Alexandru Abagiu este cel mai nou jurat de la „Bravo, ai stil', sezonul 8. Make-up artistul are un CV impresionant și s-a ocupat de aparițiile vedetelor de la noi din țară, dar și din străinătate. În cei 25 de ani de activitate, și-a creat un portofoliu vast și lucrează cu clienți de renume, precum Victorias Secret, LOréal, Garnier sau Lancôme. Iată ce l-a atras pe Alexandru Abagiu în lumea machiajului și ce sfaturi le oferă celor aflați la început de drum!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Alexandru Abagiu este make-up artist de peste 25 de ani, iar timp de un deceniu s-a ocupat de aparițiile vedetelor care au defilat la Festivalul de film de la Cannes. De-a lungul carierei, a colaborat cu Penelope Cruz, Aishwarya Rai, Jude Law, Alain Delon, însă a recunoscut recent că actrița Faye Dunaway a reușit să-l intimideze, pe care a caracterizat-o drept una dintre „starurile de au ale Hollywood-ului’.
Probabil mulți s-au întrebat cum a devenit Alexandru Abagiu make-up artist, iar răspunsul l-a oferit chiar acesta. Juratul de la „Bravo, ai stil’ este pasionat de artă și pictură încă din adolescență și spune că tranziția către machiaj a fost facilă. Este de menționat faptul că acesta s-a specializat la o renumită școală din Paris și a primit mai multe distincții importante pentru activitatea sa profesională.
Citește și: Fiica Danielei Crudu a fost externată, la 9 zile după naștere. Imaginile emoționante postate de vedetă
Cum a devenit Alexandru Abagiu makeu-up artist
Pasionat de pictură încă din adolescență, Alex Abagiu spune că tranziția spre make-up a fost cât de poate de firească. Încă de la 16 ani, acesta lucra pentru reviste de nișă din România și mergea la festivalurile importante, în calitate de make-up artist.
„Când eram mic, meseriile cel mai preponderent întâlnite în discursul nostru, și aici mă refer și la fratele meu mai mic, erau medic și avocat. Totul a început de la pictură. Încă de mic, am fost înscris la concursuri și expoziții internaționale, fapt care m-a focusat foarte mult către partea artistică.
De-aici și până la machiaj a fost doar un pas, având în vedere că nu fac altceva in prezent decât să mă joc pe fețe cu pensule și vopsea scumpă’, a spus Alexandru Abagiu, potrivit kanald.ro.
Ce îi sfătuiește Alexandru Abagiu pe cei aflați la început de drum
Alex Abagiu spune că un curs de make-up nu este suficient pentru a face performanță în acest domeniu. Când vine vorba despre sursele de inspirație, juratul de la „Bravo, ai stil!’ i-a sfătuit pe cei aflați la început de drum să nu se limiteze și să caute idei noi în sculptură, arhitectură, dans sau teatru.
„Cred că trebuie să fie perseverenți, să își devolte o cultură şi acuitatea vizuală, să încerce să aducă în profesia lor cat pot ei de mult din alte sfere. Stiu că în ziua de astăzi sursa principală de inspirație vine din zona de Social Media/ Instagram/ Tiktok, însă machiajul poate fi influențat de foarte multe alte sfere de interes cum ar fi: artă sculptură, pictură, arhitectura, dans, teatru, fotografie, arte stradale, ink art, graffiti.
Așa că păstrați pe cat posibil mintea deschisă, vizitați muzee, călătoriți cat puteți de mult și încercați să vă dezvoltați personal pentru a putea înțelege mai bine nevoile clientului din fața voastră. Cu siguranță nu te poți numi make-up artist după un curs de bază de o săptămână, două, trei. Nivelul de artist îl ating cu siguranță doar cei care au deja o înclinație către această zonă și care își antrenează cel mai important mușchi al corpului nostru și anume creierul’, a adăugat acesta, potrivit sursei citate.
Sursa foto: Facebook