Cum a debutat Mara Bugarin în actorie. La 21 de ani, joacă rolul principal în „Metronom“, film premiat la Cannes: „Știam că acesta este singurul mod de a excela” / EXCLUSIV

 Miniosu Alexandra
.

Cum a debutat Mara Bugarin în actorie. La doar 21 de ani, Mara Bugarin a bătut deja la porțile celebrității. Talentata actriță din noul val, încă studentă, a debutat în lungmetraj cu un rol principal în filmul „Metronom“, premiat la Cannes, în secțiunea „Un Certain Regard“, dar în teatru este „veterană“, fiindcă a jucat prima oară la vârsta de 10 ani. Despre provocările profesiei de actor, și nu numai, ne-a povestit pe larg, în interviul de mai jos!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Mara, sincer îți spun, am fost uimită când ți-am aflat vârsta. Mi-am zis: wow, la 21 de ani, fata asta este protagonistă într-un film premiat la Cannes! Cât a fost muncă și cât a fost noroc în asta?

Norocul este cel de a fi chemat la probă, la casting, în primul rând. După, vine munca depusă până atunci, care îi face pe regizor și pe producător să aibă încredere să te distribuie pe rol. Restul este definit de efortul și sacrificiile pe care ești dispus să le faci, pe parcursul desfășurării proiectului. Apoi, norocul de a fi bine primit. Este, deci, o „strânsă colaborare între cele două.

mara-bugarin-1mara-bugarin-1

Citește și: Actrița Ioana Bugarin, după ce Viorica Vodă a spus că a fost hărțuită sexual:„Am trecut prin atingeri neplăcute. Îmi puneau mâna pe…'

Citește și: Lia Bugnar, în vacanță alături de un alt bărbat, după despărțirea de Anghel Damian:”Știu că mă pot baza pe el oricând”

Citește și: Răzvan Simion a împlinit 42 de ani. Ce surpriză i-a făcut iubita lui, Daliana Răducan: „Te iubesc mai mult decât…'

Citește și: Ce destinație de vacanță au ales Culiță Sterp și Daniela Iliescu și cât i-a costat vacanța de lux: „Viața e scurtă'

Cum a debutat Mara Bugarin în actorie

Filmul „Metronom reprezintă și debutul tău în lungmetraj. Ce a însemnat această provocare pentru tine? Te-ai gândit vreodată că o să ajungi la o astfel de performanță încă de pe băncile facultății?

A existat o speranță că voi reuși să mă lansez încă în perioada facultății. Un gând, pe care nu cred că îl lăsam să fie prea prezent în mintea mea. Îmi era frică să nu fiu dezamăgită. Așadar, am ales să mă concentrez pe ce stă în mâinile mele, anume pe evoluția mea, pe dezvoltarea unor instrumente de muncă în ale actoriei, în ale regiei, pe digerarea a cât mai multor produse artistice. Speram și știam că acesta este singurul mod de a excela.

La 21 de ani, joacă rolul principal în „Metronom, film premiat la Cannes

Apropo, care sunt filmele tale preferate de dinainte de 1990? Alături de care actori mari ți-ai fi dorit să joci?

Ah, ce întrebare complicată… Sunt destul de multe. Sunt foarte pasionată de cinemaul secolului XX. Hai că încerc: „Blue Velvet (1986, r. David Lynch), „Paris, Texas (1984, r. Wim Wenders), „A Woman Under the Influence (1974, r. John Cassavetes), „Blow-Up (1966, r. Michelangelo Antonioni) și „One Flew Over the Cuckoos Nest (1975, r. Milos Forman). La actori, e aceeași dificultate, sunt foarte mulți! O să îi aleg pe Daniel Day-Lewis, Cate Blanchett și Marlon Brando, Ingrid Bergman (ultimii doi, din păcate, nu mai sunt printre noi).

Trebuie să spun aici însă că tu ai deja experiență într-ale actoriei, ai jucat, încă de la vârsta de 10 ani, în mai multe spectacole ale Teatrului German de Stat din Timișoara. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru actorie?

De mică îmi plăcea foarte mult să creez – îmi imaginam că sunt scriitoare și îmi desenam coperta cărții, inventam jocuri, dansam, mă filmam – eram un copil foarte viu și activ. Așadar, când a apărut oportunitatea, complet neașteptată, de a debuta în rol principal, la Teatrul German de Stat, la 10 ani, mi-a fost foarte firesc să fiu pe scenă. Nevoia de a mă juca s-a transformat în nevoia de a juca, de a explora diferite mentalități, tipologii și culturi, pe scenă. Să cunosc lumea prin teatru, apoi, prin film. Să poți să cercetezi, să încerci să înțelegi, de exemplu, cum arăta lumea interioară și exterioară a unei fete de 18 ani, din România comunistă – ca în cazul filmului „Metronom.

Ce planuri de viitor are

Unde te vezi peste zece ani? Care este cea mai mare dorință a ta pe plan profesional? Dar personal?

Ideal vorbind, m-ar bucura să mă plimb prin lume cu o trupă de teatru. Să construim spectacole în comunități, care nu au acces la educație și cultură. Să filmez în alte țări, să mă plimb pe diferite continente, cu diferite proiecte. Să dau ceva înapoi lumii în care m-am născut. Să călătoresc cu un om pe care-l iubesc și cu prietenii mei. Să scriu pe o plajă sălbatică. Să mă descopăr.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE AUGUST! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: Instagram, Revista VIVA!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton