La sfârșitul lunii viitoare, Cristina Cioran ar urma să aducă pe lume al doilea copil, un băiețel care va purta numele Ioan. Fiind o sarcină cu risc, actrița va naște prin cezariană, gând care îi provoacă emoții și insomnii. Încă nu a stabilit cu medicul data intervenției, astfel că nu a pregătit nici bagajul pentru maternitate.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cristina Cioran recunoaște că a trecut printr-un an greu, mai ales din perspectiva relației tumultuoase cu Alex Dobrescu, însă faptul că va deveni mamă pentru a doua oară o face să privească cu speranță spre viitor. Fostul ei iubit se află sub ordin de protecție și, probabil, nu va putea să-i fie alături când va naște. Operația de cezariană și pregătirile pe care trebuie să le facă îi provoacă actriței insomnii, iar gândurile legate de această perioadă sunt copleșitoare.
Cristina Cioran, afectată de insomnii și copleșită de emoții înainte de nașterea prin cezariană
Actrița susține că nașterea este programată la sfârșitul lui februarie. Urmează să stabilească cu medicul data operației de cezariană, dat fiind că sarcina este cu risc și va necesita o intervenție planificată. Aflată într-o situație delicată pentru o viitoare mamă, Cristina Cioran se confruntă cu insomnii, dar așteaptă cu nerăbdare să-și țină bebelușul în brațe.
„Am avut niște insomnii, mă trezesc pe la 4 dimineața, mai adorm pe la 7, dar sunt bine, entuziasmată, încântată. (…) Sunt foarte ok, pe ultima sută cu sarcina. Nu am stabilit când nasc și când fac cezariană, o să merg la control săptămâna viitoare și atunci vom stabili împreună cu doctorul, în funcție de evoluția sarcinii. La sfârșitul lunii februarie este termenul, să vedem dacă pot ține sarcina până atunci’, a povestit actrița pentru click.ro.
„Mi-e teamă de naștere’
Momentul nașterii se apropie, iar Cristina Cioran recunoaște că are temeri în privința intervenției. În trecut, actrița a fost supusă unei operații de fibrom, care ar putea provoca complicații în timpul cezarianei.
„Am emoții mari! Anul 2024 a fost dubios, bebelușul l-a făcut bun! Mi-e teamă de naștere, sper să fie totul bine. Nu am emoții că vine copilul, știu ce am de făcut. O să fie bine! Mai sunt câteva detalii de pus la punct. Aștept să vină mobila pentru camera bebelușului. Nu mi-am făcut încă bagajul pentru maternitate pentru că nu vreau să grăbesc momentul. Tatăl este sub ordin de restricție’, a mai adăugat aceasta pentru sursa citată anterior.
Cristina Cioran, despre o eventuală împăcare cu Alex Dobrescu
Invitată în cadrul emisiunii „Follow us! de la Kanal D, Cristina Cioran a dezvăluit că rămas însărcinată înainte de scandalul cu Alex Dobrescu, precizând că a aflat despre sarcină abia în iunie, când Alex Dobrescu primise deja ordinul de restricție. Cu toate acestea, deși vor deveni părinți pentru a doua oară, relația lor nu s-a îmbunătățit și comunică doar prin intermediari, din cauza ordinului emis.
Ilinca Vandici: Acum care e relația cu Alex, sunteți împreună sau nu?
Cristina Cioran: Nu, noi nici nu comunicăm. Comunicăm prin terți, pentru că ordinul este în vigoare, dar știu că el își dorește să reia relația și cu Ema și, bineînțeles, va vrea și cu bebelușul. (…) Sunt convinsă că va participa la creșterea copiilor. Eu nu aș fi făcut copii dacă mă gândeam că voi fi mamă singură, nu. Eu nu aș fi făcut copii pentru mine.
Ilinca Vandici: Dacă ne gândim un pic în viitor, te mai vezi într-o relație cu Alex?
Cristina Cioran: Nu știu ce să zic. Sunt încă acrită.„, a spus Cristina Cioan în emisiunea Follow us.
Sursa foto: Facebook