Copiii cu vârste de peste 10 ani ar putea transmite coronavirusul în aceeași manieră ca și adulții, se arată într-un studiu recent realizat în Coreea de Sud.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Studiul efectuat pe un eșantion de 65.000 de persoane s-a făcut în contextul dezbaterilor intense cu privire la redeschiderea școlilor. Cercetarea realizată de Centrul sud-coreean pentru Controlul şi Prevenirea Epidemiilor arată că inclusiv copiii sub 10 ani pot transmite virusul, chiar dacă cu o frecvenţă mai redusă decât adulţii. Totuși, riscul nu este zero. În plus, cei cu vârste între 10 și 19 ani ar putea transmite COVID-19 în aceeași măsură ca adulții.
Nu mai puțin de 59.073 de persoane au fost monitorizate atent de oamenii de știință. Acestea au avut la rândul lor contacte cu 5.706 de pacienţi testați pozitiv cu noul coronavirus, în perioada 20 ianuarie – 27 martie 2020.
De precizat ar fi că întregul studiu s-a concentrat pe rata contagierii în rândul membrilor familiei restrânse, iar aceasta a fost de 18,6% în familiile în care erau copii cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani și de 5,3% în locuințele în care erau copii cu vârste de până la 9 ani.
„Studiul nostru are unele limitări. În primul rând, numărul cazurilor de infectare poate a fost subestimat, dat fiind că poate nu au fost identificaţi bolnavii asimptomatici. În plus, cazurile detectate ar fi putut fi contagiate prin expuneri în afara locuinţei', au declarat cercetătorii, potrivit digi24.ro.
Cu alte cuvinte, rezultatele studiului arată că redeschiderea școlilor ar putea fi periculoasă, existând riscul să se producă focare de infecţie la copiii de toate vârstele.
Sursa foto: unsplash.com