Cristina Cioran a dezvăluit sexul și numele celui de-al doilea copil. Vedeta în vârstă de 47 de ani este însărcinată din nou cu Alex Dobrescu, tatăl fiicei sale, deși el are ordin de protecție. Așadar, în ciuda scandalului uriaș dintre cei doi, familia lor se va mări în curând cu încă un membru. Iată cum se va numi bebelușul lor!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Cristina Cioran a anunțat, recent, că este din nou însărcinată. Ea și Alex Dobrescu așteaptă un copil. Aceștia mai au împreună o fiică, născută în iulie 2021. Cei doi au fost într-o relație până acum câteva luni, dar, ulterior, au ajuns la scandal, iar ea a cerut ordin de protecție împotriva lui, după despărțire. În ciuda conflictului dintre ei, se pare că aceștia vor deveni părinți pentru a doua oară.
Cristina Cioran a dezvăluit sexul și numele celui de-al doilea copil
Potrivit spuselor Cristinei Cioran, care s-a afișat cu burtica de gravidă, aceasta va naște în curând. După ce și-a ținut sarcina ascunsă o perioadă, ea a dezvăluit acum atât sexul, cât și numele bebelușului. Vedeta, care are acasă o fetiță, va deveni și mamă de băiețel. Acesta se va numi Ioan.
„Am considerat că nu am niciun drept să stric această perioadă așa de frumoasă cu astfel de știri… Voi naște la 48, bunica cu bebeluș! … Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți? A fost o sarcină grea!
Ema va avea un frățior pe care îl va chema Ioan!', a declarat Cristina Cioran, în cadrul unei emisiuni TV.
Cristina Cioran, despre Alex Dorbescu: „Îl vreau în viața copiilor mei'
În plin scandal cu Alex Dobrescu, Cristina Cioran a anunțat că va deveni mamă pentru a doua oară. În ciuda conflictului dintre ei, vedeta a spus că îi va permite bărbatului să fie prezent în viața copiilor lor. Totodată, ea a povestit cum și-a dat seama că e însărcinată.
„Îl vreau în viața copiilor mei, în viața mea nu neapărat, pe mine m-am pus cumva pe pauza. Când s-a întâmplat să rămân însărcinată nici nu am știut, am crezut că intru la menopauză, aveam și oameni în jurul meu care îmi conrmau, până când au început sa ma deranjeze niște chestii, pe lângă starea nervoasă, mirosurile, la un moment dat si greață.
Nu se justică nimic. Mi-am făcut un test și nu mi-a venit să cred, m-am bucurat foarte tare, nu aș putut sa renunț la sarcină, chiar dacă situația era cum era, sunt atâtea femei care se chinuie o viata întreagă să facă un copil. Eu mi l-am dorit, eu am aruncat asta în univers. (…)Îmi doresc cel mai mult să redevenim o familie, dacă se poate, dacă nu…', a mai spus vedeta.
Sursă foto: Instagram