Concurenţii ASIA EXPRESS, terifiaţi de cobre, în India. Ana Morodan: “E îngrozitor ce am trăit!”

 Dumba Gabriela
.

Ediţia din această a show-ului Asia Express – Drumul Elefantului, de la Antena 1, îi va ingrozi, la propriu, pe concurenţi, dar îi va aduce şi cu un pas mai aproape de următoarea destinaţie. Pentru a finaliza misiunea, vedetele trebuie să ia bucăţele de hârtie dintr-un coş de nuiele, în care se află o cobră. Proba este terifiantă pentru Ana Morodan.

Asia ExpressAsia Express

„Mai avem foarte puţin până la Mumbai! Mult a fost, puţin a rămas şi vom ajunge la Bollywood!', le va spune Gina concurenţilor, care însă va mai completa: „Până atunci însă, trebuie să ne despărţim de o pereche – CRBL şi Oase!'. Despărţirea este una temporară, deoarece aceştia se vor bucura de statutul dobândit cu ajutorul imunităţii – acela de nu participa la misiuni şi de a-şi petrece restul zilelor din această etapă la hotel.

Aflaţi în Badami, concurenţii primesc de la Gina indicaţiile pentru un nou joc, de care va depinde ordinea plecării lor mai departe în cursă. Cum în India nu există un sistem de canalizare, sătenii îşi aduc în fiecare zi apă acasă, pe care o depozitează într-un container în faţa locuinţei. De data aceasta, concurenţii vor fi cei care vor da o mână de ajutor, cărând prin sat mai multe ulcioare cu apă. Prima echipă care va umple containerul de apă va porni prima în cursă. „Mă duc pe urmele lui Ipate cu proba asta!', va mărturisi Teleşpan, care va mai completa: „Eu am o hernie cervicală, mă doare foarte tare când car lucruri grele'.

Acesta va fi însă doar începutul unei curse cu un final cum nu se poate mai terifiant pentru echipele rămase în joc.

Mai exact, vedetele ajunse acolo vor trebui să pună cap la cap trei bucăţele de hârtie, care se află în nişte coşuri de nuiele, singurul „mic' impediment fiind, desigur, „ocupanţii' coşurilor – câte o cobra în fiecare dintre ele. „Am nevoie de un calmant!', va izbucni Ana Morodan în momentul în care va realiza ce se află în coşuri, continuând „Exclus! Nici vorbă! E îngrozitor ce am trăit!', va mai spune aceasta. 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton