Comediantul Alex Mocanu și naistul Andrei Ciaușu vin astă seară la Românii au talent. După lungi așteptări, cel mai iubit show TV revine pe micile ecrane cu sezonul 14. În seara aceasta, pe scena unde totul este posibil, pe care odată ce reflectoarele s-au aprins, munca și pasiunea curajoșilor care vin răzbat mai tare ca niciodată, își fac apariția doi concurenți care reușesc să-i cucerească pe jurați. Ei bine, nu doar comediantul Alex Mocanu și naistul Andrei Ciaușu se fac remarcați!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Un lucru e sigur! Pe scena de la 'Românii au talent' visele devin palpabile, toți fiind martori la nașterea unor legende. La masa juriului vor sta și sezonul acesta, așa cum ne-au obișnuit, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, fiind pregătiți să ofere acele DA-uri mult visate. Bineînțeles, în compania prezentatorilor Pavel Bartoș și Smiley, ca de obicei, care fac concurenții să lase o parte din emoții în culise.
Citește și: Când începe „Românii au talent', sezonul 14. Pavel Bartoș: „Va fi fenomen'
Comediantul Alex Mocanu și naistul Andrei Ciaușu vin astă seară la Românii au Talent
În ediția din seara aceasta, comediantul Alex Mocanu este unul dintre concurenții care reușesc să stârnească aplauzele încă din primele minute. De asemenea, numărul său este unul plin de amuzament, dar extrem de apreciat de către jurați și cel mai probabil și de către telespectatori
'Se fac 10 ani de când fac stand up comedy, lucram într-un club de comedie de prin anul 2007. Când apăreau clipurile cu Teo care erau virale, eu nu-mi permiteam să merg la show-uri, dar a apărut oportunitatea să fiu sunetist la Cafe Deco – mi s-a părut o super oportunitate. Urmăream tot ce era viral pe show – făceam playback pe glumele lor, în club. La un moment dat, mi-a zis un tip să încep și eu să fac materiale. Am lucrat vreo 2 ani și apoi mi-au ieșit glumele. Îmi place să fiu pe scenă, cu public, să simt feedback-ul lor', povestește acesta aducându-și aminte de cum a început totul.
Ei bine, chiar dacă este obișnuit cu scena, comediantul Alex Mocanu a dezvăluit că este destul de emoționat pentru prestația pe care o va avea în scurt timp.
'Să fiu la TV e o provocare. Aici nu știu cum voi judeca oamenii, asta mă înspăimântă la a fi la TV. Nu-mi dau seama ce oameni vor fi în public. Orice ar fi, nu pot avea reacțiile pe care le au cei care vin la stand up, în club', a mai continuat el.
La doar 15 ani, naistul Andrei Ciaușu cucerește juriul de la Românii au talent
Nu doar comediantul Alex Mocanu se află printre invitații din seara aceasta, ci și naistul Andrei Ciaușu, în vârstă de 15 ani, din Craiova. Reușește prin prestația lui să îl convingă pe Dragoș Bucur să-l laude cu adevărat: „Ceva ce nu poate fi prefăcut pe scenă este bunul simț. Ești genul ăsta de artist și în timp ce vorbesc, eu te percep ca pe un artist. Este evident pentru toată lumea că ai talent'.
Nu doar Dragoș Bucur rămâne impresionat de prestația naistului, ci și restul juraților, oferind un adevărat spectacol: „Mama mea a avut inițiativa, am început studiul la 6 ani. Și după un an jumătate, am fost preluat de un dirijor. Sunetul naiului este cel care m-a atras, are un sunet special. Mi-aș dori să devin unul dintre cei mai buni naiști și să fac folclorul românesc cunoscut și peste hotare. Și să devin dirijorul propriei mele orchestre folclorice', mărturisește el.
Ce se întâmplă în prima ediție a sezonului 14, Românii au talent
Asta nu este tot! Pe lângă aparițiile de excepție ale comediantului Alex Mocanu și naistului Andrei Ciaușu, mai sunt concurenți care o fac pe Andra să exclame că nu a văzut o astfel de prestație în 14 sezoane la Românii au talent: „Sunt aici din primul sezon, nu am văzut niciodată așa ceva', va spune Andra la finalul unui moment oferit de doi artiști veniți din afara țării.
De asemenea, nu vor lipsi de pe scenă nici momentele tradiționale, care și acestea vor ajunge la cel mai înalt nivel, după părerile juraților: „În ăștia trei de când sunt aici, sunteți cel mai bun ansamblu folcloric pe care l-am văzut', va spune Mihai Bobonete, în timp ce Andra precizează că: „Nu am văzut asemenea energie, dans bine executat, sincron'.
Fiecare concurent, de la mic la mare, încearcă să ofere cel mai bun număr și să își pună în evidență calitățile.
„Muzica a apărut ca o joacă, dar într-o perioadă când patinoarul s-a închis pentru o renovare, am început să cânt și tatăl meu mi-a recomandat să încep niște cursuri de muzică. Serios m-am apucat de la 7 ani. Muzica e tot ce am eu, e cel mai iubit lucru din viața mea. Pentru mine, muzica este libertate, emoție, să transmiți prin ea. Cânt când sunt supărată. Mi-am dorit să fiu aici pentru a le arăta că un copil de 10 ani poate cânta atât de bine, să le arăt și să le ofer din emoția mea pe care o voi cânta în această seară', va spune extrem de hotărâtă Maria Clara Postelnicu, o concurentă de doar 10 ani.
Pe lista concurenților în acest sezon se numără și un cuplu de artiști din Canada, cu un moment cum nu s-a mai văzut pe scena din România. În același timp, Aleksandr Batuev aduce o noutate la care mulți nu se așteptau: „Vin cu o mașină din timp să arăt ce vor putea face oamenii pe viitor'. Totuși, nu mai dăm din casă, ci vă lăsăm să urmăriți totul pe micile ecrane în seara aceasta, pe Pro TV, de la 20:30.
Sursă foto: Facebook / comunicat