La scurt timp după ce s-au întors din America, Viviana Sposub și George Burcea au anunțat că s-au despărțit, confirmând zvonurile care circulau de ceva vreme. Potrivit apropiaților celor doi, fosta prezentatoare TV visa să facă actorie peste Ocean, însă lucrurile n-au fost roz pentru ea. Ajunsă în țara natală, Viviana Sposub și-a extins proiectele profesionale și s-a îndreptat către muzică. Iată cum a fost surprinsă la o nuntă!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
La mijlocul lunii iulie, Viviana Sposub și George Burcea au anunțat că se despart, după o relație de trei ani. Speculațiile privind separarea apăruseră de mai multă vreme, mai ales că de când au revenit în România, cei doi nu s-au mai afișat împreună, iar fosta prezentatoare TV s-a mutat singură. Pentru că nu a reușit să-și consolideze o carieră în America, Viviana Sposub și-a continuat campaniile în mediul online și s-a ocupat de firma pe care o deține, Vavy Art Concept SRL, care are ca obiect de activitate„activități ale agențiilor de publicitate. Pe lângă asta, se pare că frumoasa șatenă a început să se ocupe de pasiunea ei pentru muzică, la care a fost nevoită să renunțe în detrimentul televiziunii.
Cu ce se ocupă Viviana Sposub, la nici o lună de când s-a despărțit de George Burcea
Pe contul personal de Instagram, Viviana Sposub a postat de la o nuntă care a avut loc în Moldova, mai exact în Neamț. Fosta prezentatoare TV ar fi găzduit evenimentul și a susținut un moment muzical, reluându-și o parte din vechile pasiuni. Aceasta a fost surprinsă în compania lui Dan Bursuc, care a fost naș și s-a asigurat că atmosfera este animată.
„Am fost invitată să prezint o nuntă specială în Moldova! Dragul meu prieten, Dan Bursuc, a fost naș!’, a scris șatena pe pagina sa de Instagram, la secțiunea insta story.
Viviana Sposub s-a despărțit de George Burcea
Pe 17 iulie, Viviana Sposub a anunțat despărțirea de Goerge Burcea, însă nu a dezvăluit motivele care au stat la baza separării lor. Apropiații cuplului au susținut că fosta prezentatoare TV și-ar fi dorit să-și croiască o carieră în America, în timp ce actorul dorea să rămână aproape de fiicele lui, Ellan și Clara, din căsnicia cu Andreea Bălan.
„Viața nu se întâmplă așa cum ne așteptăm noi. Ne surprinde în fiecare clipă și ne oferă experiențe menite să ne dezvolte. Eu și George nu mai formăm un cuplu. Suntem recunoscători pentru tot ce am trăit împreună. Vă mulțumim că ne-ați fost alături pe parcursul celor trei ani. E o perioadă în care ne dorim discreție și intimitate’, a transmis Viviana Sposub la acel moment.
Sursa foto: Instagram