O mai țineți minte pe Raluca Moianu, cea care făcea furori în urmă cu 20 de ani, cu emisiunea „Iartă-mă!” de la TVR? Raluca Moianu nu a dispărut de pe sticlă în toată această perioadă, însă este implicată în proiecte mai puțin răsunătoare decât „Iartă-mă!”.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
În urmă cu doi ani, Raluca Moianu a trecut printr-o grea încercare: soțul ei, Marius Ancuța, a pierdut lupta cu cancerul și s-a stins la numai 50 de ani. Raluca a reușit să depășească tragedia, de dragul fiicei sale, iar în memoria soțului ei a pus umărul la înființarea Turneului de snooker ‘Marius Ancuta Classic’ .
Marius a fost comentator în cadrul EuroSport, fiind specializat în snooker, pasiune pe care a împărtășit-o cu drag tuturor. Deși au existat sentimente puternice între ei, Raluca și Marius au fost divorțați pentru o perioadă, pentru ca ulterior să se împace înainte ca moartea să îi despartă pentru totdeauna. În amintirea bărbatului pe care l-a iubit, Raluca Moianu a decis să organizee Turneul ‘Marius Ancuta Classic’.
„Competiția a fost înființată de cei de la Academia de snooker RST. Turneul ‘Marius Ancuta Classic’ se desfășoară în fiecare an, în noiembrie. Este o onoare pentru mine să pot decerna acest trofeu unor pasionați care duc visul lui Mario mai departe. Primele doua ediții au fost câștigate de Rareș Sinca, iar anul acesta învingătorul a fost Paul Croitoru.
Este cu atât mai emoționant cu cât această competiție se transmite pe Eurosport.ro, iar acest canal de sport a fost pentru Mario timp de douăzeci de ani, ca o a doua casă. Prin intermediul comentariilor lui la Eurosport a reușit să îi facă pe mulți să se îndrăgostească de snooker„, povestește Raluca Moianu, conform playtech.ro.
Cu ce se ocupă Raluca Moianu astăzi
Deși a trecut prin momente dificile, Raluca Moianu a găsit puterea să se redreseze. Aceasta își trăiește viața alături de fiica sa Mara și se bucură de ajutorul mamei. Raluca este implicată în mai multe proiecte, care îi aduc fericirea, în ciuda greutăților din pandemie.
„Eu am un copil mare (Mara împlinește în ianuarie 16 ani), o casa nu foarte mare și un serviciu la care se poate lucra în regim de telemuncă, așa că m-am descurcat cu toate onorabil. În primăvara, am primit o propunere din partea Editurii Litera și așa am început să-mi folosesc vocea pentru a transforma cărți în audiobook-uri.
Citește și:
A murit Paolo Rossi, unul din cei mai mari fotbaliști ai Italiei, la doar 64 de ani. Cauza decesului
Le găsiți pe platforma citește.ro. Mi-am improvizat un mini-studio de înregistrări și acum lucrez de acasă. Cursul de comunicare audio-vizuală pe care îl predau la U.N.A.T.C îl susțin online, așa că pot spune că m-am adaptat.
Mi-e dor de interacțiunea cu studenții, la clasă, dar știu că pandemia vă trece și vom reveni la normal. La radioul la care lucrez s-au produs în aceasta toamnă schimbări în acționariat și asta ne-a adus o serie de proiecte noi, la care lucrăm acum, și care sper să fie bine primite de public.
Tot în toamna asta am început să produc pentru Medika tv un program destinat rezolvării problemelor în familie Academia Părinților’, o emisiune prezentată de Felicia Akkaya, psiholog, un proiect în care cred foarte tare pentru că în perioada asta avem cu toții nevoie de sprijin la nivel emoțional. Nu am timp să mă gândesc la ceea ce se întâmplă în lume pentru că am mereu mintea ocupata', a dezvăluit fosta prezentatoare a emisiunii „Iartă-mă'.