Cristian Boureanu și Cristina Belciu s-au despărțit în urmă cu mai bine de un an, după o relație care a durat câteva luni. Fotomodelul susține că nici în acest moment nu și-a găsit un partener, motivând că are standarde foarte înalte și criterii specifice. Iată ce așteptări are Cristina Belciu de la un viitor partener de viață!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Povestea de dragoste dintre Cristian Boureanu și Cristina Belciu a durat aproximativ cinci luni și s-a încheiat în primăvara anului trecut. De atunci, s-a zvonit în nenumărate rânduri că ar fi loc de împăcare, mai ales că omul de afaceri și fosta lui iubită au mai avut parte de întâlniri și timp petrecut împreună. Chiar și așa, ambii au susținut că este vorba despre o relație de prietenie, fără a mai acorda o șansă idilei care i-a legat pentru o scurtă perioadă de timp.
Cristina Belciu e încă singură, la mai bine de un an de când s-a despărțit de Cristian Boureanu
Deși a trecut mai bine de un an de când s-a despărțit de Cristian Boureanu, Cristina Belciu încă este singură, motivând că are standarde destul de înalte când vine vorba de un potențial partener. Formodelul își dorește ca viitorul ei iubit să fie inteligent, manierat și educat, principii care ar garanta succesul unui parteneriat.
„Am un standard foarte ridicat, de aceea sunt singură! Îmi doresc să găsesc un bărbat foarte inteligent, foarte educat, foarte manierat, și de aici lucrurile funcționează într-o anumită măsură pentru că eu cred că dacă îndeplinește aceste trei valori are și inteligența emoțională să poată să se plieze, și eu o fac la rândul meu, și cred că e super important să fie maleabil și să își dorească o relație, pentru că asta e problema, că sunt mulți care spun că nu sunt pregătiți pentru o relație.(…) Nu am mai intrat într-o altă relație pentru că nu am găsit bărbatul potrivit', a spus Cristina Belciu la Antena Stars.
„Este datoria bărbatului să achite notele de plată'
Cristina Belciu este de părere că bărbații care invită femeile la o întâlnire ar trebuie să achite nota de plată, chiar și atunci când este vorba de afaceri.
„Femeile nu plătesc. Este datoria bărbatului care invită femeile, să achite notele de plată, aia mi se pare firesc atunci când primești o invitație. Depinde de context. De cele mai multe ori, când am avut și întâlniri de business, bărbatul mi-a achitat nota pentru că e o chestie de bune maniere. Femeia îți oferă energie feminină, timpul său, iar bărbatul, la rândul lui, trebuie să compenseze, măcar să plătească nota', a adăugat ea, în cadrul aceluiași interviu.
Sursa foto: Instagram