Acum ceva timp, Maria Buză ne vorbea în paginile revistei VIVA!, cu emoție și nostalgie, despre debutul ei în lumea artistică. Cu acest prilej, îndrăgita actriță ne-a dezvăluit detalii neștiute legate de prietenia ei de ani de zile cu Lia Bugnar, colega ei de breaslă. Se pare că cea din urmă a avut un rol important în succesul Mariei Buză, pentru că a susținut-o mereu și a crezut în potențialul și talentul ei incontestabil. Iată pentru ce îi este recunoscătoare!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!
Până să dai la facultate, te-ai angajat la un centru de calcul. Cum au fost anii ăia doi pentru tine?
Da, așa e. Din anul 1987 până în anul 1989 am fost angajată la CIEA, în Floreasca. Au fost doi ani de muncă, dans și stabilitate financiară. Mă mândresc cu asta. Imediat cum am absolvit liceul, m-am înscris la ASE. Am dat examen și am picat. Anul următor, la fel. Am dat examen și am picat. Eram deja angajată. Lucram. Așa că am abandonat ideea de a face studii superioare. Mi-am văzut de dansurile mele și de locul meu de muncă. Dansam la restaurantul Pescăruș și câștigam foarte bine, 4.500 de lei pe lună și 2.500 de lei la Centrul de Calcul. Părinții mei împreună aveau venituri de 4.500 de lei pe lună. Un pachet de Kent era 150 de lei sau 200 de lei. Îmi permiteam să iau un pachet întreg. Altminteri îl cumpărăm în doi. Câte 10 țigări de căciulă. Da, dar fumam o singură țigară seara, pe balcon, ascunsă, să nu mă vadă tata. M-a prins până la urmă.
La Centrul de Calcul aveam program după stilul american, „de la 9 la 5 – a fost și un film cu titlul ăsta. În fiecare seară mergeam la repetiții, la ansamblu. Așa că eu prindeam ambele ture. Prin natura muncii noastre, lucram două săptămâni intens și două mai puțin, deci ceva trebuia să se întâmple în timpul ăsta, că ne plictiseam rău. Așadar, fetele își aranjau scaunele ca într-o sală de spectacol și spuneau: „Hai, cântă-ne ceva și spune un banc!. Și uite așa făceam spectacol. Mai apoi, când au văzut că am intrat la Teatru, colegele mele de la serviciu au zis că mi-au prins bine show-urile pe care le dădeam pentru ele. Amintiri! Le salut pe această cale și le mulțumesc pentru tot sprijinul! Au fost foarte drăguțe. Întotdeauna îmi spuneau că eu trebuie să fac teatru.
Cum a fost ajutată Maria Buză de Lia Bugnar să devină actriță și cântăreață
Mai ții minte ce ți-ai cumpărat din primul salariu? Cu banii ce relație ai în general? Ești norocoasă, trag la tine sau trebuie să te zbați din greu pentru fiecare centimă?
Cu banii din primul salariu (nu toți!), mi-am scos în oraș părinții. Am fost la terasa mea preferată, Athénée Palace pe atunci. Acolo dansam folclor, în sala Diplomat, pentru delegații străine. Sunt norocoasă, da, ce-i drept, dar nu îmi pune nimeni bani în buzunar fără să-i merit. Banii trag la omul care muncește.
Știu că spre Facultatea de Teatru te-a îndrumat prietena ta, Lia Bugnar. Ce a văzut ea în tine înainte ca tu să descoperi? Și cu ce i-ai convins pe membrii comisiei de admitere?
De Lia Bugnar se leagă totul în viața mea. A fost în toate momentele vieții mele când aveam nevoie să fiu îndrumată și încurajată. Cineva care să mă iubească, cineva care să îmi știe toate problemele, temerile mele, calitățile, defectele. Cineva care să mă așeze pe drumul meu și să îmi dea brânci. Lia Bugnar m-a luat de mână și împreună am mers la Academia de Teatru și Film, pe atunci, în anul 1993, și m-a înscris. Toată vara m-a pregătit pentru examen. Mi-a ales repertoriul, am învățat împreună, cu plânsete, cu râsete, cu certuri, cu împăcări și multă răbdare a ei, părea că ne iese și că vom reuși. Așa a și fost. Am trecut de probele eliminatorii, am luat proba scrisă la literatura română și apoi examenul propriu-zis de susținut.
A fost totul foarte bine. A fost și un mic incident înainte de probele eliminatorii. Lia îmi dăduse o pălărie s-o am cu mine. Să o pun pe cap, să o țin în mână, să am un joc cu ea, să pot să îmi ascund emoțiile și să mă concentrez. Nu știu cum, dar, înainte să intru în sală, ia pălăria de unde nu-i! N-o mai găseam. Nu știu unde o rătăcisem. Eram strigată să intru, că urmam pe listă, și eu le spuneam că nu, nu intru fără pălărie. Au stat și au așteptat. Am găsit pălăria și, liniștită, am intrat la examen și la… facultate! În octombrie, repede la liste să vedem cum stăm. Pe listă, printre primii admiși. Studentă la Teatru! Eram atât de fericită, că nu știam nici să mă bucur. Liei Bugnar îi mulțumesc pentru tot.
„Am debutat pe scena Teatrului Național I.L. Caragiale în anul 1997′
După facultate, ai fost angajată la Teatrul Național, iar asta înseamnă mult pentru un tânăr actor. Cine au fost mentorii tăi, cine te-a sprijinit la început de carieră? Ai avut parte și de momente neplăcute vreodată, de gen #metoo, ți-a fost condiționat actul artistic în vreun fel?
Am debutat pe scena Teatrului Național I.L. Caragiale în anul 1997, în spectacolul „O batistă în Dunăre, de D.R. Popescu, în regia lui Ion Cojar. În distribuție, minunatele doamne actrițe Mariana Mihuț, Leopoldina Bălănuță, Ileana Stana-Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu, Tamara Crețulescu, Tania Popa, Irina Codre și eu. Pentru a fi acceptate în distribuție, eu și Irina Codre, studente deja în anul II la ATF, a trebuit să susținem o probă în fața doamnelor actrițe pentru a ne cunoaște și accepta propunerea domnului profesor Ion Cojar de a juca în acest spectacol alături de dumnealor. Am avut emoții de nedescris în cuvinte. Acea zi a fost cumplit de grea.
Admiterea la facultate îmi părea floare la ureche pe lângă ce am trăit atunci. A trecut, și a trecut cu bine. Doamnele actrițe au fost convinse că noi putem fi cele două surori ale poveștii. Și uite așa au început repetițiile, în anul 1996, și apoi anul următor, premiera marelui spectacol „O batistă în Dunăre, și cu mândrie pot să spun că am debutat pe primascenă a țării cu rolul Smărăndița! Da, într-adevăr nu a fost puțin lucru să mi se întâmple așa o izbândă. Ca studentă, era foarte greu cu programul școlii și cel al repetițiilor. Pentru asta trebuie să mai amintesc numele domnului profesor Ion Cojar, încă o dată, și să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine, dar și domnului profesor de la clasă, domnului Gelu Colceag, care m-a susținut și încurajat, realizând că aceasta este o șansă imensă pentru mine.
De altfel, fac parte din generațiile de actori care au fost susținuți în proiecte în afara școlii. Aveai să lucrezi într-un teatru după absolvirea facultății. Așa era politica. Adevărul este că nu îți permitea programul, dat fiind că de dimineață până seara erau cursuri. Aș vrea să amintesc aici și numele domnului profesor actor Radu Gabriel. Le mulțumesc din suflet! Un gând bun în amintirea domnului Ion Cojar, care este plecat la ceruri. Metoo!!!! Înțelesesem meteo. (râde) Asta am văzut în filme doar. Nu mi-a fost dat și luat așa ceva, dar nici vreo poveste sau ceva în ideea asta n-am auzit. Sunt norocoasă, nu v-am spus?!
„Nu am o voce „wow, cum zici, am o voce ce ajunge la sufletul omului’
Când ai descoperit că ai vocea asta extraordinară și că poți să faci chestii wow cu ea?
Nu am o voce „wow, cum zici, am o voce ce ajunge la sufletul omului. Îmi place să cânt, dar nu mă gândeam că, din baia mea, cocoțată pe capacul de WC și cu șnurul de tras apa pe post de microfon, o să ajung pe o scenă să cânt lumii. Nu, nicidecum. Aici intervine în poveste, iarăși, Lia Bugnar, de fapt povestea e mai mult despre ea, cum a văzut ea în mine potențial și de cântăreață, și de actriță, de one woman show. A pus mâna pe telefon și a sunat la restaurantul Șarpele Roșu. A vorbit în numele meu, s-a prezentat Maria Buză, studentă la actorie și lăutareasă în timpul liber. N-ar vrea domnul să mă asculte și să mă angajeze? Domnul era domnul patron Dan Niculescu (Dumnezeu să îl odihnească în pace!).
Și uite așa, seara eram la audiție, cu cârciuma plină de clienți care m-au aplaudat frenetic și surprinși de minunata mea voce. Trei cântece știam și cu ele am făcut spectacol. Ce zi a fost și atunci, Doamne, Dumnezeule! Povești frumoase! Și m-a angajat domnul patron. Veneam în fiecare seară după orele de școală, pentru o oră, la programul artistic. Cântam la Șarpele Roșu! Era ceva! Nu orișicine le cânta lui Titi Rucăreanu, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Radu Beligan, Florinei Cercel, Adrianei Trandafir și mulți alții ce au iubit acel loc pentru muzica lăutarilor vestiți ai anilor 90 – Nelu Ploieșteanu, Mioara Lincan, Cornelia Catanga, Aurel Ene, Nunuța Luțescu.
Sursă foto: Facebook