-au afectat. Am aflat că copilului meu înceta să-i mai bată inima. M-am gândit că din cauza tensiunilor. De atunci s-a rupt de tot ceva între noi. El a suferit, eu am suferit și pur și simplu nu mai aveam nicio conexiune.
Atunci ne-am certat. Poate am greșit. Ne-am certat atât de mult în timpul sarcinii și i-am zis că din cauza lui am pierdut sarcina. Pe el l-a deranjat pentru că s-a simțit vinovat și… Mi-a părut rău, dar eram foarte afectată.
Îl supăra orice îi spuneam. Absolut orice îl deranja la mine. El s-a supărat atât de tare încât nu a putut să treacă peste asta', a mărturisit Claudia Ghițulescu la Acces Direct.