Cristina Spătar a spus abia acum, la opt ani de la divorțul de fostul ei soț, Alin Ionescu, cum a afectat-o despărțirea, dar și de ce și-a dorit să nu se mai mărite. Cântăreața susține că momentul separării a fost unul extrem de dureros, pentru că, după ani buni de muncă, a fost nevoită să o ia de la zero. Mamă a doi copii, artista s-a recăsătorit, recent, cu actualul ei partener, Vicențiu Mocanu, și este extrem de fericită cu noua ei viață.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Până la 51 de ani, viața Cristinei Spătar a fost presărată cu multe încercări. Una dintre cele mai grele perioade pentru ea a fost marcată de divorțul de primul ei soț. Cântăreața și tatăl copiilor ei, Alin Ionescu, s-au separat după o căsnicie de opt ani, moment care a afectat-o profund pe îndrăgita cântăreață.
Cum a afectat-o pe Cristina Spătar divorțul de fostul soț și de ce și-a dorit să nu se mai mărite
Cristina Spătar și-a deschis sufletul în fața fanilor ei și a vorbit public despre divorțul de fostul ei soț, Alin Ionescu. Aceasta a declarat că, după separare, a pierdut totul și a fost nevoită să o ia de la 0. De aceea, a jurat că nu o să se mai căsătorească niciodată.
„Am jurat că nu o să mă mai căsătoresc niciodată, pentru că nu văd sensul. E o hârtie care te deposedează de bunuri și rămâi să o iei de la capăt.
O iei de la capăt și iar trebuie pur și simplu să muncești de 10 ori mai mult ca să realizezi acele lucruri, când de fapt peste tine vine o vârstă când trebuie să te bucuri de acel confort pe care ți l-ai creat. Ai muncit, ți-ai luat o casă și după vine cineva și ți le ia pe toate. Mi se pare strigător la cer. Eu nu am vrut să vorbesc și chiar nu vreau să vorbesc despre partea asta cu divorțul, pentru că a fost foarte dureroasă.
Niciodată nu am vorbit. Nu am murit în viața mea de foame. Niciodată. Chiar vreau să punctez acum, muzica te ajută în orice împrejurare. Inclusiv în pandemie noi am avut spectacole, concerte. Mai intime, dar am avut. Eu m-am descurcat și am avut mereu banii mei, am fost pe picioare indiferent de ce partener am avut în viața asta. Muzica chiar este o meserie care te ajute', a declarat Cristina Spătar în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu'.
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu aniversează 1 an de la nuntă
Iată, însă, că soarta a luat-o prin surprindere, iar Cristina Spătar a mai dat o șansă iubirii, după ce l-a întâlnit pe actualul ei soț, Vicențiu Mocanu. Vedeta se simte extrem de fericită la brațul lui, iar bărbatul are grijă să-i aducă mereu zâmbetul pe buze, răsfățând-o.
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu s-au căsătorit religios anul trecut. Luna aceasta, cei doi aniversează un an de mariaj și se înțeleg în continuare de minune.
„Totul e foarte bine, foarte drăguț, foarte frumos. Mă susține, îl susțin, avem nevoie unul de celălalt, totul merge de la foarte bine în sus!’, a mai povestit Cristina Spătar pentru ciao.ro.
Sursă foto: Instagram, Facebook, Captură video