Irina, fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor, a absolvit liceul și participat la balul de final de an. Adolescenta de 17 ani a purtat o ținută simplă și elegantă, accesorizată cu bijuterii fine. Înainte să plece la petrecere, ea s-a fotografiat acasă, în vila de lux din Malibu a lui Mr. Pink.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI GRATIS, AICI!
Irina Columbeanu ar urma să vină în România luna aceasta, în vacanța de vară, pentru a-și vizita tatăl la azil. Fiica fostului milionar e stabilită în SUA din 2018 și de atunci nu a mai fost în țara natală. Până la reuniunea mult așteptată, adolescenta trecut printr-un alt moment important – absolvirea liceului. În mediul online a postat câteva fotografii înainte de festivitatea de absolvire.
Cum a arătat Irina Columbeanu la balul de absolvire
Pentru balul de absolvire, Irina Columbeanu a optat pentru o rochie mulată, lungă până în pământ și cu imprimeu floral albastru. Tânăra a accesorizat ținuta cu o poșetă neagră, rotundă, dar și bijuterii fine. Machiajul discret i-a scos în evidență trăsăturile adolescentine.
Puținele imagini publicate în mediul online o surprind în vila a lui Mr. Pink, acolo unde locuiește din 2018. Irina a studiat la Malibu High School, a obținut rezultate școlare remarcabile și are un talent înnăscut la pictură. Își câștigă singură banii de buzunar și are un iubit pe care ar vrea să-l întâlnească și tatăl ei, Irinel Columbeanu.
„Irina mai are un an și va merge la colegiu. Încă nu s-a decis spre ce se va orienta. Are prieten, dar nu mi-a zis despre relația ei. Dar nici nu o întreb. Nu e însă din România, nu cred. E normal să aibă o relație. Cu ocazia asta m-aș duce în America. Să-l cunosc pe viitorul ginere. Dar cel mai bine știe Monica. Ea cu maică-sa vorbește mai multe, sunt convins, a declarat fostul afacerist pentru Cancan.
Când vine Irina Columbeanu în România
Irina Columbeanu ar urma să ajungă în România pe 14 iunie. Fostul milionar a primit cu multă bucurie vestea că fiica lui îi va face o vizită la azil. Dată fiind condiția lui medicală, acesta nu mai poate călători cu avionul.
Vara trecută, Irinel Columbeanu a plecat în America să-și vadă fiica, pentru prima dată după 5 ani. Fostul afacerist a petrecut o săptămână peste Ocean și s-a cazat într-un hotel din apropierea orașului Malibu. A avut ocazia să-l vadă și pe Mr. Pink, care i-a recomandat să stea mai mult și s-a oferit să-i plătească biletul de avion.
„Este pe picioarele ei (n.r- Irina). Am și vizitat-o în iulie 2023 și îmi pare bine că am reușit. Am constatat că este foarte bine îngrijită, atât de către mama ei, cât și de tatăl ei vitreg, ca să spun așa, e vorba de renumitul Mr. Pink.
Am stat la un hotel din apropierea orășelului Malibu. Nu am vrut să deranjez, nu am vrut să invadez pe nimeni și nici nu am stat atât de mult pe cât mi-a recomandat Mr. Pink să stau. Mi-a zis: Dacă tot ai venit și vrei să mai stai, te rog lasă-mă să-ți plătesc eu biletul de avion. Ar fi însemnat să-l schimb și nu mai poți să-l schimbi după ce l-ai luat. Și atunci am stat numai cât timp a zis Irina că e pregătită să petreacă timp cu mine. Nu a fost decât o săptămână. Mă rog, așa a vrut ea, a povestit fostul milionar în podcastul „Vin la vorbă.
Sursa foto: Instagram