Claudiu Porcaru de la Puterea Dragostei, arestat după ce și-a bătut și sechestrat iubita, timp de două zile. Cu siguranță fanii emisiunii Puterea Dragostei de pe Kanal D, nu sunt străini de numele Claudiu Porcaru. De meserie instructor de fitness, în Iași, a intrat în emisiunea de la Kanal D pe vremea când avea 23 de ani și spunea că este dornic să își găsească jumătatea. Ei bine, lucrurile au luat o altă întorsătură în viața lui, astfel că s-a aflat faptul că fostul concurent este acuzat de fapte grave. Mai concret, a fost arestat după și-a sechestrat și bătut crunt iubita!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Claudiu Porcaru de la Puterea Dragostei a fost arestat, după ce și-a bătut și sechestrat iubita, timp de două zile. Nu, nu este o glumă, ci informațiile sunt cât se poate de reale! Potrivit declarațiilor apărute din parte oamenilor legii, Claudiu Porcaru a fost arestat pentru 30 de zile după ce și-a sechestrat și bătut iubita timp de două zile. Tânăra a cerut ajutorul poliției și a mers la spital pentru îngrijiri medicale, astfel că a fost emis și un ordin de protecție.
Nimeni nu știe încă cum s-a ajuns în situația de față, însă este clar că iubita lui Claudiu Porcaru a făcut plângere la poliție pentru răni, lipsire de libertate și viol. Bărbatul a fost arestat acum, iar oamenii legii au demarat o anchetă și urmează să se facă mai multe cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat între cei doi parteneri, de fapt.
Citește și: Cine este Claudiu Ionuț Porcaru de la Puterea dragostei. Are o poveste de viață impresionantă
Citește și: Cine sunt noii concurenți de la Puterea Dragostei. Imagini cu participanții din sezonul 4
Claudiu Porcaru de la Puterea Dragostei, arestat după ce și-a bătut și sechestrat iubita, timp de două zile
Conform informațiilor apărute, Claudiu Porcaru de la Puterea Dragostei avea o relație cu o tânără, de puțin timp, însă părea că totul merge perfect între cei doi. S-ar fi cunoscut chiar la sala de fitness, locul în care își petrece cel mai mult timp, fiind instructor de fitness, însă lucrurile au degenerat dacă ne uităm la situația de față.
„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violență în familie și viol, fapte ce ar fi fost comise în perioada 13-15 iunie a.c., într-un imobil de pe raza mun. Iași.
Astfel, pe parcursul cercetărilor, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară și au pus în executare un mandat de aducere pe numele unui bărbat bănuit de comiterea faptelor, fiind condus la sediul poliției.
De asemenea, în urma plângerii depuse de concubină împotriva bărbatului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
La data de 18 iunie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. În cursul aceleiași zile, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași. Cercetările continuă’, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Claudiu Porcaru riscă ani grei de închisoare
În aceste momente, după ce a fost reținut pentru 24 de ore, se pare că oamenii legii au stabilit să fie arestat preventiv pentru 30 de zile, timp în care cercetările continuă pentru a se afla ce s-a întâmplat cu certitudine între cei doi. De asemenea, conform declarațiilor făcute de oamenii legii, dacă cele spuse de către iubita fostului concurent de la Puterea Dragostei în plângere se confirmă, Claudiu Porcaru riscă ani grei de închisoare.
„La data de 15.06.2023, în jurul orei 16:15, organele de poliție din cadrul Poliției mun. Iași au fost sesizate, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe a unei unităţi medicale s-a prezentat o pacientă care prezenta leziuni fizice și a declarat că a fost lipsită de libertate și agresată de o persoană de gen masculin.
Cercetările au continuat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, iar prin ordonanţa din data de 18.06.2023 a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de o persoană de gen masculin, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. l și alin. 2 Cod Penal, viol, prev. de art. 218 alin. l Cod Penal, viol, prev. de art. 218 alin. 2 Cod Penal, şi violență în familie, prev. de art. 199 alin. l Cod Penal, rap. la art. 193 alin. 2 Cod Penal, toate cu aplicare art. 38 alin. 1 Cod Penal.
În ce priveşte circumstanţele faptice, până la acest moment procesual s-au reţinut în esenţă următoarele: în perioada 14-15.06.2023, în timp ce se afla la locuința sa din municipiul Iași, pe fondul unei crize de gelozie, inculpatul ar fi închis-o pe persoana vătămată în interiorul unui apartament, i-ar fi luat cele două telefoane mobile ale acesteia și ar fi pus-o în imposibilitatea de a părăsi imobilul. Totodată, i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona capului și a corpului, cauzându-i leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată printr-un număr de 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
În continuare, la data de 14.06.2023, după ora 13.45, în timp ce se afla în imobilul anterior menţionat, ar fi întreținut un act sexual normal cu aceeaşi persoană vătămată, împotriva voinței acesteia, profitând de imposibilitatea sa de a se apăra
La data de 18.06.2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a solicitat arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 de zile, solicitare care a fost admisă la aceeaşi dată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Iaşi’, a declarat procurorul Ștefan Fânariu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.
Sursă foto: Facebook