Cu ce tratament s-a vindecat de COVID-19 Mihai Budeanu de la 3 Sud Est. Artistul se află acum în perioada de recuperare

.

Mihai Budeanu de la 3 Sud Est a avut o formă severă de COVID-19 și a fost internat în stare gravă, la Terapie Intensivă. Artistul a reușit, însă, să învingă infecția și a fost internat, iar acum dezvăluie cu ce tratament s-a vindecat și cine l-a ajutat să treacă peste acest hop.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

După trei săptămâni în care familia și prietenii s-au temut pentru viața lui, Mihai Budeanu este acasă, vindecat de COVID-19. Artistul de la 3 Sud Est a fost internat în Spitalul Municipal Medgidia, iar medicii de aici, ajutați de un reputat specialist român stabilit în America, au reușit să-i salveze viața.


Mihai Budeanu, în vârstă de 44 de ani a anunțat print-o postare pe pagina sa de Facebook că a fost externat vineri, 11 decembrie. Artistul s-a aflat sub supravegherea medicilor de la Spitalul Municipal Medgidia de pe 19 noiembrie.


„Salutare oameni buni! De azi sunt acasă, iar starea mea de sănătate este tot mai bună de la o zi la alta. După aproape 3 săptămâni şi ceva foarte grele, cu mult stres şi emoţii la Terapie Intensivă, pot să zic că am învins.
A venit timpul să mulţumesc şi eu personal medicilor care mi-au salvat viaţa!
Mai vreau să mulţumesc, bineînţeles vouă fanilor şi prietenilor 3 Sud Est care m-ați asaltat cu mesajele voastre de suflet şi v-aţi rugat pentru binele meu. Acest mesaj as fi vrut sa fie unul in care sa anunț o lansare de piesa sau poate ceva mai optimist, cum v-am obisnuit de fiecare dată, dar viața e asa de încurcată uneori si nu stim ce ne asteaptă.
La final,dar nu în ultimul rând ,vreau să mulţumesc familiei mele, care a fost cea mai încercată!
Aveţi grijă de voi şi puneţi sănătatea pe primul loc!',
este mesajul postat pe Facebook de Mihai Budeanu.


Ce tratament l-a vindecat pe Mihai Budeanu de COVID-19

Mihai Budeanu a fost internat la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Medgidia, iar aici a primit tratamentul cu plasmă autoimună, care i-a salvat viața.

Am avut alături nu doar doctori, ci şi îngeri păzitori:
Dr. Ion Alexie, prietenul nostru medic specialist infecţionist în Las Vegas, care mi-a furnizat protocolul de tratament folosit în spitalul din Vegas.
Mulţumesc foarte mult prietenului nostru, medic primar AŢI Ciprian Bărbulescu care a fost foarte implicat şi atent în tratarea mea şi personalului medical al Spitalului Municipal Mangalia.
Mulţumesc de asemenea medicilor şi cadrelor medicale de la Spitalul Municipal Medgidia, în special Dr. Ionuţ Vasiliu pentru aportul foarte important în salvarea vieţii mele.
„, a mai spus Mihai Budeanu.


‘Da, este adevărat. Colegul nostru Mihai este infectat cu COVID-19 şi este internat în secţia de terapie intensivă a Spitalului Municipal Medgidia. I se administrează plasmă şi tratament de specialitate.„, a fost mesajul postat de colegii din 3 Sud Est, când Mihai se afla încă în stare gravă.

Citește și:

Fostul fotbalist Florinel Ursu a murit din cauza COVID-19! Avea doar 38 de ani

Cum a ajuns Irinel Columbeanu să piardă averea de 150 de milioane de euro. Cu câți bani trăiește acum, în fiecare lună


Pepe vrea despăgubiri colosale de la soția care l-ar fi înșelat. Reacția neașteptată a Ralucăi Pastramă: „Nu există…'