Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost preluați de Protecția Copilului și scoși din casa lui Silviu Prigoană: „Mama e părintele unic. Eu am făcut demersurile legale, numai cu acordul meu se poate face acest program de consiliere”

.

La mai bine de o săptămână de la decesul lui Silviu Prigoană, copiii acestuia și ai Adrianei Bahmuțeanu, Maximus și Eduard, au fost preluați de Protecția Copilului. Minorii au fost scoți din locuința regretatului afacerist, după nenumărate eforturi din partea jurnalistei și apeluri către toate instituțiile competente în acest caz.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


După decesul lui Silviu Prigoană, cei doi copii minori ai acestuia, Eduard și Maximus, au rămas în vila sa, fiind supravegheați de frații mai mari. Situația a generat tensiuni, întrucât mama băieților și-a exprimat dorința de a-i recupera și de a-i avea în grija sa. I-a adresat inclusiv premierului Marcel Ciolacu o scrisoare deschisă, rugându-l să intervină.

Citește și: Adriana Bahmuțeanu l-a visat iar pe Silviu Prigoană: „Mi-a transmis un mesaj, l-am visat și mi-a spus că îi pare foarte rău pentru că am fi putut să fim foarte fericiți'


Citește și: Adriana Bahmuțeanu i-a făcut parastas lui Silviu Prigoană, la Mănăstirea Comana: „Îmi doresc din suflet cât mai mulți oameni care l-au cunoscut să vină aici…’ / A împărțit colaci și colivă la 9 zile de la moartea lui

Citește și: Kinga, fosta concurentă de la Casa iubirii, a sfătuit-o pe Teodora să se despartă de Robi: „Să-l lase! O să sufere mult. Nu cred că a fost ultima dată când a plâns din cauza lui’

Citește și: Cine este Ana Turcu, actrița din „Iubire cu parfum de lavandă’. A fost eleva lui Florin Zamfirescu și a mai apărut într-un serial celebru

Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost preluați de Protecția Copilului

În cursul zilei de ieri, Adriana Bahmuțeanu le-a adresat o scrisoare deschisă băieților fostului ei soț, Honorius și Silvius, implorându-i să-i încredințeze copiii și asigurându-i că nu-și dorește nici cea mai mică parte din averea tatălui lor. Câteva ore mai târziu, Maximus (17 ani) și Eduard (14 ani) au fost preluați de Protecția Copilului și scoși din vila regretatului afacerist.


„Bună seara! Lucrul acesta trebuia să se întâmple de săptămâna trecută, dar legea nu e aplicată. Am făcut toate demersurile legale pentru ca copiii să fie consiliați psihologic pentru a le face mai ușoară această perioadă grea, pentru a înțelege că mama e părintele unic, că responsabilitatea legală e la mamă. Eu am făcut demersurile legale, numai cu acordul meu se poate face acest program de consiliere. Am discutat cu o doamnă de acolo care mi-a spus că se fac demersuri pentru că vor să discute cu ei în altă locație.


Nu poți discuta cu copilul liber într-o casă unde există alte persoane. Trebuie scos copilul din acel mediu, să faci o alianță terapeutică. O să aflu zilele următoare. S-a schimbat legea și dacă Protecția Copilului își va face treaba vor fi salvați mulți copii. Copilul e înveninat de părintele la care domiciliază. Dacă unul dintre părinți se constată că face alienare parentală… pe mine nevoia m-a dus către această profesie, ca să putem schimba ceva în România. Suntem cu 20 de ani în urmă față de alte țări europene. Cazul meu e un caz școală în momentul acesta. Autoritățile nu se implică.


Prigoană nu mai e de nouă zile. În seara decesului domnii de la DGASPC s-au deplasat, nu puteam să plec acasă dacă vedeam că nu răspund la telefon. Am zis să intre peste ei că mie nu îmi era permis accesul. Lucrul acesta trebuia să se întâmple de atunci. Ei pot fi consiliați, nu vor la mine că sunt alienați. Dar dacă se aplica legea era altceva. Am dovezi, am înregistrări, legea spune clar că nu întrebi copiii de față cu agresorii. Copiii trebuiau luați de acolo.

Am fost înștiințată că a început acest demers de către Protecția Copilului. Am discutat și mi s-a spus că azi, mâine, poimâine se face acest demers. Ștergem cu buretele ce a fost, vreau să văd că își fac treaba’, a declarat Adriana Bahmuțeanu la România TV, într-un dialog cu Victor Ciutacu.


Adriana Bahmuțeanu a deschis proces pentru custodia copiilor

După moartea subită a fostului ei soț, Adriana Bahmuțeanu a inițiat un proces prin care solicită custodia celor doi copii minori. Primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 6 decembrie. Jurnalista a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale prin care instanța să recunoască faptul că ea este unicul reprezentant legal al copiilor, având în vedere că este singurul părinte în viață. În plus, aceasta a cerut stabilirea domiciliului permanent al minorilor la ea, considerând că este cel mai bun interes al acestora după pierderea tatălui.


„Ăsta este cazul Caracal 2. Copiii sunt ținuți în casă de niște adulți, frați vitregi, avocați și alte persoane. Legal, trebuie să vină în domiciliul meu, așa spune legea. Frații mai mari îi spală pe creier și le spun să stea acolo. Și nicio autoritate a statului nu intervine.

Copiii au domiciliul la părintele supraviețuitor. Domiciliul meu e în sectorul 5, nu în casa lui Silviu Prigoană. Casa lui Silviu Prigoană, legal, trebuie încuiată, securizată, proces-verbal cu lucrurile, pus sigiliu pe ea de către executorul judecătoresc. Nu știm a cui e casa în momentul ăsta, până nu se face moștenirea’, dezvăluia Adriana Bahmueanu, în urmă cu puțin timp.

Sursa foto: Facebook