Crina Semciuc se numără printre cele mai cunoscute actrițe din industria filmului și a teatrului românesc. În plan personal, este căsătorită cu Radu Stancu, împreună cu care are doi copii. Într-un interviu recent, actrița din „Oameni de treabă' a vorbit despre modul în care a schimbat-o rolul de mamă, susținând că a reușit să depășească stările depresive și fricile. Iată declarațiile acesteia!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
La 37 de ani, Crina Semciuc are o carieră impresionantă în actorie și se mândrește cu o familie împlinită. În anul 2015, actrița s-a căsătorit cu soțul ei, Radu Stancu, un cunoscut regizor de la noi din țară. Un an mai târziu, cei doi au devenit părinți pentru prima oară, atunci când a născut un băiețel, pe Radu. În 2020, familia lor s-a extins cu încă un membru, respectiv mezina Aria. De curând, Crina Semciuc a făcut câteva declarații despre rolul de mamă și despre modul în care își crește fiul și fiica.
Citește și: Crina Semciuc a născut! Prima imagine cu fetița
Citește și: Crina Semciuc va deveni mamă pentru a doua oară! „Cam așa m-a prins 2020”
Citește și: Cum reușesc Anca Serea și Adi Sînă să facă amor cu 6 copii în casă: „Mai închidem ușa de la dormitor și…”
Actrița Crina Semciuc a urmat un tratament pentru a deveni mamă
De când a îmbrățișat rolul de mamă, Crina Semciuc a recunoscut că s-a schimbat mult, reușind să-și depășească stările depresive și fricile. Actrița a urmat un tratament pentru a rămâne însărcinată, sugerând că s-a confruntat cu probleme de fertilitate.
„Sunt relaxată, nu am niciun stres. Copii m-au schimbat, mi-au dat voie să fiu liberă, am înțeles că pot să-mi rezolv problemele. Nu am vrut ca Aria și Radu să crească cu fricile mele, cu acel bun simț dus la maxim. Încerc să-i las să fie ei înșiși, eu doar îi sprijin și îi îndrept pe linia de plutire. Nu am avut niciun fel de depresie post natală. I-am avut cu tratament, nu am putut să țin sarcinile. Am fost depresivă și supărată înainte să-i am. Acum nu mai am frică deloc, a venit curajul în locul fricii. Dorința de a mă schimb și procesul sunt atât de minunate, chiar dacă este greu. Copiii mi-au schimbat viața, dar extrem de pozitiv și minunat', a spus actrița, potrivit unica.ro.
Cum a schimbat-o pe Crina Semciuc rolul de mamă
Actrița susține că rolul de mamă și experiențele prin care a trecut de-a lungul timpului au schimbat-o mult.
„Acum sunt mamă, lucru care m-a modificat și m-a schimbat foarte mult. Pe parcursul vieții m-am întâlnit cu pierderea tatălui meu care iar m-a modificat și orice rol a contat foarte mult. „Oameni de treabă' este efectiv un cadou pe care l-am primit, mi s-a oferit șansa să joc un rol total opus de cum sunt eu, cel puțin vizual. Mi s-a dat pe mână o compoziție.
M-au schimbat foarte mult experiențele pe care le-am trăit, m-au ajutat să fiu mai relaxată pe platoul de filmare. În timp am învățat să pun niște limite când cineva îmi invadează spațiul, iar când eram mai mica nu puteam face acest lucru. La mine în familie, bunul simț a fost dus la maxim. Am învățat să spun și NU, să spun STOP dacă ceva mă deranjează. Sunt mai puternică și mai cerebrală, acum puterea este la mine', a adăugat aceasta.
Ce compromisuri a făcut Crina Semciuc pentru carieră
Pentru a-și consolida cariera în actorie, Crina Semciuc a făcut mai multe compromisuri. Dincolo de vacanțele anulate și timpul petrecut departe de familie, actrița a recunoscut că a acceptat roluri care i-au produs frustrări și nemulțumiri.
„Am avut o perioadă când renunțam la vacanțe pentru proiecte. Am făcut asta și când aveam copiii mai mici, am anulat vacanțe programate numai ca să merg pe platoul de filmare. M-am simțit atât de secătuită și de vinovată încât am spus că nu mai fac așa ceva. Anul ăsta am renunțat la 3 proiecte ca să plec cu familia în vacanță. Vinovăția pe care am trăit-o atunci nu vreau s-o mai trăiesc. Poate am făcut și compromisuri de ordin profesional, tindeam să fac proiecte în care nu credeam, de frică să nu fiu dată la o parte dacă refuz. Asta a trezit în mine frustrări și nemulțumiri, au lucrat și la baza mea de încredere. A fost un compromis foarte mare pe care nu vreau să-l mai fac în meseria mea', a încheiat ea.
Sursa foto: Facebook.