Îl mai ții minte pe Cristian Șofron, Mihu din "Toate pânzele sus!"? Cum arată la 63 de ani și cu ce se ocupă

.

Cristian Șofron avea doar 16 ani când a primit rolul Mihu din „Toate pânzele sus!”. Au trecut anii și Cristian Șofron are 63 de ani acum, însă amintirile legate de „Toate pânzele sus!” îi dau impresia că totul s-ar fi petrecut, de fapt, ieri. Nici fanii serialului nu l-au uitat și nu de puține ori, Cristian Șofron este strigat pe stradă „Mihu”.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Cel mai cunoscut rol al lui Cristian Șofron rămâne cel al marinarului Mihu din filmul serial „Toate pânzele sus'. Actorul a debutat la o vârstă foarte fragedă, la numai 13 ani, în anul 1971 în filmul „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, în regia lui Sergiu Nicolaescu, după ecranizarea nuvelei „Întoarcerea lui Ipu, de Titus Popovici.

De asemenea, Cristian Șofron a dublat în limba română, vocea Șarpelui Ka, din Cartea Junglei, și după moartea regretatului Florian Pittiș dublează vocea lui Winnie de Pluș. Însă, tot Mihu rămâne rolul cu care este asociat cel mai des și fanii serialului „Toate pânzele sus' îl strigă pe stradă astfel. Și susține că acest lucru încă îl mai surprinde.


‘Au fost și vremuri în care m-aș fi supărat pentru asta. Dar nu mă mai deranjează asta. Sunt chiar mândru că sunt strigat așa și asta din câteva motive. În primul rând, fiindcă mă întâlnesc încă des cu asemenea momente, să fiu strigat Mihu. Apoi, fiindcă printre cei care mă abordează în acest mod sunt și destui tineri.

Ori, consider că un film care a fost realizat într-o perioadă cu totul diferită de cea de azi, în care tehnologia e la putere, care încă inspiră, arată că a avut și are influență asupra celor din jur. Probabil cel mai difuzat serial de televiziune din România a transmis destule lucruri, inclusiv generațiilor mai tinere. Iar asta nu poate decât să te bucure!’, a declarat Cristian Șofron pentru impact.ro.

Cristian Șofron spune că perioada în care a jucat în ‘Toate pânzele sus!’ rămâne una dintre cele mai speciale din viața sa.

‘Am început filmările pentru acest serial pe când aveam vreo 16 ani. Le-am dus până la capăt până spre 20 de ani, așa că nu văd cum nu și-ar fi putut lăsa amprenta asupra vieții mele, dar și a carierei’, explică el.


Citește și: Lidia Buble mai are o soră cântăreață, care muncește la Primărie!Ce salariu are Diana Buble

Citește și: Ce avere au de împărțit Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf la divorț:„Dacă aș renunța la meseria mea, aș trăi încă 20 de vieți

Citește și: Mama Laurei Stoica, declarații emoționante la 15 ani de la moartea artistei

Ce amintiri are Cristian Șofron de la filmările pentru ‘Toate pânzele sus!’

Au existat zeci de momente speciale la care a fost martor, însă dacă ar fi să aleagă, la repezeală, dintre ele, la loc de cinste ar fi partidele de table ce se desfășurau chiar la bordul vasului ‘Speranța’.


‘Pe vaporul în care filmam și care devenise o a doua casă pentru noi, aveau loc uneori interminabile partide de table între actorii noștri de prestigiu. De la ei atunci am învățat acest joc. Marii maeștri erau Ion Besoiu și Jean Constantin.

O partidă direct între cei cei doi era un spectacol desăvârșit. Nu mai rețin toate cuvintele de duh din asemenea momente, dar vă închipuiți că ele nu puteau lipsi nici măcar în asemenea momente de relaxare’, rememorează Cristian Șofron.


Cu ce se ocupă Cristian Șofron din ‘Toate pânzele sus!’ acum

La 63 de ani, Cristian Șofron conduce Teatrul ‘Stela Popescu’ din București, unul dintre cele mai tinere din galeria instituțiilor de gen din Capitală, care nu are o sală proprie de spectacole.

El și-a anunțat deja intenția de a face din „Stela Popescu'un teatru-laborator, cu spectacole pe măsura celor mai îndrăgite scene de gen ale orașului.

„Sper să contribui prin experienţa pe care o am la dezvoltarea Teatrului ‘Stela Popescu din punct de vedere repertorial, la evoluţia personalităţii pe care ar putea să o capete în peisajul teatral bucureştean. A găsi cheia în care trebuie dusă mai departe activitatea acestui teatru, unul dintre cele mai tinere din galeria scenelor bucureştene, a ghida stilul, orientarea, specificul acestuia reprezintă o nouă provocare pentru mine', a declarat Cristian Şofron, în aprilie 2021, la preluarea noului mandat.


În ultimele două decenii, Cristian Şofron a fost manager al Teatrului Odeon (2017-2021), director la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu' (2009-2017), consultant artistic al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L.Caragiale, Bucureşti (2009-2011) şi director general artistic al Teatrului de Stat din Constanţa (2005-2007).

În 2012 a fost distins cu Premiul de Excelenţă pentru Întreaga Activitate a Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România, iar în 2013 cu Premiul pentru Întreaga Activitate al Uniunii Cineaştilor din România.