S-a aflat cu ce se ocupă acum Berta Slav, femeia care a cumpărat pesticidul cu care Mădălina Manole s-a sinucis. Aceasta a intrat în atenția presei odată cu moartea fulgerătoare a regretatei cântărețe, de pe data de 14 iulie 2010. Era o mare fană a solistei, o cunoștea de mai bine de două decenii și îi devenise apropiată. Iată ce face în prezent!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
S-a aflat cu ce se ocupă acum Berta Slav, femeia care a cumpărat pesticidul cu care Mădălina Manole s-a sinucis. În urmă cu 12 ani, odată cu moartea regretatei, de numele Bertei Slav s-au legat numeroase controverse. Asta pentru că ea a fost cea care a achiziționat pesticidul cu care marea solistă și-a pus capăt zilelor, pe 14 iulie 2010.
Berta Slav o îndrăgea foarte mult pe Mădălina Manole și era o fană declarată a artistei. O cunoștea pe cântăreață de peste 20 de ani și chiar în devenise apropiată. Femeia i-a făcut rost solistei de soluția toxică de pe Internet, după ce regretata interpretă i-ar fi spus că are nevoie de pesticid pentru a scăpa de dăunătorii din grădinile socrilor ei.
Citește și: Răzvan Simion, despre ultima sa întâlnire cu Mădălina Manole, la Neatza:'Era de nerecunoscut'
Citește și: Ce s-a întâmplat cu averea regretatului Petrică Mîțu Stoian:„Noi am luat, până acum, ceea ce ni se cuvenea’
Citește și: Bianca și Adrian de la Casa Iubirii s-au despărțit:„Știu că nu o să-ți pice bine’
Cu ce se ocupă acum Berta Slav, femeia care a cumpărat pesticidul cu care Mădălina Manole s-a sinucis
După decesul Mădălinei Manole, procurorii au hotărât neînceperea urmăririi penale a Bertei Slav, deoarece s-a constat, după mai multe investigații amănunțite, că femeia nu știa că solista vrea să folosească soluția pentru a-și pune capăt zilelor. Tragedia petrecută în urmă cu 12 ani a fost una traumatizantă pentru Berta Slav.
În prezent, Berta Slav e angajată la ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală). Lucrează în funcția de consilier superior la Direcția Regională a Finanțelor Publice București. Conform declarației de avere, actualizată în primăvara lui 2022, femeia are un venit lunar de aproximativ 8.330 de lei, adică 99.970 de lei pe an, scrie fanatik.ro.
Mădălina Manole s-a sinucis chiar de ziua ei
Mădălina Manole a murit pe 14 iulie 2010. Artista s-a sinucis chiar de ziua ei de naștere, în ziua în care ar fi împlinit vârsta de 43 de ani. La acea vreme, frumoasa solistă era căsătorită cu Petru Mircea, muzicianul cu care are și un fiu. Băiatul lor, pe nume Petru Jr, s-a născut pe data de 8 iunie 2009.
Conform psihologilor, gestul Mădălinei Manole de a-și lua viața chiar de ziua ei ar fi punctat nefericirea imensă a cântăreței, din toate punctele de vedere.
„Gestul ei a fost singura ‘rezolvare pe care a găsit-o. A fost un suicid extrem de hotărât, făcut la o oră târzie din noapte, în așa fel încât să nu mai existe posibilitatea de salvare.
Momentul ales a fost o aniversare pe care a transformat-o într-o comemorare. Cred că a fost un fel de termen, între orele 12:00 și 00:00, în care ea a așteptat să se întâmple ceva, un gest sau să primească un cadou anume.
Decizia ei de a-și lua viața nu a venit peste noapte, cu siguranță a fost o acumulare, pe fondul unei structuri cu o anumită sensibilitate artistică. Mădălina ajunsese, probabil, într-un moment când nu mai avea prea multe așteptări și își punea întrebări legate de viitorul ei, ca femei și ca VIP’, a transmis psihologul Augustin Cambosie, acum câțiva ani, în „Mădălina, viața și moartea unei vedete’.
Sursă foto: Facebook, Arhivă VIVA!